< जखऱ्या 14 >
1 १ पाहा! परमेश्वराच्या न्यायाचा दिवस येत आहे. तुम्ही लुटलेली संपत्ती त्या दिवशी तुमच्या शहरात वाटली जाईल.
Iată, ziua DOMNULUI vine, şi prada ta va fi împărţită în mijlocul tău.
2 २ यरूशलेमेशी लढावयास मी सर्व राष्ट्रांना एकत्र करीन. ते नगरी ताब्यात घेतील आणि घरांना लुटतील. स्त्रियांवर बलात्कार करतील व अर्धे-अधिक लोक कैद केले जातील. पण उरलेल्या लोकांस नगरीतून नेले जाणार नाही.
Fiindcă voi aduna toate naţiunile la luptă împotriva Ierusalimului; şi cetatea va fi luată, şi casele vor fi jefuite, şi femeile violate; şi jumătate din cetate va merge în captivitate şi rămăşiţa poporului nu va fi stârpită din cetate.
3 ३ मग परमेश्वर त्या राष्ट्रांविरुध्द युध्द पुकारेल; युद्धाच्या दिवसात जसे तो युद्ध करत असे तशाप्रकारे तो राष्ट्रांशी युध्द करेल.
Atunci va ieşi DOMNUL şi va lupta împotriva acelor naţiuni, ca atunci când a luptat în ziua bătăliei.
4 ४ त्यावेळी, तो यरूशलेमेच्या पूर्वेला असलेल्या जैतून पर्वतावर उभा राहताच तो पर्वत दुभंगेल; त्या पर्वताचा अर्धा भाग उत्तरेकडे व अर्धा भाग दक्षिणेकडे सरकेल. जैतूनाच्या झाडांचा डोंगर पूर्वेकडून पश्चिमेपर्यंत दुभागून एक खोल दरी निर्माण होईल.
Şi picioarele lui vor sta în acea zi pe muntele Măslinilor, care este înaintea Ierusalimului, la est, şi muntele Măslinilor se va despica în mijlocul său spre est şi spre vest, şi va fi o vale foarte mare; şi jumătate din munte se va retrage spre nord şi jumătate din el spre sud.
5 ५ तेव्हा तुम्ही माझ्या पर्वताच्या खोऱ्याकडे पळाल, कारण ती दरी आसलापर्यंत पोहोंचेल; व यहूदाचा राजा उज्जीया ह्याच्या काळात झालेल्या भूकंपाच्या वेळी तुम्ही जसे पळाला तसे पळाल; पण माझा परमेश्वर, देव तेथे येईल आणि तुमच्याबरोबर त्याचे सर्व पवित्र अनुयायी असतील.
Şi voi veţi fugi spre valea munţilor, pentru că valea munţilor va ajunge până la Aţel; da, veţi fugi, precum aţi fugit dinaintea cutremurului în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda; şi DOMNUL Dumnezeul meu va veni, şi toţi sfinţii împreună cu tine.
6 ६ आणि तो एक विशेष दिवस असेल त्यावेळी प्रकाश नसेल, आणि गारठा वा कडाक्याची थंडी नसेल.
Şi se va întâmpla în acea zi, că lumina nu va fi nici strălucitoare, nici întunecată;
7 ७ तो दिवस विशेष होईल तो परमेश्वरासच ठाऊक; कारण तो दिवसही नसणार वा रात्रही नसणार. तर संध्याकाळचा प्रकाशासारखा प्रकाश असेल.
Ci va fi o zi cunoscută DOMNULUI, nici ca zi, nici ca noapte; ci se va întâmpla, că seara va fi lumină.
8 ८ तेव्हा यरूशलेमेतून सतत वाहणाऱ्या पाण्याचा झरा वाहील, त्यास दोन पाट फुटतील. एक पाट पूर्वेकडे वाहत जाऊन पुर्वेकडील समुद्राला मिळेल तर दुसरा पाट पश्चिमेकडे वाहत जाऊन भूमध्य समुद्राला मिळेल, हिवाळा असो वा उन्हाळा तो वाहत राहील.
Şi se va întâmpla în acea zi, că ape vii vor ieşi din Ierusalim: jumătate din ele spre marea de est şi jumătate din ele spre marea de vest; vara şi iarna va fi aceasta.
9 ९ त्यावेळी, परमेश्वर सर्व पृथ्वीचा राजा असेल. त्यादिवशी केवळ परमेश्वर व केवळ त्याचे नाव असणार.
Şi DOMNUL va fi împărat peste tot pământul; în acea zi va fi un singur DOMN şi numele lui, unul singur.
10 १० तेव्हा सर्व देश यरूशलेमेच्या दक्षिणेस असलेली गिबा ते रिम्मोन ह्यांमधील अराबाप्रमाणे होईल; यरूशलेम मात्र पुन्हा उभारले जाईल; अगदी बन्यामीनच्या प्रवेशद्वारापासून ते पाहिल्या प्रवेशद्वारापर्यंत आणि हनानेलच्या मनोऱ्यापासून राजाच्या द्राक्षकुंडापर्यंत; अशी ती आपल्या स्थळी वसेल.
Toată ţara va fi transformată într-o câmpie, de la Gheba până la Rimon, la sud de Ierusalim; şi acesta va fi înălţat şi va fi locuit pe locul său, de la poarta lui Beniamin până la locul porţii întâi, până la poarta colţului şi de la turnul lui Hananeel până la teascurile împăratului.
11 ११ लोक तेथे वस्ती करतील, ह्यापुढे त्यांचा नाश होणार नाही; यरूशलेम अगदी सुरक्षित असेल.
Şi oameni vor locui în el şi nu va mai fi o nimicire totală, ci Ierusalimul va fi locuit în siguranţă.
12 १२ पण यरूशलेमविरुध्द लढलेल्या राष्ट्रांना परमेश्वर शिक्षा करील; तो त्या राष्ट्रांचा या मरीने संहार करील: ते आपल्या पायांवर उभे असतांनाच त्यांची कातडी कुजू लागेल; त्यांचे डोळे त्यांच्या खाचांत आणि त्यांच्या जीभा त्यांच्या तोंडांत सडतील.
Şi aceasta va fi plaga cu care DOMNUL va lovi toate popoarele care au luptat împotriva Ierusalimului: Carnea li se va mistui în timp ce ei stau încă pe picioarele lor, şi ochii li se vor mistui în orbitele lor, şi limba li se va mistui în gura lor.
13 १३ तेव्हा परमेश्वराकडून खरोखरच लोकांची त्रेधा उडेल; प्रत्येकजण आपल्या शेजाऱ्याचा हात धरील आणि शेजारी एकमेकांशी भांडतील.
Şi se va întâmpla în acea zi, că va fi un mare tumult de la DOMNUL printre ei; şi vor apuca, fiecare, mâna aproapelui său şi mâna lui se va ridica împotriva mâinii aproapelui său.
14 १४ यहूदाही यरूशलेममध्ये लढेल. भोवतीच्या सर्व राष्ट्रांकडून संपत्ती मिळेल; त्यांना भरपूर सोने, चांदी आणि वस्रे यांचा पूर येईल.
Şi Iuda de asemenea va lupta la Ierusalim; şi bogăţiile tuturor păgânilor de jur împrejur vor fi strânse împreună, aur şi argint şi haine foarte multe.
15 १५ ही मरी शत्रू सैन्याच्या छावणीत पसरेल व त्यांच्या घोड्यांवर, खेचरांवर, उंटांवर आणि गाढवांवर व प्रत्येक जनावरावर ही मरी येईल.
Şi astfel va fi plaga calului, a catârului, a cămilei şi a măgarului şi a tuturor vitelor care vor fi în acele corturi, ca această plagă.
16 १६ यरूशलेमेशी लढण्यास आलेल्या राष्ट्रांपैकी जे वाचतील ते सर्व, सेनाधीश परमेश्वराची उपासना करण्यासाठी, मंडपाचा सण साजरा करायला, दरवर्षी यरूशलेमेला येतील.
Şi se va întâmpla, că oricine care rămâne din toate naţiunile care au venit împotriva Ierusalimului se vor urca din an în an să se închine Împăratului, DOMNULUI oştirilor, şi să ţină sărbătoarea tabernacolelor.
17 १७ पृथ्वीवरील जी सर्व कुटुंबे यरूशलेमेला प्रभूराजाची, सेनाधीश परमेश्वराची उपासना करायला जाणार नाहीत त्यांच्या देशात परमेश्वर पाऊस पाडणार नाही.
Şi va fi astfel, că oricine nu se va urca din toate familiile pământului la Ierusalim să se închine Împăratului, DOMNULUI oştirilor, peste ei nu va fi ploaie.
18 १८ जर मिसराचे घराणे मंडपाचा सण साजरा करण्यासाठी आले नाही, तर त्यांच्यावरही पर्जन्यवृष्टी होणार नाही; मंडपाच्या सणात जी राष्ट्रे वर चढून जाणार नाहीत त्यांच्यावर, शत्रूंच्या राष्ट्रांत परमेश्वराने जी मरी पसरवली होती, ती तो त्यांच्यावर आणिल.
Şi dacă familia Egiptului nu urcă şi nu vine, aceea nu va avea ploaie; va fi plaga cu care DOMNUL va lovi păgânii care nu urcă să ţină sărbătoarea tabernacolelor.
19 १९ ही शिक्षा मंडपाच्या सणाला न आल्याबद्दल मिसराला व इतर प्रत्येक राष्ट्रांना असेल.
Aceasta va fi pedeapsa Egiptului şi pedeapsa tuturor naţiunilor care nu urcă să ţină sărbătoarea tabernacolelor.
20 २० त्यावेळी, घोड्यांच्या सरंजामावरसुध्दा “परमेश्वरासाठी पवित्र” अशी अक्षरे कोरलेली असतील आणि परमेश्वराच्या मंदिरातीली भांडी, वेदींपुढील कटोऱ्यांइतकीच महत्वाची असतील.
În acea zi va fi pe clopoţeii cailor: SFINŢENIE DOMNULUI; şi oalele din casa DOMNULUI vor fi ca vasele adânci înaintea altarului.
21 २१ यरूशलेमेतील व यहूदातील प्रत्येक पात्र सेनाधीश परमेश्वरास पवित्र होईल; परमेश्वरासाठी यज्ञ करणारा प्रत्येकजण ही भांडी घेईल व त्यामध्ये अन्न शिजविल; त्यादिवसापासून सेनाधीश परमेश्वराच्या निवासस्थानात कनानी आणखी असणार नाहीत.
Da, fiecare oală în Ierusalim şi în Iuda va fi sfinţenie DOMNULUI oştirilor; şi toţi cei care sacrifică vor veni şi vor lua din ele şi vor fierbe în ele; şi în acea zi nu va mai fi niciun canaanit în casa DOMNULUI oştirilor.