< नहेम्या 2 >

1 अर्तहशश्त राजाच्या कारकिर्दीच्या विसाव्या वर्षी नीसान महिन्यात त्याने द्राक्षरस निवडला होता आणि मी द्राक्षरस घेतला आणि तो राजाला दिला. यापूर्वी मी कधी त्याच्या उपस्थितीत असताना उदास झालो नव्हतो.
Și s-a întâmplat în luna Nisan, în anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxes, că era vin înaintea lui; și am luat vinul și l-am dat împăratului. Și, nu fusesem mai înainte trist în prezența lui.
2 म्हणून राजाने मला विचारले, “तुझा चेहरा असा उदास का दिसतो? तू आजारी दिसत नाहीस. तू तर मनातून दु: खी दिसतोस.” मग मी फार घाबरलो.
De aceea împăratul mi-a spus: De ce este înfățișarea ta tristă, văzând că nu ești bolnav? Aceasta nu este nimic altceva decât tristețe a inimii. Atunci m-am înfricoșat foarte tare,
3 मी राजाला म्हणालो, “राजा चिरायु होवो! माझ्या पूर्वजांच्या जेथे कबरी आहेत ते नगर उद्ध्वस्त झाले आहे, नगराच्या वेशीसुध्दा आगीत भस्म झाल्या आहेत, तर माझा चेहरा उदास का होणार नाही?”
Și am spus împăratului: Veșnic să trăiască împăratul, de ce să nu fie înfățișarea mea tristă, când cetatea, locul mormintelor părinților mei, șade risipită și porțile ei au fost mistuite de foc?
4 यावर राजा मला म्हणाला, “तुझ्यासाठी मी काय करावे असे तुला वाटते?” मी स्वर्गातील देवाची प्रार्थना केली.
Atunci împăratul mi-a spus: Ce cauți? Astfel, m-am rugat Dumnezeului cerului.
5 मग मी राजाला उत्तर दिले, “महाराजांची मर्जी असेल आणि आपल्या दासावर आपली कृपादृष्टी झाली असेल तर मला माझ्या पूर्वजांच्या कबरी जेथे आहेत त्या यहूदातील यरूशलेमास जाऊन नगराची पुन्हा बांधणी करण्यास पाठवा.”
Și am spus împăratului: Dacă place împăratului și dacă servitorul tău ar găsi favoare înaintea feței tale, să mă trimiți în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, să o construiesc.
6 (राणीसुद्धा त्याच्याजवळच बसलेली होती) राजाने मला विचारले, “तुला या कामासाठी जाऊन यायला किती दिवस लागतील? तू परत केव्हा येशील?” राजा मला आनंदाने पाठविण्यास तयार झाला जेव्हा मी त्यास वेळ ठरवून दिली.
Și împăratul mi-a spus (împărăteasa de asemenea ședea lângă el): Cât de lungă va fi călătoria ta? Și când te vei întoarce? Astfel a făcut plăcere împăratului să mă trimită; și i-am hotărât un timp.
7 मग मी राजाला असेही म्हणालो, “राजाची माझ्यावर मर्जी असेल तर माझी आणखी एक विनंती आहे. मी यहूदा देशी पोहचेपर्यंत नदीच्या पश्चिमेकडील प्रदेशातून जाऊ देण्याविषयी तेथल्या अधिकाऱ्यांच्या नावानिशी पत्रे द्यावीत.
Mai mult, am spus împăratului: Dacă ar place împăratului, să mi se dea scrisori către guvernatorii de dincolo de râu, ca să mă lase să trec până voi ajunge în Iuda;
8 प्रार्थनामंदिराच्या भोवतालच्या व नगराच्या भिंती आणि माझे घर यांच्यासाठी मला मजबूत लाकूड लागणार आहे. त्यासाठी राजाचा वनाधिकारी आसाफ याला पत्र द्यावे.” राजाने मला तशी पत्रे आणि मी मागितले ते सर्वकाही दिले. देवाची माझ्यावर कृपा असल्यामुळे राजाने हे दिले.
Și o scrisoare către Asaf păzitorul pădurii împăratului, ca să îmi dea lemnăria să fac bârne pentru porțile palatului care aparținea de casă, și pentru zidul cetății și pentru casa în care voi intra. Și împăratul mi-a dat, conform cu mâna cea bună a Dumnezeului meu peste mine.
9 मग मी नदीच्या पश्चिमेकडे असलेल्या, प्रदेशाच्या अधिकाऱ्यांकडे गेलो आणि त्यांना राजाने दिलेली पत्रे दिली. राजाने माझ्यासोबत सैन्यातले अधिकारी आणि घोडेस्वारही पाठवले होते.
Atunci am mers la guvernatorii de dincolo de râu și le-am dat scrisorile împăratului. Și împăratul trimisese căpetenii ale armatei și călăreți cu mine.
10 १० होरोनी शहराचा सनबल्लट आणि अम्मोनी तोबीया यांना माझा बेत ऐकून माहीत होता, इस्राएलींच्या मदत शोधण्यासाठी कोणी एकजण आला आहे म्हणून ते खूप नाराज झाले.
Când Sanbalat horonitul și Tobia, servitorul, amonitul, au auzit de aceasta, i-a mâhnit foarte tare că a venit un om să caute bunăstarea copiilor lui Israel.
11 ११ याकरिता मी यरूशलेमेला गेलो आणि तेथे तीन दिवस होतो.
Astfel, eu am venit la Ierusalim și am stat acolo trei zile.
12 १२ मग मी रात्री उठलो, मी काहीजणांना घेऊन बाहेर पडलो. यरूशलेमसाठी काही करण्याचा जो विचार देवाने माझ्या मनात घातला होता त्याबद्दल मी कोणाला काही सांगितले नाही. मी ज्याच्यावर बसलो होतो तो सोडून माझ्याबरोबर कोणताही पशू नव्हता.
Și m-am sculat noaptea, eu și câțiva bărbați cu mine; nici nu am spus vreunui om ce pusese Dumnezeul meu în inima mea pentru a face la Ierusalim; nici nu era acolo vreun animal cu mine, în afară de animalul pe care călăream.
13 १३ मी रात्री खोरे वेशीने बाहेर पडून अजगराच्या झऱ्याकडे, उकिरडा वेशीकडे जाऊन यरूशलेमची मोडलेली तटबंदीची भिंत आणि त्यातील आगीच्या भक्ष्यस्थानी पडलेली प्रवेशद्वारे यांची पाहाणी केली.
Și am ieșit noaptea pe poarta văii, chiar prin fața fântânii dragonului și spre poarta bălegarului și am văzut zidurile Ierusalimului care erau dărâmate și porțile lui mistuite de foc.
14 १४ मग कारंजाचे प्रवेशद्वार आणि राजाचा तलाव यांच्याकडे गेलो. पण माझा घोडा पलीकडे जाऊ शकेल इतकीही जागा नव्हती.
Atunci am mers la poarta fântânii și la scăldătoarea împăratului; dar nu era loc pentru animalul care era sub mine să treacă.
15 १५ तेव्हा मी रात्री भिंतीची बारकाईने तपासणी करत खोऱ्यातून वेशीतून आत शिरलो आणि परत फिरलो.
Atunci am urcat eu noaptea pe lângă pârâu și am văzut zidul și m-am dus înapoi și am intrat pe poarta văii și m-am întors.
16 १६ मी कोठे गेलो आणि मी काय केले हे अधिकाऱ्यांना माहित नव्हते आणि यहूदी, याजक, राजाचे कुटुंबीय, अधिकारी आणि जे बांधकामाचे काम करणार होते यांच्यापैकी कोणालाही मी काही बोललो नव्हतो.
Și conducătorii nu știau unde mersesem, sau ce făcusem; nici nu spusesem încă aceasta iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici conducătorilor, nici celorlalți care făceau lucrarea.
17 १७ मग मी या सगळयांना म्हणालो, “इथे आपल्याला काय त्रास आहे तो तुम्ही पाहतच आहात. यरूशलेम उजाड आणि उद्ध्वस्त झाले आहे व त्याच्या वेशी आगीत जळून गेल्या आहेत. चला, आता आपण यरूशलेमची तटबंदी पुन्हा बांधू या, म्हणजे आपली आणखी अप्रतिष्ठा होणार नाही.”
Atunci le-am spus: Voi vedeți nenorocirea în care suntem, cum Ierusalimul șade risipit și porțile lui sunt arse cu foc; veniți și să construim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de ocară.
18 १८ देवाची माझ्यावर कृपा असल्याचे व राजा माझ्याशी काय बोलला ते मी त्यांना सांगितले. तेव्हा ते म्हणाले, “आपण आताच उठू आणि बांधू!” म्हणून आम्ही या सत्कार्याला सुरुवात केली.
Atunci le-am spus despre mâna Dumnezeului meu care fusese bună peste mine; și de asemenea de cuvintele împăratului pe care mi le spusese. Iar ei au spus: Să ne ridicăm și să construim. Astfel, și-au întărit mâinile pentru această lucrare bună.
19 १९ पण आम्ही पुन्हा बांधकाम करत असल्याची खबर होरोनाचा सनबल्लट, अम्मोनी अधिकारी तोबीया आणि अरबी गेशेम यांना लागली तेव्हा त्यांनी अगदी नीच पातळीवर जाऊन आमचा उपहास केला. आणि ते म्हणाले, “हे काय करताय तुम्ही? राजाविरुध्द बंड करणार आहात का?”
Dar când Sanbalat horonitul și Tobia, servitorul, amonitul, și Gheșem arabul, au auzit aceasta, au râs de noi în batjocură și ne-au disprețuit și au spus: Ce este acest lucru pe care îl faceți? Vă răzvrătiți împotriva împăratului?
20 २० पण मी त्यांना असे म्हणालो “स्वर्गातील देवच आम्हास यश देईल. आम्ही देवाचे सेवक असून आम्ही हे नगर पुन्हा उभारू. पण यरूशलेमात तुमचा काहीएक अधिकार, वाटा व ऐतिहासीक हक्क नाही.”
Atunci le-am răspuns și le-am zis: Dumnezeul cerului, el ne va face să prosperăm; de aceea noi, servitorii săi, ne vom ridica și vom construi; dar voi nu aveți nici parte, nici drept, nici amintire în Ierusalim.

< नहेम्या 2 >