< अनुवाद 12 >

1 परमेश्वर हा तुमच्या पूर्वजांचा देव आहे. त्याने दिलेल्या प्रदेशात तुम्ही हे विधी व नियम यांचे पालन काटेकोरपणे जिवंत रहाल तोपर्यंत काळजीपूर्वक पाळा.
Acestea sunt statutele şi judecăţile de care să luaţi seama să le împliniţi în ţara pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul părinţilor tăi, ca să o stăpâneşti, în toate zilele cât veţi trăi pe pământ.
2 आता तेथे असलेल्या ज्या राष्ट्रांना तुम्ही ताब्यात घेणार आहात. त्यातले लोक ज्या ठिकाणी, उंच पर्वत, टेकड्यांवर, आणि हिरवीगार झाडी अशा बऱ्याच ठिकाणी आपल्या देवाची उपासना करीत असतील त्या सर्वांचा तुम्ही अवश्य नाश करा.
Să nimiciţi cu desăvârşire toate locurile unde naţiunile pe care le veţi stăpâni au servit dumnezeilor lor, pe munţii cei înalţi şi pe dealuri şi sub orice pom verde,
3 तुम्ही तेथील वेद्या मोडून टाका, दगडी स्मारकस्तंभांचा विध्वंस करा. अशेरा मूर्ती जाळा, त्यांच्या दैवतांच्या कोरीव मूर्तीची मोडतोड करा. म्हणजे त्याठिकाणी त्यांची नावनिशाणीही उरणार नाही.
Şi să le dărâmaţi altarele şi să le sfărâmaţi stâlpii şi să le ardeţi cu foc dumbrăvile şi să retezaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor şi să le nimiciţi numele din acel loc.
4 ते लोक करतात तशी तुम्ही आपला देव परमेश्वर ह्याची उपासना करु नका.
Voi să nu faceţi astfel DOMNULUI Dumnezeul vostru!
5 तुमचा देव परमेश्वर तुमच्या सर्व वंशातून एक स्थान निवडून घेईल. आपल्या नावाची स्थापना तेथे करील. ते त्याचे खास निवासस्थान असेल. तेथे तुम्ही उपासनेसाठी जात जा.
Ci la locul pe care îl va alege DOMNUL Dumnezeul vostru dintre toate triburile voastre, ca să îşi pună numele acolo, adică la locuinţa lui, să căutaţi; şi acolo să veniţi,
6 तेथे तुम्ही आपापले होमबली, यज्ञबली, आपल्या पिकांचा व जनावरांचा एक दशांश हिस्सा, काही खास भेटी, नवस फेडण्याच्या वस्तू, खुशीने अर्पण करायच्या वस्तू तसेच आपल्या पाळीव प्राण्यांत जन्मलेला पहिला गोऱ्हा तुम्ही आणा.
Şi acolo să aduceţi ofrandele voastre arse şi sacrificiile voastre şi zeciuielile voastre şi ofrandele legănate ale mâinii voastre şi promisiunile voastre şi ofrandele voastre de bunăvoie şi întâii născuţi din cirezile voastre şi din turmele voastre.
7 आपल्या कुटुंबियासमवेत तुमचा देव परमेश्वर याच्या सान्निध्यात तुम्ही तेथे भोजन करा. तुम्ही कष्ट करून जे मिळवलेत त्याच्या आनंदात तेथे तुम्ही सर्वजण सामील व्हा. तुमचा देव परमेश्वर याच्या आशीर्वादाने तुम्हास सर्व गोष्टी मनासारख्या मिळत आहेत याची आठवण ठेवा.
Şi acolo să mâncaţi înaintea DOMNULUI Dumnezeul vostru şi să vă bucuraţi de tot ce vă atinge mâna, voi şi casele voastre, în care te-a binecuvântat DOMNUL Dumnezeul tău.
8 आतापर्यंत आपण सगळे आपल्या मनाला वाटेल तशी उपासना करत आलो तशी आता करु नका.
Să nu faceţi precum facem noi aici, astăzi, fiecare tot ce este drept înaintea ochilor săi.
9 कारण तुमचा देव परमेश्वर देत असलेले हे विसाव्याचे व वतनाचे ठिकाण अजून मिळाले नाही.
Pentru că nu aţi ajuns încă la odihna şi la moştenirea pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău.
10 १० पण आता तुम्ही यार्देन नदीपलीकडे तुमचा देव परमेश्वर देणार असलेल्या देशात जाऊन राहणार आहात. तेथे तुम्हास सर्व शत्रूंपासून अभय मिळेल. तुम्हास स्वस्थता लाभेल.
Dar după ce veţi trece Iordanul şi veţi locui în ţara pe care DOMNUL Dumnezeul vostru v-o dă să o moşteniţi şi după ce vă va da odihnă din partea tuturor duşmanilor voştri de jur-împrejur, astfel încât să locuiţi în siguranță,
11 ११ मग तुमचा देव परमेश्वर एका ठिकाणी आपले खास निवासस्थान निवडेल. त्यास तो आपले नाव देईल. तिथे तुम्ही मी सांगतो त्या सर्व वस्तू घेऊन जा; होमबली, यज्ञबली, धान्याचा व प्राण्यांचा दहावा हिस्सा, परमेश्वरास अर्पण करायच्या वस्तू, नवस फेडायच्या वस्तू आणि पाळीव पशु-पक्षी यांचा पहिला गोऱ्हा, घेऊन जा.
Atunci va fi un loc pe care îl va alege DOMNUL Dumnezeul vostru, ca să facă să locuiască numele său acolo; acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc; ofrandele voastre arse şi sacrificiile voastre, zeciuielile voastre şi ofranda ridicată a mâinii voastre şi toate promisiunile voastre alese pe care le promiteţi DOMNULUI,
12 १२ येताना आपली मुलेबाळे, दासदासी, या सर्वांना या ठिकाणी घेऊन या. तुमच्या वेशींच्या आत राहणाऱ्या लेवींनाही बरोबर आणा (कारण त्यांना जमिनीत व वतनात तुमच्याबरोबर वाटा नाही) सर्वांनी मिळून तुमचा देव परमेश्वर याच्या सान्निध्यात आनंदात वेळ घालवा.
Şi să vă bucuraţi înaintea DOMNULUI Dumnezeul vostru, voi şi fiii voştri şi fiicele voastre şi robii voştri şi roabele voastre şi levitul care este înăuntrul porţilor voastre, pentru că el nu are nici parte nici moştenire cu voi.
13 १३ आपले होमबली वाटेल त्याठिकाणी अर्पण करु नका त्याविषयी सावध असा.
Ia seama la tine însuţi să nu aduci ofrandele tale arse în orice loc pe care îl vezi,
14 १४ परमेश्वर तुमच्या वंशांच्या वतनात अशी एक पवित्र जागा निवडील. तेथेच तुम्ही हे होमबली अर्पण करा व ज्या ज्या इतर गोष्टीं विषयी मी तुला आज्ञा करत आहे त्या सर्व तेथे करा.
Ci în locul pe care îl va alege DOMNUL într-unul din triburile tale, acolo să aduci ofrandele tale arse şi acolo să faci tot ce îţi poruncesc eu.
15 १५ तथापि, तुम्ही राहता तेथे हरीण, सांबर असे कोणतेही चांगले प्राणी मारुन खाऊ शकता. तुला तुझा देव परमेश्वर याने आशीर्वाद दिल्याप्रमाणे ते हवे तितके खा. हे मांस शुद्ध, अशुद्ध अशा कोणत्याही लोकांनी खावे.
Totuşi, poţi să înjunghii şi să mănânci carne în toate porţile tale, după tot ce pofteşte sufletul tău, conform cu binecuvântarea DOMNULUI Dumnezeul tău, pe care ţi-a dat-o, cel necurat şi cel curat pot să mănânce din ea, ca din căprioară şi din cerb.
16 १६ फक्त त्यातले रक्त तेवढे खाऊ नका. ते पाण्यासारखे जमीनीवर ओतून टाका.
Numai să nu mâncaţi sângele; să îl vărsaţi pe pământ ca apa.
17 १७ आपण राहतो तेथे काही गोष्टी खाणे निषिद्ध आहे. त्या म्हणजे, देवाच्या वाट्याचे धान्य, नवीन द्राक्षरस, तेल, कळपातील पहिला गोऱ्हा, देवाला स्वखुशीने अर्पण करायच्या वस्तू नवस फेडण्याच्या गोष्टी, आणखी काही देवाला अर्पण करायच्या खास गोष्टी वगैरे.
Nu poţi să mănânci înăuntrul porţilor tale zeciuiala grâului tău, sau a vinului tău, sau a untdelemnului tău, sau întâii născuţi din cirezile tale sau din turma ta, nici vreuna din promisiunile pe care le promiţi, nici ofrandele tale de bunăvoie, nici ofranda ridicată a mâinii tale,
18 १८ या गोष्टी तुमचा देव परमेश्वर जे स्थान निवडील तेथेच आणि त्याच्या समवेत खाव्या. आपली मुलेबाळे, दासदासी, वेशीच्या आतील लेवी यांना बरोबर घेऊन तिथे जाऊन त्या खा. जी कामे पार पाडली त्याबद्दल तुमचा देव परमेश्वर याच्या सान्निध्यात आनंद व्यक्त करा.
Ci trebuie să le mănânci înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău în locul pe care îl va alege DOMNUL Dumnezeul tău, tu şi fiul tău şi fiica ta şi servitorul tău şi servitoarea ta şi levitul care este înăuntrul porţilor tale; şi să te bucuri înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău de toate lucrurile pe care îţi vei fi pus mâinile.
19 १९ या देशात रहाल तितके दिवस या सगळ्यात लेवींना न चुकता सामील करून घ्या.
Ia seama la tine însuţi să nu îl părăseşti pe levit cât timp trăieşti pe pământ.
20 २० तुमच्या देशाच्या सीमा वाढवायचे तुमचा देव परमेश्वर ह्याने तुम्हास वचन दिले आहे. तसे झाले की त्याने निवडलेली जागा तुमच्या राहत्या घरापासून लांब पडेल.
Când DOMNUL Dumnezeul tău îţi va lărgi hotarul, precum ţi-a promis, şi vei spune: Carne doresc să mănânc, fiindcă sufletul tău tânjeşte să mănânce carne, poţi să mănânci carne, după tot ce pofteşte sufletul tău.
21 २१ तेव्हा मांसाची गरज पडली की जे मिळेल ते मांस तुम्ही खा. तुमचा देव परमेश्वर याने दिलेल्या पशु-पक्ष्यांच्या कळपातील कोणताही प्राणी मारलात तरी चालेल. मी आज्ञा दिल्याप्रमाणे तुम्ही राहत्या जागी हे मांस हवे तेव्हा खा.
Dacă locul pe care l-a ales DOMNUL Dumnezeul tău ca să îşi pună numele acolo, este prea departe de tine, atunci să înjunghii din cireada ta şi din turma ta, pe care ţi le-a dat DOMNUL, precum ţi-am poruncit, şi să mănânci în porţile tale după tot ce pofteşte sufletul tău.
22 २२ हरीण किंवा सांबर यांच्याप्रमाणेच हे खा. शुद्ध, अशुद्ध कोणाही व्यक्तीने ते खावे.
Precum se mănâncă şi căprioara şi cerbul, astfel să mănânci din ele, cel necurat şi cel curat să mănânce deopotrivă din ele.
23 २३ पण रक्त मात्र खाण्यात येऊ देऊ नका. कारण रक्त म्हणजे जीवन आहे. ज्या मांसात जीवनाचा अंश आहे ते खाणे कटाक्षाने टाळा.
Numai asigură-te că nu mănânci sângele, pentru că sângele este viaţa; şi să nu mănânci viaţa cu carnea.
24 २४ रक्त सेवन करु नका. ते पाण्यासारखे जमिनीवर ओतून टाका.
Să nu îl mănânci; să îl verşi pe pământ ca apa.
25 २५ परमेश्वराच्या दृष्टीने जे योग्य तेच तुम्ही करावे म्हणजे तुमचे व तुमच्या वंशजांचे कल्याण होईल.
Să nu îl mănânci, ca să îţi fie bine ţie şi copiilor tăi după tine, când vei face ce este drept înaintea ochilor DOMNULUI.
26 २६ देवाला काही विशेष अर्पण करायचे ठरवले तर तुमचा देव परमेश्वर याने निवडलेल्या त्याच्या जागी तुम्ही जावे. नवस बोललात तर तो फेडायलाही तेथे जा.
Ci să iei cele sfinte ale tale pe care le ai şi promisiunile tale şi să mergi la locul pe care îl va alege DOMNUL,
27 २७ आपले होमबली म्हणजे मांस व रक्त तेथे तुझा देव परमेश्वर याच्या वेदीवर अर्पण करा. इतर बलीचे रक्त वेदीवर वाहा. मग त्याचे मांस खा.
Şi să oferi ofrandele tale arse, carnea şi sângele, pe altarul DOMNULUI Dumnezeul tău; şi sângele sacrificiilor tale să fie vărsat pe altarul DOMNULUI Dumnezeul tău, iar carnea să o mănânci.
28 २८ मी दिलेल्या या सर्व आज्ञांचे पालन काळजीपूर्वक करा. जे तुमचा देव परमेश्वर ह्याच्या दृष्टीने चांगले व उचित आहे ते केल्याने तुमचे व तुमच्या मुलाबाळांचे निरंतर कल्याण होईल.
Ia aminte şi ascultă toate aceste cuvinte pe care ţi le poruncesc, ca să îţi fie bine, ţie şi copiilor tăi după tine pentru totdeauna, când vei face ce este bine şi drept înaintea ochilor DOMNULUI Dumnezeul tău.
29 २९ तुम्ही दुसऱ्यांच्या जमिनीवर ताबा मिळवणार आहात. तुमचा देव परमेश्वर तुमच्यासाठी त्या राष्ट्राचा पाडाव करील. तेव्हा तेथील लोकांस हुसकावून तुम्ही तेथे रहाल.
Când DOMNUL Dumnezeul tău va stârpi dinaintea ta naţiunile la care mergi să le stăpâneşti şi să le alungi şi să locuieşti în ţara lor,
30 ३० एवढे झाल्यावर एक खबरदारी घ्या. त्यांचा पाडाव झाल्यावर तुम्हासच त्यांचे अनुकरण करण्याचा मोह होईल. आणि त्यांच्या देवांच्या भजनी लागाल. तेव्हा सावध राहा. त्यांच्या दैवतांच्या नादी लागू नका. या राष्ट्रानी ज्याप्रकारे सेवा केली तशीच मी आता करतो असे मनात आणू नका.
Ia seama la tine însuţi să nu fii prins în cursă urmându-le lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta; şi să nu întrebi de dumnezeii lor, spunând: Cum au servit naţiunile acestea dumnezeilor lor? Tot astfel voi face şi eu.
31 ३१ तुमचा देव परमेश्वर याच्या बाबतीत तसे करु नका. कारण परमेश्वरास ज्या गोष्टींचा तिटकारा आहे त्या सर्व गोष्टी हे लोक करतात. ते आपल्या देवाकरता आपल्या मुलाबाळांचा होमसुद्धा करतात.
Tu să nu faci astfel DOMNULUI Dumnezeul tău, pentru că tot ce este urâciune înaintea DOMNULUI, ce urăşte el, ei au făcut dumnezeilor lor; căci chiar pe fiii lor şi pe fiicele lor i-au ars în foc pentru dumnezeii lor.
32 ३२ तेव्हा मी सांगतो तेच कटाक्षाने करा. त्यामध्ये अधिक उणे करु नका.
Luaţi seama să faceţi orice lucru vă poruncesc, să nu adăugaţi la el, nici să nu scădeţi din el.

< अनुवाद 12 >