< Waiata 142 >

1 He Makiri na Rawiri; he inoi i a ia i roto i te ana. He karanga ta toku reo ki a Ihowa; he inoi ta toku reo ki a Ihowa.
Ein Lehrgedicht Davids, als er sich in der Höhle befand, ein Gebet. Laut schrei’ ich zum HERRN,
2 Horahia ana taku inoi ki tona aroaro; whakaaturia ana e ahau toku mate ki tona aroaro.
ich schütte meine Klage vor ihm aus, tue kund vor ihm meine Not.
3 I te ngaromanga o toku wairua i roto i ahau i matau koe ki toku ara: kua whakatakotoria pukutia e ratou te mahanga moku i te ara i haere ai ahau.
Wenn mein Geist in mir verschmachtet, du kennst doch meinen Lebenspfad. Auf dem Wege, den ich wandeln will, hat man mir heimlich ein Fangnetz ausgespannt.
4 Titiro ki toku taha matau, kia kite; kahore hoki tetahi tangata e mohio ana ki ahau; kahore he piringa moku; kahore tetahi e mahara ana ki toku wairua.
Blick’ ich nach rechts und halte Umschau: ach, da ist keiner, der mich versteht! Verschlossen ist mir jede Zuflucht: niemand fragt nach mir!
5 I karanga ahau ki a koe, e Ihowa: i mea, Ko koe toku piringa, toku wahi i te whenua o te hunga ora.
Ich schreie, HERR, zu dir, ich sage: »Du bist meine Zuflucht, mein Anteil im Lande der Lebenden!«
6 Tahuri mai ki taku karanga: kua whakaititia rawatia hoki ahau: whakaorangia ahau i oku kaitukino: he kaha rawa hoki ratou i ahau.
Ach, merk’ auf mein Flehn, denn ich bin gar schwach geworden! Rette mich vor meinen Verfolgern, denn sie sind mir zu stark!
7 Whakaputaina toku wairua i te herehere, kia whakamoemiti ai ahau ki tou ingoa: ka karapotia ahau e te hunga tika; nou ka atawhai nei i ahau.
Führe mich aus der Umkreisung hinaus, damit ich deinen Namen preise! Die Gerechten werden bei mir erwarten, daß du mir wohltust.

< Waiata 142 >