< Waiata 139 >

1 Ki te tino kaiwhakatangi. He Himene na Rawiri. E Ihowa, kua tirotirohia ahau e koe, kua mohiotia ano e koe.
Dem Musikmeister, von David ein Psalm. HERR, du erforschest mich und kennst mich;
2 E matau ana koe ki toku nohoanga iho, ki toku whakatikanga ake; e mohio ana koe ki oku whakaaro i tawhiti.
du weißt es, ob ich sitze oder aufstehe,
3 E kitea putia ana e koe toku ara me toku takotoranga iho; e matatau ana hoki koe ki oku ara katoa.
ob ich wandre oder ruhe, du prüfst es und bist mit all meinen Wegen vertraut;
4 Kahore rawa hoki he kupu i toku arero, i toe i a koe te mohio, e Ihowa.
denn ehe ein Wort auf meiner Zunge liegt, kennst du, o HERR, es schon genau.
5 Kua hanga a muri, a mua, oku e koe: kua pa ano tou ringa ki ahau.
Du hältst mich von hinten und von vorne umschlossen und hast deine Hand auf mich gelegt.
6 He mea whakamiharo rawa, kei tawhiti atu hoki i ahau, tenei matauranga: kei runga noa atu, e kore e taea e ahau.
Zu wunderbar ist solches Wissen für mich, zu hoch: ich vermag’s nicht zu begreifen!
7 Me haere ahau ki hea i tou wairua? Me oma ranei ahau ki hea i tou aroaro?
Wohin soll ich gehn vor deinem Geist und wohin fliehn vor deinem Angesicht?
8 Ki te kake ahau ki te rangi, kei reira koe: ki te wharikitia e ahau toku moenga i roto i te reinga, kei reira ano koe. (Sheol h7585)
Führe ich auf zum Himmel, so wärst du da, und lagert’ ich mich in der Unterwelt, so wärst du dort; (Sheol h7585)
9 Ki te tango ahau ki nga pakau o te ata, a ka noho ki nga topito o te moana;
nähme ich Schwingen des Morgenrots zum Flug und ließe mich nieder am äußersten Westmeer,
10 Kei reira ano tou ringa hei arahi i ahau, tou matau hei pupuru i ahau.
so würde auch dort deine Hand mich führen und deine Rechte mich fassen;
11 Ki te mea ahau, He pono, tera ahau e hipokina e te pouri, a ko te marama i tetahi taha oku, i tetahi taha, ka meinga he po;
und spräch’ ich: »Lauter Finsternis soll mich umhüllen und Nacht sei das Licht um mich her!« –
12 Ahakoa te pouri kahore e huna mai i a koe, engari ka marama te po ano ko te ao: ki a koe rite tahi te pouri me te marama.
auch die Finsternis würde für dich nicht finster sein, vielmehr die Nacht dir leuchten wie der Tag: Finsternis wäre für dich wie das Licht.
13 I a koe hoki oku whatumanawa: nau hoki ahau i hipoki i roto i te kopu o toku whaea.
Denn du bist’s, der meine Nieren gebildet, mich gewoben im Schoß meiner Mutter.
14 Ka whakawhetai ahau ki a koe; he mea whakawehi, he mea whakamiharo toku hanganga; he mahi whakamiharo au mahi, mohio rawa ano toku wairua ki tena.
Ich danke dir, daß ich so überaus wunderbar bereitet bin: wunderbar sind deine Werke, und meine Seele erkennt das wohl.
15 Kihai i huna oku wahi i a koe, i ahau e hanga ngarotia ana, e ata whakairohia ana i nga wahi hohonu rawa o te whenua.
Meine Wesensgestaltung war dir nicht verborgen, als im Dunkeln ich gebildet ward, kunstvoll gewirkt in den Tiefen der Erde.
16 I kite ou kanohi i ahau, kahore ano kia ahua noa: i tuhituhia katoatia ano hoki oku wahi ki tau pukapuka, i nga rangi i whakaahua ai, i te mea kahore ano tetahi i oti noa.
Deine Augen sahen mich schon als formlosen Keim, und in deinem Buch standen eingeschrieben alle Tage, die vorbedacht waren, als noch keiner von ihnen da war.
17 Kia pehea mai hoki te matenui o ou whakaaro ki ahau, e te Atua; koia ano te ranea, ina huihuia!
Für mich nun – wie kostbar sind deine Gedanken, o Gott, wie gewaltig sind ihre Summen!
18 Ki te taua e ahau, maha atu i te onepu: ka oho ake ahau, kei a koe tonu ahau.
Wollt’ ich sie zählen: ihrer sind mehr als des Sandes; wenn ich erwache, bin ich noch immer bei dir.
19 He pono ka patua e koe, e te Atua, te tangata kino: mawehe koia atu i ahau, e nga tangata toto.
Möchtest du doch die Frevler töten, o Gott! Und ihr Männer der Blutschuld, weichet von mir!
20 He kino hoki a ratou kupu mou: e whakahua noa ana ou hoariri i tou ingoa.
Sie, die von dir mit Arglist reden, mit Falschheit reden als deine Widersacher.
21 Kahore ianei ahau, e Ihowa, e kino ki te hunga e kino ana ki a koe? e whakarihariha hoki ki te hunga e whakatika ana ki a koe?
Sollt’ ich nicht hassen, die dich, HERR, hassen, nicht verabscheun, die sich erheben gegen dich?
22 He tino kino taku kino ki a ratou: waiho iho ratou e ahau hei hoariri moku.
Ja, ich hasse sie mit tödlichem Haß: als Feinde gelten sie mir.
23 Tirohia iho ahau, e te Atua, kia matau hoki koe ki toku ngakau: whakamatautauria ahau, kia matau hoki koe ki oku whakaaro:
Erforsche mich, Gott, und erkenne mein Herz, prüfe mich und erkenne meine Gedanken!
24 Kia kite mehemea kei ahau tetahi ara o te kino, ka arahi ai i ahau i te ara pumau.
Und sieh, ob ich wandle auf trüglichem Wege, und leite mich auf dem ewigen Wege!

< Waiata 139 >