Canticum Canticorum 2
1 Ego flos campi, et lilium convallium.
Eu sunt trandafirul din Saron şi crinul văilor.
2 Sicut lilium inter spinas, sic amica mea inter filias.
Ca şi crinul printre spini, astfel este iubita mea printre fiice.
3 Sicut malus inter ligna silvarum, sic dilectus meus inter filios. Sub umbra illius quem desideraveram, sedi: et fructus eius dulcis gutturi meo.
Ca şi mărul printre copacii pădurii, astfel este preaiubitul meu printre fii. M-am aşezat sub umbra lui cu mare desfătare şi rodul lui a fost dulce pentru cerul gurii mele.
4 Introduxit me in cellam vinariam, ordinavit in me charitatem.
El m-a adus la casa de ospăţ şi steagul lui peste mine a fost dragoste.
5 Fulcite me floribus, stipate me malis: quia amore langueo.
Întăriţi-mă cu ulcioare, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragoste.
6 Laeva eius sub capite meo, et dextera illius amplexabitur me.
Mâna lui stângă este sub capul meu şi mâna lui dreaptă mă îmbrăţişează.
7 Adiuro vos filiae Ierusalem per capreas, cervosque camporum, ne suscitetis, neque evigilare faciatis dilectam, quoadusque ipsa velit.
Vă conjur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi pe cerboaicele câmpului, nu stârniţi, nici nu treziţi iubirea mea, până când el doreşte.
8 Vox dilecti mei, ecce iste venit saliens in montibus, transiliens colles:
Vocea preaiubitului meu! Iată, el vine sărind peste munţi, săltând peste dealuri.
9 similis est dilectus meus capreae, hinnuloque cervorum. en ipse stat post parietem nostrum respiciens per fenestras, prospiciens per cancellos.
Preaiubitul meu este ca o căprioară sau un căprior tânăr; iată, el stă în picioare în spatele zidului nostru, se uită la ferestre, arătându-se printre zăbrele.
10 En dilectus meus loquitur mihi: Surge, propera amica mea, columba mea, formosa mea, et veni.
Preaiubitul meu a vorbit şi mi-a spus: Ridică-te, iubita mea, frumoasa mea şi vino departe.
11 Iam enim hiems transiit, imber abiit, et recessit.
Căci, iată, iarna a trecut, ploaia s-a terminat şi s-a dus;
12 Flores apparuerunt in terra nostra, tempus putationis advenit: vox turturis audita est in terra nostra:
Florile se arată pe pământ; timpul cântării păsărilor a venit şi vocea turturicii se aude pe pământul nostru;
13 ficus protulit grossos suos: vineae florentes dederunt odorem suum. Surge, propera amica mea, speciosa mea, et veni:
Smochinul îşi dă smochinele verzi şi viile în floare dau un miros bun. Ridică-te, iubita mea, frumoasa mea, şi vino departe.
14 columba mea in foraminibus petrae, in caverna maceriae, ostende mihi faciem tuam, sonet vox tua in auribus meis: vox enim tua dulcis, et facies tua decora.
Porumbiţa mea, ce stai în crăpăturile stâncii, în ascunzătorile treptelor, lasă-mă să îţi văd înfăţişarea, lasă-mă să îţi aud vocea; căci vocea ta este dulce şi înfăţişarea ta este frumoasă.
15 Capite nobis vulpes parvulas, quae demoliuntur vineas: nam vinea nostra floruit.
Prindeţi-ne vulpile, vulpile mici, care strică viile, căci viile noastre sunt în floare.
16 Dilectus meus mihi, et ego illi, qui pascitur inter lilia
Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt a lui; el paşte printre crini.
17 donec aspiret dies, et inclinentur umbrae. Revertere: similis esto, dilecte mi, capreae, hinnuloque cervorum super montes Bethel.
Până când ziua se revarsă şi umbrele fug, întoarce-te preaiubitul meu şi fii ca o căprioară sau un căprior tânăr peste munţii Beterului.
