Lucam 18
1 Dicebat autem et parabolam ad illos, quoniam oportet semper orare et non deficere,
Isus u spus usporedba să areći alu učenikur kă om ar trăbuji uvjek să să aroži šă nikad să nu odustulaskă.
2 dicens: Iudex quidam erat in quadam civitate, qui Deum non timebat, et hominem non reverebatur.
Jăl u zăs: “Ăm unu varoš are unu sudac. Omusta nu ave frikă dă Dimizov, njiš nu să brigale dă njime šje jej zăšji.
3 Vidua autem quaedam erat in civitate illa, et veniebat ad eum, dicens: Vindica me de adversario meo.
Šă akulo are una vădojă ăm varušula kari stalno vinje akulo la jăl, šă să aruga: ‘Apără mă dă dužmanu amnjov.’
4 Et nolebat per multum tempus. Post haec autem dixit intra se: Etsi Deum non timeo, nec hominem revereor:
Una vremi nuj ažuta. Dă pă aje su apukat să să ăngănđaskă: ‘Nu am njiš šefălj frikă dă Dimizov, ili brigă pă lăngă ominj.
5 tamen quia molesta est mihi haec vidua, vindicabo illam, ne in novissimo veniens suggilet me.
Kum gođe, ju uj ažuta alu asta udovică kă mult mă dosadalešći. Uj apăra, inače mu dosadali ku vinjala šă ku ăntribalurlje alji.’”
6 Ait autem Dominus: Audite quid iudex iniquitatis dicit:
Atunšje Domnu Isus u zăs: “Ac băgat sama šje šu zăs săngur aluj sudacu hamiš?
7 Deus autem non faciet vindictam electorum suorum clamantium ad se die ac nocte, et patientiam habebit in illis?
Šă atunšje nu da Dimizov điriptaći šă zaštită alu lume akuljesă aluj kari plănži la jăl zuva šă nopće šă jăl are strpljiv ku jej.
8 Dico vobis quia cito faciet vindictam illorum. Verumtamen Filius hominis veniens, putas, inveniet fidem in terra?
Ju vă zăk kă jăl u ažuta ku điriptači šă ku zaštită pă friš. Ali uj afla Fišjoru alu Omuluj dăstafelă ănkriđală ăm ominj kănd ju muj ăntoršji pă pămănt?”
9 Dixit autem et ad quosdam, qui in se confidebant tamquam iusti, et aspernabantur ceteros, parabolam istam dicens:
Isus u spus alta puvešči, alu orikic ominj kari asre tari uvjerilică ăm pravednostu alor, a jej pă alci să ujtă ku măržnjă.
10 Duo homines ascendebant in templum ut orarent: unus Pharisaeus, et alter publicanus.
Jăl u zăs: “Doj ominj ur mers sus ăm Hram să să aroži. Unu dăm jej are farizej, šă altu om are carinik.
11 Pharisaeus stans, haec apud se orabat: Deus gratias ago tibi, quia non sum sicut ceteri hominum: raptores, iniusti, adulteri: velut etiam hic publicanus.
Farizeju su skulat sus šă u zăs asta aruguminći păntru dă jăl: ‘O Dimizolje, ju dov hvală cijă kă nu mes ju ka hešćelanc ominj: pulkućic, hamiš, preljubnik, ili čak ka asta carinik.
12 ieiuno bis in sabbato: decimas do omnium, quae possideo.
Ju postulesk dovă răndur pă săptămănă; dov desetina cijă dă kutotu šje zaradalesk.’
13 Et publicanus a longe stans, nolebat nec oculos ad caelum levare: sed percutiebat pectus suum, dicens: Deus propitius esto mihi peccatori.
Cariniku pă haje parći, u rămas dă parći, šă nu su ăndura să răđiši očiš ăm nor, numa ăš băče čeptu dă žalji šă zăšje: ‘Dimizolje aj milă dă minji grešnik!’
14 Dico vobis, descendit hic iustificatus in domum suam ab illo, quia omnis, qui se exaltat, humiliabitur: et qui se humiliat, exaltabitur.
Ju ăc zăk kă ala poreznik u mers akasă opravdan la Dimizov, a farizej nu. A tot omu kari să răđika săngur u fi ponizilit, ali eje kari u fi ponizni u fi răđikac.”
15 Afferebant autem ad illum et infantes, ut eos tangeret. Quod cum viderent discipuli, increpabant illos.
Jej ur adus isto aša šă pă mišj kupijiš, să pujă Isus mănjilje pă jej să lji blagoslovulaskă. Ali kănd ur văzut aje učenici jej ljur svătit să ăj đe uđină.
16 Iesus autem convocans illos, dixit: Sinite pueros venire ad me, et nolite vetare eos. talium est enim regnum Dei.
Isus lju čimat atunšje la jăl šă u zăs: “Lasălji pă kupiji să vijă la minji šă nu lji branalec, kă kraljevstva alu Dimizov pripadalešći alu dastafel ka jej.
17 Amen dico vobis: Quicumque non acceperit regnum Dei sicut puer, non intrabit in illud.
Anume, ju vă zăk: ‘Kă kari gođe no fi ka kupiji mišj ponizni nor puće să tunji ăm kraljevstva alu Dimizov.’”
18 Et interrogavit eum quidam princeps, dicens: Magister bone, quid faciens vitam aeternam possidebo? (aiōnios g166)
Are unu vladar akulo kari u ăntribat pă Isus: “Bun Učitelju, šje trăbă să fak să kapăt kust dă erikeš?” (aiōnios g166)
19 Dixit autem ei Iesus: Quid me dicis bonum? nemo bonus nisi solus Deus.
Ju zăs Isus aluj: “Adăšje mă čem pă minji bun? Njime nuj bun čar unu Dimizov.
20 Mandata nosti: Non occides: Non moechaberis: Non furtum facies: Non falsum testimonium dices: Honora patrem tuum, et matrem.
Zapovjedurlje alu Dimizov šćijă: ‘Nu fă preljub’, ‘Nu amură’, ‘Nu fura’, ‘Nu svedočuli ăm mišjună’, ‘Poštivălešćic pă tatusu šă pă mumăta.’”
21 Qui ait: Haec omnia custodivi a iuventute mea.
Jăl zăs: “Da šă asta am păzăt dăm tănjireme ame.”
22 Quo audito, Iesus ait ei: Adhuc unum tibi deest: omnia quaecumque habes vende, et da pauperibus, et habebis thesaurum in caelo: et veni, sequere me.
Kănd u auzăt Isus aje, jăl ju zăs: “Ali ac ibizešći una stvară: dući šă vinđic kutotu šje aj, ămparcă banji alu sărašj, šă tu vi ave găzdăšijă ăm nor. Atunšje hajd šă sljedilešćimă pă minji.”
23 His ille auditis, contristatus est: quia dives erat valde.
Ali kănd u auzăt aje, tari su ăntristat kă jăl are găzdak ša nu gănđe kutotu să văndă.
24 Videns autem Iesus illum tristem factum, dixit: Quam difficile, qui pecunias habent, in regnum Dei intrabunt!
Kănd u văzut Isus kită dă tari su razočaralit, jăl u zăs: “Kită dă grov ăj dă eje kari ăs găzdašj să tunji ăm kraljevstva alu Dimizov!
25 Facilius est enim camelum per foramen acus transire, quam divitem intrare in regnum Dei.
Maj ušuri ăj alu devi să tunji păm urečilje dă ak, dă kită alu găzdak să tunji ăm kraljevstva alu Dimizov.”
26 Et dixerunt qui audiebant: Et quis potest salvus fieri?
Hej šje punje ureći ur zăs pă aje: “Šinji atunšje poći fi spasalit?”
27 Ait illis: Quae impossibilia sunt apud homines, possibilia sunt apud Deum.
Isus u ăntors vorba: “Šje ăj nemoguće alu om, ăj moguće alu Dimizov.”
28 Ait autem Petrus: Ecce nos dimisimus omnia et secuti sumus te.
Atunšje Petar u zăs: “Benji noj anj lăsat kutotu, šă čanj sljedilit pă činji.”
29 Qui dixit eis: Amen dico vobis, nemo est, qui reliquit domum, aut parentes, aut fratres, aut uxorem, aut filios propter regnum Dei,
Isus u ăntors u alor vorba: “Anume, ju vă zăk, kă šinji gođe ăš lasă kasaš, ili pă băšăcaš, ili pă fraciš, ili pă mumăsa šă pă tatusu, ili kupijiš păntru kraljevstva alu Dimizov,
31 Assumpsit autem Iesus duodecim, et ait illis: Ecce ascendimus Ierosolymam, et consummabuntur omnia, quae scripta sunt per prophetas de Filio hominis.
Isus u čimat pă dvanaest apostolur la jăl, šă u zăs: “Punjec ureči, noj mărženj ăm Jeruzalem šă kutotu akulo šje u fost skris dă la proroš ăm kenvija svăntă dă minji, Fišjoru Omuluj a aje su dogoduli:
32 tradetur enim Gentibus, et illudetur, et flagellabitur, et conspuetur:
Jej mu predali ăm mănjilje alu ominj kari nus Židovi šă dăm minji šor fašji šuf, uj fi bătut, jej mu skipa,
33 et postquam flagellaverint, occident eum, et tertia die resurget.
šă dă pă šje uj fi bičevălit šă uj fi amurăt, ali dă pă aje ju uj uskrsnuli treća zuva.”
34 Et ipsi nihil horum intellexerunt, et erat verbum istud absconditum ab eis, et non intelligebant quae dicebantur.
Učenici nu ščije njimik dă asta. Elje vorbi ljur fost askunšă, šă jej nor prišjiput njimika šje să ăngănđe Isus.
35 Factum est autem, cum appropinquaret Iericho, caecus quidam sedebat secus viam, mendicans.
Kum ăs re apropi ăm Jerihon, šjeva ka omu orb šăđe pă drik šă kulduže.
36 Et cum audiret turbam praetereuntem, interrogabat quid hoc esset.
Kănd omu orb u auzăt kă gărmadă trešji pă akulo, jăl su ăntribat šje ăj aje.
37 Dixerunt autem ei, quod Iesus Nazarenus transiret.
Aša jur spus kă Isus dăm Nazaret u trikut pă akulo.
38 Et clamavit, dicens: Iesu fili David miserere mei.
Pă aje u mužjit: “Isuse Fišjoru alu David, mă arog la činji aj milă dă minji!”
39 Et qui praeibant, increpabant eum ut taceret. Ipse vero multo magis clamabat: Fili David miserere mei.
Lume kari umblă ăm nenći ăj zăšje să takă, ali jăl su apukat šă maj tari să mužjaskă la jăl: “O Fišjoru alu David aj milă dă minji!”
40 Stans autem Iesus iussit illum adduci ad se. Et cum appropinquasset, interrogavit illum,
Atunšje Isus u stat šă u dat zapovjed să ăl adukă la jăl. Jăl lu ăntribat:
41 dicens: Quid tibi vis faciam? At ille dixit: Domine ut videam.
“Šje gănđešć să fak păntru činji?” Šă jăl u ăntors vorba: “O Domnu, ju gănđesk să văd!”
42 Et Iesus dixit illi: Respice, fides tua te salvum fecit.
Isus ju zăs: “Ujtăći! Ănkriđala ata ću ozdravalită.”
43 Et confestim vidit, et sequebatur illum magnificans Deum. Et omnis plebs ut vidit, dedit laudem Deo.
Šă jăl odma u kăpătat să vadă. Šă lu sljedilit pă Isus, šă slavale pă Dimizov. Šă totă lume kari ur văzut dăđe slavă alu Dimizov.
