< Joël Propheta 2 >

1 Canite tuba in Sion, ululate in monte sancto meo, conturbentur omnes habitatores terrae: Quia venit dies Domini, quia prope est
Sunaţi din trâmbiţă în Sion şi sunaţi alarma pe muntele meu cel sfânt; să tremure toţi locuitorii ţării, pentru că ziua DOMNULUI vine, pentru că este aproape;
2 dies tenebrarum, et caliginis, dies nubis, et turbinis: quasi mane expansum super montes populus multus et fortis: similis ei non fuit a principio, et post eum non erit usque in annos generationis et generationis.
O zi de întuneric şi de întunecime, o zi cu nori şi de întuneric gros; ca dimineaţa revărsată peste munţi; un popor mare şi puternic; nu a fost vreodată asemenea, nici nu va mai fi după el, în anii multor generaţii.
3 Ante faciem eius ignis vorans, et post eum exurens flamma: quasi hortus voluptatis terra coram eo, et post eum solitudo deserti, neque est qui effugiat eum.
Un foc mistuie înaintea lor; şi în spatele lor o flacără arde; ţara este ca grădina Edenului înaintea lor şi în spatele lor o pustie părăsită; da, şi nimic nu le va scăpa.
4 Quasi aspectus equorum, aspectus eorum: et quasi equites sic current.
Înfăţişarea lor este ca înfăţişarea cailor; şi ca nişte călăreţi, astfel vor alerga.
5 Sicut sonitus quadrigarum super capita montium exilient, sicut sonitus flammae ignis devorantis stipulam, velut populus fortis praeparatus ad praelium.
Vor sări ca zgomotul carelor pe vârfurile munţilor, ca zgomotul flăcării de foc care mistuie miriştea, ca un popor puternic desfăşurat pentru bătălie.
6 A facie eius cruciabuntur populi: omnes vultus redigentur in ollam.
Înaintea feţei lor popoarele vor fi foarte îndurerate; toate feţele se vor înnegri.
7 Sicut fortes current: quasi viri bellatores ascendent murum: viri in viis suis gradientur, et non declinabunt a semitis suis.
Ei vor alerga precum războinicii; vor urca pe zid ca bărbaţii de război; şi vor mărşălui fiecare pe căile lui şi nu vor rupe rândurile lor;
8 Unusquisque fratrem suum non coarctabit, singuli in calle suo ambulabunt: sed et per fenestras cadent, et non demolientur.
Nici nu se împing unul pe altul; fiecare va merge pe cărarea lui; şi când vor cădea pe sabie, nu vor fi răniţi.
9 Urbem ingredientur, in muro current: domos conscendent, per fenestras intrabunt quasi fur.
Vor alerga încoace şi încolo în cetate; vor alerga pe zid, se vor cățăra pe case; ca un hoţ vor intra pe ferestre.
10 A facie eius contremuit terra, moti sunt caeli: sol et luna obtenebrati sunt et stellae retraxerunt splendorem suum.
Pământul se va zgudui înaintea lor; cerurile vor tremura; soarele şi luna vor fi întunecate şi stelele îşi vor retrage strălucirea;
11 Et Dominus dedit vocem suam ante faciem exercitus sui: quia multa sunt nimis castra eius, quia fortia et facientia verbum eius: magnus enim dies Domini, et terribilis valde: et quis sustinebit eum?
Şi DOMNUL îşi va înălţa vocea înaintea armatei sale, pentru că tabăra lui este foarte mare, pentru că este puternic cel care împlineşte cuvântul său, pentru că ziua DOMNULUI este mare şi foarte înfricoşătoare; şi cine o poate suporta?
12 Nunc ergo dicit Dominus: Convertimini ad me in toto corde vestro in ieiunio, et in fletu, et in planctu.
De aceea chiar acum, spune DOMNUL, întoarceţi-vă la mine cu toată inima voastră şi cu post şi cu plâns şi cu jale;
13 Et scindite corda vestra, et non vestimenta vestra, et convertimini ad Dominum Deum vestrum: quia benignus et misericors est, patiens et multae misericordiae, et praestabilis super malitia.
Şi sfâşiaţi-vă inima, şi nu hainele, şi întoarceţi-vă la DOMNUL Dumnezeul vostru, pentru că el este cu har şi milostiv, încet la mânie şi de o mare bunătate şi se pocăieşte de rău.
14 Quis scit si convertatur, et ignoscat, et relinquat post se benedictionem, sacrificium, et libamen Domino Deo nostro?
Cine ştie dacă el nu se va întoarce şi nu se va pocăi şi nu va lăsa o binecuvântare după el; un dar de mâncare şi un dar de băutură pentru DOMNUL Dumnezeul vostru?
15 Canite tuba in Sion, sanctificate ieiunium, vocate coetum.
Sunaţi trâmbiţa în Sion, sfinţiţi un post, anunțați o adunare solemnă;
16 congregate populum, sanctificate ecclesiam, coadunate senes, congregate parvulos, et sugentes ubera: egrediatur sponsus de cubili suo, et sponsa de thalamo suo.
Adunaţi poporul, sfinţiţi adunarea, strângeţi pe bătrâni, adunaţi copiii şi pe cei care sug la sâni; să iasă mirele din camera lui şi mireasa din cămăruţa ei.
17 Inter vestibulum et altare plorabunt sacerdotes ministri Domini: et dicent: Parce Domine, parce populo tuo: et ne des hereditatem tuam in opprobrium ut dominentur eis nationes. quare dicunt in populis: Ubi est Deus eorum?
Preoţii, servitorii DOMNULUI, să plângă între portic şi altar şi să spună: Cruţă pe poporul tău, DOAMNE şi nu da moştenirea ta ocărârii, ca păgânii să stăpânească asupra lor, pentru a spune ei printre popoare: Unde este Dumnezeul lor?
18 Zelatus est Dominus terram suam, et pepercit populo suo:
Atunci DOMNUL va fi gelos pentru ţara lui şi va avea milă de poporul său.
19 Et respondit Dominus, et dixit populo suo: Ecce ego mittam vobis frumentum, et vinum, et oleum, et replebimini eis: et non dabo vos ultra opprobrium in Gentibus.
Da, DOMNUL va răspunde şi va spune poporului său: Iată, eu vă voi trimite grâne şi vin şi untdelemn şi vă veţi sătura cu ele; şi nu vă voi mai face de ocară printre păgâni;
20 Et eum, qui ab Aquilone est, procul faciam a vobis: et expellam eum in terram inviam, et desertam: faciem eius contra mare Orientale, et extremum eius ad mare novissimum: et ascendet foetor eius, et ascendet putredo eius, quia superbe egit.
Ci voi îndepărta mult de la voi armata de la nord şi o voi alunga într-o ţară stearpă şi pustie, cu faţa spre marea de est şi cu spatele spre marea de vest, şi putoarea ei se va ridica şi mirosul ei urât se va urca, pentru că a făcut lucruri mari.
21 Noli timere terra, exulta et laetare: quoniam magnificavit Dominus ut faceret.
Nu te teme, ţară; fii veselă şi bucură-te, pentru că DOMNUL va face lucruri mari.
22 Nolite timere animalia regionis: quia germinaverunt speciosa deserti, quia lignum attulit fructum suum, ficus, et vinea dederunt virtutem suam.
Nu vă temeţi, voi vite ale câmpului: pentru că păşunile pustiei înverzesc, pentru că pomul îşi poartă rodul, smochinul şi viţa îşi dau tăria.
23 Et filii Sion exultate, et laetamini in Domino Deo vestro: quia dedit vobis doctorem iustitiae, et descendere faciet ad vos imbrem matutinum et serotinum sicut in principio.
Fiţi veseli, voi copii ai Sionului, şi bucuraţi-vă în DOMNUL Dumnezeul vostru, pentru că el v-a dat ploaia timpurie cu măsură şi va face să cadă pentru voi ploaia, ploaia timpurie şi ploaia târzie în luna întâi.
24 Et implebuntur areae frumento, et redundabunt torcularia vino, et oleo.
Şi ariile vor fi pline de grâu şi teascurile se vor revărsa de vin şi de untdelemn.
25 Et reddam vobis annos, quos comedit locusta, bruchus, et rubigo, et eruca: fortitudo mea magna, quam misi in vos.
Şi vă voi da înapoi anii pe care i-a mâncat lăcusta, muşiţa şi omida şi forfecarul, armata mea cea mare pe care am trimis-o printre voi.
26 Et comedetis vescentes, et saturabimini: et laudabitis nomen Domini Dei vestri, qui fecit mirabilia vobiscum: et non confundetur populus meus in sempiternum.
Şi veţi mânca în abundenţă şi vă veţi sătura şi veţi lăuda numele DOMNULUI Dumnezeul vostru, care a lucrat minunat cu voi; şi poporul meu nu se va ruşina niciodată.
27 Et scietis quia in medio Israel ego sum: et ego Dominus Deus vester, et non est amplius: et non confundetur populus meus in aeternum.
Şi veţi cunoaşte că sunt în mijlocul lui Israel şi că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru şi niciun altul; şi poporul meu nu se va ruşina niciodată.
28 Et erit post haec: effundam spiritum meum super omnem carnem: et prophetabunt filii vestri, et filiae vestrae: senes vestri somnia somniabunt, et iuvenes vestri visiones videbunt.
Şi după aceea se va întâmpla că voi turna duhul meu peste toată făptura; şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri vor visa vise, tinerii voştri vor avea viziuni;
29 Sed et super servos meos, et ancillas in diebus illis effundam spiritum meum.
Şi de asemenea, în acele zile, voi turna duhul meu peste servitori şi peste servitoare.
30 Et dabo prodigia in caelo, et in terra, sanguinem, et ignem, et vaporem fumi.
Şi voi arăta minuni în ceruri şi pe pământ: sânge şi foc şi stâlpi de fum.
31 Sol convertetur in tenebras, et luna in sanguinem: antequam veniat dies Domini magnus, et horribilis.
Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte ca ziua cea mare şi înfricoşătoare a DOMNULUI să vină.
32 Et erit: omnis qui invocaverit nomen Domini, salvus erit: quia in monte Sion, et in Ierusalem erit salvatio, sicut dixit Dominus, et in residuis, quos Dominus vocaverit.
Şi se va întâmpla, că oricine va chema numele DOMNULUI va fi eliberat, pentru că în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi eliberare, precum a spus DOMNUL, şi în rămăşiţa pe care DOMNUL o va chema.

< Joël Propheta 2 >