Job 7
1 Militia est vita hominis super terram: et sicut dies mercenarii, dies eius.
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2 Sicut servus desiderat umbram, et sicut mercenarius praestolatur finem operis sui:
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3 Sic et ego habui menses vacuos, et noctes laboriosas enumeravi mihi.
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4 Si dormiero, dicam: Quando consurgam? et rursum expectabo vesperam, et replebor doloribus usque ad tenebras.
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5 Induta est caro mea putredine et sordibus pulveris, cutis mea aruit, et contracta est.
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6 Dies mei velocius transierunt quam a texente tela succiditur, et consumpti sunt absque ulla spe.
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7 Memento quia ventus est vita mea, et non revertetur oculus meus ut videat bona.
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 Nec aspiciet me visus hominis: oculi tui in me, et non subsistam.
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
9 Sicut consumitur nubes, et pertransit: sic qui descenderit ad inferos, non ascendet. (Sheol h7585)
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
10 Nec revertetur ultra in domum suam, neque cognoscet eum amplius locus eius.
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11 Quapropter et ego non parcam ori meo, loquar in tribulatione spiritus mei: confabulabor cum amaritudine animae meae.
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 Numquid mare ego sum, aut cetus, quia circumdedisti me carcere?
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13 Si dixero: Consolabitur me lectulus meus, et relevabor loquens mecum in strato meo:
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14 Terrebis me per somnia, et per visiones horrore concuties.
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15 Quam ob rem elegit suspendium anima mea, et mortem ossa mea.
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16 Desperavi, nequaquam ultra iam vivam: parce mihi, nihil enim sunt dies mei.
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17 Quid est homo, quia magnificas eum? aut quid apponis erga eum cor tuum?
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18 Visitas eum diluculo, et subito probas illum:
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19 Usquequo non parcis mihi, nec dimittis me ut glutiam salivam meam?
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20 Peccavi, quid faciam tibi o custos hominum? quare posuisti me contrarium tibi, et factus sum mihimetipsi gravis?
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21 Cur non tollis peccatum meum, et quare non aufers iniquitatem meam? ecce, nunc in pulvere dormiam: et si mane me quaesieris, non subsistam.
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
