Job 10

1 Taedet animam meam vitae meae, dimittam adversum me eloquium meum, loquar in amaritudine animae meae.

Sufletul mi s-a obosit de viață; îmi voi lăsa plângerea asupra mea; voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.

2 Dicam Deo: Noli me condemnare: indica mihi cur me ita iudices.

Îi voi spune lui Dumnezeu: Nu mă condamna; arată-mi pentru ce te cerți cu mine.

3 Numquid bonum tibi videtur, si calumnieris me, et opprimas me opus manuum tuarum, et consilium impiorum adiuves?

Este bine ca tu să oprimi, să disprețuiești lucrarea mâinilor tale și să strălucești peste sfatul celor stricați?

4 Numquid oculi carnei tibi sunt: aut sicut videt homo, et tu videbis?

Ai tu ochi de carne? Sau vezi tu cum vede omul?

5 Numquid sicut dies hominis dies tui, et anni tui sicut humana sunt tempora,

Sunt zilele tale precum zilele omului? Sunt anii tăi precum zilele omului,

6 Ut quaeras iniquitatem meam, et peccatum meum scruteris?

Să cauți nelegiuirea mea și să cercetezi păcatul meu?

7 Et scias quia nihil impium fecerim, cum sit nemo qui de manu tua possit eruere.

Tu știi că nu sunt stricat; și nu este nimeni care să scape din mâna ta.

8 Manus tuae fecerunt me, et plasmaverunt me totum in circuitu: et sic repente praecipitas me?

Mâinile tale m-au făcut și m-au modelat de jur împrejur; totuși mă nimicești.

9 Memento quaeso quod sicut lutum feceris me, et in pulverem reduces me.

Amintește-ți, te implor, că m-ai făcut precum lutul; și mă vei aduce înapoi în țărână?

10 Nonne sicut lac mulsisti me, et sicut caseum me coagulasti?

Nu m-ai turnat precum laptele și nu m-ai închegat ca brânza?

11 Pelle et carnibus vestisti me: ossibus et nervis compegisti me.

M-ai îmbrăcat cu piele și carne și m-ai îngrădit cu oase și tendoane.

12 Vitam et misericordiam tribuisti mihi, et visitatio tua custodivit spiritum meum.

Mi-ai dat viață și favoare și cercetarea ta mi-a păstrat duhul.

13 Licet haec celes in corde tuo, tamen scio quia universorum memineris.

Și aceste lucruri le-ai ascuns în inima ta, știu că aceasta este în tine.

14 Si peccavi, et ad horam pepercisti mihi: cur ab iniquitate mea mundum me esse non pateris?

Dacă păcătuiesc, atunci mă însemnezi și nu mă vei achita de nelegiuirea mea.

15 Et si impius fuero, vae mihi est: et si iustus, non levabo caput, saturatus afflictione et miseria.

Dacă sunt stricat, vai mie; și dacă sunt drept, totuși nu îmi voi înălța capul. Sunt plin de confuzie; de aceea privește nenorocirea mea,

16 Et propter superbiam quasi leaenam capies me, reversusque mirabiliter me crucias.

Pentru că ea se mărește. Mă vânezi ca un leu feroce; și din nou te arăți minunat asupra mea.

17 Instauras testes tuos contra me, et multiplicas iram tuam adversum me, et poenae militant in me.

Îți înnoiești martorii împotriva mea și îți mărești indignarea asupra mea; schimbări și război sunt împotriva mea.

18 Quare de vulva eduxisti me? qui utinam consumptus essem ne oculus me videret.

Pentru ce m-ai scos din pântece? O, de mi-aș fi dat duhul și niciun ochi să nu mă fi văzut!

19 Fuissem quasi non essem, de utero translatus ad tumulum.

Trebuia să fiu ca și cum nu aș fi fost; trebuia să fiu purtat din pântece la mormânt.

20 Numquid non paucitas dierum meorum finietur brevi? dimitte ergo me, ut plangam paululum dolorem meum:

Nu sunt zilele mele puține? Încetează și lasă-mă în pace ca să am puțină mângâiere.

21 Antequam vadam et non revertar, ad terram tenebrosam, et opertam mortis caligine:

Înainte să merg acolo de unde nu mă voi întoarce, în țara întunericului și umbra morții;

22 Terram miseriae et tenebrarum, ubi umbra mortis, et nullus ordo, sed sempiternus horror inhabitat.

O țară a întunericului, ca însăși întunericul; și a umbrei morții, fără nicio ordine, și unde lumina este ca întunericul.