Job 29
1 Addidit quoque Job, assumens parabolam suam, et dixit:
Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
2 Quis mihi tribuat ut sim juxta menses pristinos, secundum dies quibus Deus custodiebat me?
O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
3 Quando splendebat lucerna ejus super caput meum, et ad lumen ejus ambulabam in tenebris:
Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
4 sicut fui in diebus adolescentiæ meæ, quando secreto Deus erat in tabernaculo meo:
Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
5 quando erat Omnipotens mecum, et in circuitu meo pueri mei:
Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
6 quando lavabam pedes meos butyro, et petra fundebat mihi rivos olei:
Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
7 quando procedebam ad portam civitatis, et in platea parabant cathedram mihi.
Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
8 Videbant me juvenes, et abscondebantur: et senes assurgentes stabant.
Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
9 Principes cessabant loqui, et digitum superponebant ori suo.
Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
10 Vocem suam cohibebant duces, et lingua eorum gutturi suo adhærebat.
Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
11 Auris audiens beatificabat me, et oculus videns testimonium reddebat mihi:
Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
12 eo quod liberassem pauperem vociferantem, et pupillum cui non esset adjutor.
Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
13 Benedictio perituri super me veniebat, et cor viduæ consolatus sum.
Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 Justitia indutus sum, et vestivi me, sicut vestimento et diademate, judicio meo.
Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
15 Oculus fui cæco, et pes claudo.
Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
16 Pater eram pauperum, et causam quam nesciebam diligentissime investigabam.
[Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
17 Conterebam molas iniqui, et de dentibus illius auferebam prædam.
Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
18 Dicebamque: In nidulo meo moriar, et sicut palma multiplicabo dies.
Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
19 Radix mea aperta est secus aquas, et ros morabitur in messione mea.
Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
20 Gloria mea semper innovabitur, et arcus meus in manu mea instaurabitur.
Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
21 Qui me audiebant, expectabant sententiam, et intenti tacebant ad consilium meum.
Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
22 Verbis meis addere nihil audebant, et super illos stillabat eloquium meum.
După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
23 Expectabant me sicut pluviam, et os suum aperiebant quasi ad imbrem serotinum.
Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
24 Siquando ridebam ad eos, non credebant: et lux vultus mei non cadebat in terram.
[Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
25 Si voluissem ire ad eos, sedebam primus: cumque sederem quasi rex, circumstante exercitu, eram tamen mœrentium consolator.
Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
