< I Samuelis 7 >
1 Venerunt ergo viri Cariathiarim, et reduxerunt arcam Domini, et intulerunt eam in domum Abinadab in Gabaa: Eleazarum autem filium ejus sanctificaverunt, ut custodiret arcam Domini.
Și oamenii din Chiriat-Iearim au venit și au urcat chivotul DOMNULUI și l-au adus în casa lui Abinadab pe deal și au sfințit pe Eleazar, fiul lui, să păzească chivotul DOMNULUI.
2 Et factum est, ex qua die mansit arca Domini in Cariathiarim, multiplicati sunt dies (erat quippe jam annus vigesimus), et requievit omnis domus Israël post Dominum.
Și s-a întâmplat, că de când chivotul a rămas în Chiriat-Iearim, a trecut mult timp; fiindcă au fost douăzeci de ani; și toată casa lui Israel a plâns după DOMNUL.
3 Ait autem Samuel ad universam domum Israël, dicens: Si in toto corde vestro revertimini ad Dominum, auferte deos alienos de medio vestri, Baalim et Astaroth: et præparate corda vestra Domino, et servite ei soli, et eruet vos de manu Philisthiim.
Și Samuel a vorbit către toată casa lui Israel, spunând: Dacă vă întoarceți la DOMNUL din toată inima voastră, atunci scoateți dumnezeii străini și pe Astarteea din mijlocul vostru și îndreptați-vă inimile către DOMNUL și serviți-i numai lui; și el vă va elibera din mâna filistenilor.
4 Abstulerunt ergo filii Israël Baalim et Astaroth, et servierunt Domino soli.
Atunci copiii lui Israel au scos pe Baal și pe Astarteea și au servit numai DOMNULUI.
5 Dixit autem Samuel: Congregate universum Israël in Masphath, ut orem pro vobis Dominum.
Și Samuel a spus: Adunați tot Israelul la Mițpa și eu mă voi ruga DOMNULUI pentru voi.
6 Et convenerunt in Masphath: hauseruntque aquam, et effuderunt in conspectu Domini: et jejunaverunt in die illa atque dixerunt ibi: Peccavimus Domino. Judicavitque Samuel filios Israël in Masphath.
Și s-au adunat la Mițpa și au scos apă și au vărsat-o înaintea DOMNULUI și au postit în ziua aceea și au spus acolo: Am păcătuit împotriva DOMNULUI. Și Samuel a judecat pe copiii lui Israel în Mițpa.
7 Et audierunt Philisthiim quod congregati essent filii Israël in Masphath, et ascenderunt satrapæ Philisthinorum ad Israël. Quod cum audissent filii Israël, timuerunt a facie Philisthinorum.
Și când filistenii au auzit că s-au adunat copiii lui Israel la Mițpa, domnii filistenilor s-au urcat împotriva lui Israel. Și când copiii lui Israel au auzit aceasta, s-au temut de filisteni.
8 Dixeruntque ad Samuelem: Ne cesses pro nobis clamare ad Dominum Deum nostrum, ut salvet nos de manu Philisthinorum.
Și copiii lui Israel i-au spus lui Samuel: Nu înceta să strigi pentru noi către DOMNUL Dumnezeul nostru, ca să ne salveze din mâna filistenilor.
9 Tulit autem Samuel agnum lactentem unum, et obtulit illum holocaustum integrum Domino: et clamavit Samuel ad Dominum pro Israël, et exaudivit eum Dominus.
Și Samuel a luat un miel de lapte și l-a oferit ca ofrandă arsă în întregime DOMNULUI; și Samuel a strigat către DOMNUL pentru Israel; și DOMNUL l-a auzit.
10 Factum est autem, cum Samuel offerret holocaustum, Philisthiim iniere prælium contra Israël: intonuit autem Dominus fragore magno in die illa super Philisthiim, et exterruit eos, et cæsi sunt a facie Israël.
Și pe când Samuel aducea ofranda arsă, filistenii s-au apropiat să lupte împotriva lui Israel. Dar DOMNUL a tunat cu un tunet puternic în ziua aceea asupra filistenilor și i-a învins; și au fost bătuți înaintea lui Israel.
11 Egressique viri Israël de Masphath, persecuti sunt Philisthæos, et percusserunt eos usque ad locum qui erat subter Bethchar.
Și bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa și au urmărit pe filisteni și i-au lovit până au ajuns sub Bet-Cara.
12 Tulit autem Samuel lapidem unum, et posuit eum inter Masphath et inter Sen: et vocavit nomen loci illius, Lapis adjutorii. Dixitque: Hucusque auxiliatus est nobis Dominus.
Atunci Samuel a luat o piatră și a pus-o între Mițpa și Șen și i-a pus numele Eben-Ezer și a spus: Până aici DOMNUL ne-a ajutat.
13 Et humiliati sunt Philisthiim, nec apposuerunt ultra ut venirent in terminos Israël. Facta est itaque manus Domini super Philisthæos cunctis diebus Samuelis.
Astfel filistenii au fost supuși și nu au mai venit în ținutul lui Israel; și mâna DOMNULUI a fost împotriva filistenilor în toate zilele lui Samuel.
14 Et redditæ sunt urbes quas tulerant Philisthiim ab Israël, Israëli, ab Accaron usque Geth, et terminos suos: liberavitque Israël de manu Philisthinorum, eratque pax inter Israël et Amorrhæum.
Și cetățile pe care le luaseră filistenii de la Israel au fost restituite lui Israel, de la Ecron până la Gat; și ținuturile acestora Israel le-a eliberat din mâna filistenilor. Și a fost pace între Israel și amoriți.
15 Judicabat quoque Samuel Israëlem cunctis diebus vitæ suæ:
Și Samuel a judecat pe Israel în toate zilele vieții sale.
16 et ibat per singulos annos circuiens Bethel et Galgala et Masphath, et judicabat Israëlem in supradictis locis.
Și mergea în fiecare an și făcea înconjurul între Betel și Ghilgal și Mițpa și judeca pe Israel în toate locurile acelea.
17 Revertebaturque in Ramatha: ibi enim erat domus ejus, et ibi judicabat Israëlem: ædificavit etiam ibi altare Domino.
Și se întorcea la Rama, pentru că acolo era casa lui; și acolo judeca pe Israel; și a zidit acolo un altar DOMNULUI.