< Deuteronomii 12 >
1 Hæc sunt præcepta atque iudicia, quæ facere debetis in Terra, quam Dominus Deus patrum tuorum daturus est tibi, ut possideas eam cunctis diebus, quibus super humum gradieris.
Acestea sunt statutele şi judecăţile de care să luaţi seama să le împliniţi în ţara pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul părinţilor tăi, ca să o stăpâneşti, în toate zilele cât veţi trăi pe pământ.
2 Subvertite omnia loca, in quibus coluerunt gentes, quas possessuri estis, deos suos super montes excelsos, et colles, et subter omne lignum frondosum.
Să nimiciţi cu desăvârşire toate locurile unde naţiunile pe care le veţi stăpâni au servit dumnezeilor lor, pe munţii cei înalţi şi pe dealuri şi sub orice pom verde,
3 Dissipate aras eorum, et confringite statuas, lucos igne comburite, et idola comminuite: disperdite nomina eorum de locis illis.
Şi să le dărâmaţi altarele şi să le sfărâmaţi stâlpii şi să le ardeţi cu foc dumbrăvile şi să retezaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor şi să le nimiciţi numele din acel loc.
4 Non facietis ita Domino Deo vestro:
Voi să nu faceţi astfel DOMNULUI Dumnezeul vostru!
5 sed ad locum, quem elegerit Dominus Deus vester de cunctis tribubus vestris, ut ponat nomen suum ibi, et habitet in eo, venietis:
Ci la locul pe care îl va alege DOMNUL Dumnezeul vostru dintre toate triburile voastre, ca să îşi pună numele acolo, adică la locuinţa lui, să căutaţi; şi acolo să veniţi,
6 et offeretis in loco illo holocausta et victimas vestras, decimas et primitias manuum vestrarum, et vota atque donaria, primogenita boum et ovium.
Şi acolo să aduceţi ofrandele voastre arse şi sacrificiile voastre şi zeciuielile voastre şi ofrandele legănate ale mâinii voastre şi promisiunile voastre şi ofrandele voastre de bunăvoie şi întâii născuţi din cirezile voastre şi din turmele voastre.
7 Et comedetis ibi in conspectu Domini Dei vestri: ac lætabimini in cunctis, ad quæ miseritis manum vos et domus vestræ, in quibus benedixerit vobis Dominus Deus vester.
Şi acolo să mâncaţi înaintea DOMNULUI Dumnezeul vostru şi să vă bucuraţi de tot ce vă atinge mâna, voi şi casele voastre, în care te-a binecuvântat DOMNUL Dumnezeul tău.
8 Non facietis ibi quæ nos hic facimus hodie, singuli quod sibi rectum videtur.
Să nu faceţi precum facem noi aici, astăzi, fiecare tot ce este drept înaintea ochilor săi.
9 Neque enim usque in præsens tempus venistis ad requiem, et possessionem, quam Dominus Deus vester daturus est vobis.
Pentru că nu aţi ajuns încă la odihna şi la moştenirea pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău.
10 Transibitis Iordanem, et habitabitis in Terra, quam Dominus Deus vester daturus est vobis, ut requiescatis a cunctis hostibus per circuitum: et absque ullo timore habitetis
Dar după ce veţi trece Iordanul şi veţi locui în ţara pe care DOMNUL Dumnezeul vostru v-o dă să o moşteniţi şi după ce vă va da odihnă din partea tuturor duşmanilor voştri de jur-împrejur, astfel încât să locuiţi în siguranță,
11 in loco, quem elegerit Dominus Deus vester, ut sit nomen eius in eo. Illuc omnia, quæ præcipio, conferetis, holocausta, et hostias, ac decimas, et primitias manuum vestrarum: et quidquid præcipuum est in muneribus, quæ vovebitis Domino.
Atunci va fi un loc pe care îl va alege DOMNUL Dumnezeul vostru, ca să facă să locuiască numele său acolo; acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc; ofrandele voastre arse şi sacrificiile voastre, zeciuielile voastre şi ofranda ridicată a mâinii voastre şi toate promisiunile voastre alese pe care le promiteţi DOMNULUI,
12 Ibi epulabimini coram Domino Deo vestro, vos et filii ac filiæ vestræ, famuli et famulæ atque Levites, qui in urbibus vestris commoratur. Neque enim habet aliam partem et possessionem inter vos.
Şi să vă bucuraţi înaintea DOMNULUI Dumnezeul vostru, voi şi fiii voştri şi fiicele voastre şi robii voştri şi roabele voastre şi levitul care este înăuntrul porţilor voastre, pentru că el nu are nici parte nici moştenire cu voi.
13 Cave ne offeras holocausta tua in omni loco, quem videris:
Ia seama la tine însuţi să nu aduci ofrandele tale arse în orice loc pe care îl vezi,
14 sed in eo, quem elegerit Dominus, in una tribuum tuarum offeres hostias, et facies quæcumque præcipio tibi.
Ci în locul pe care îl va alege DOMNUL într-unul din triburile tale, acolo să aduci ofrandele tale arse şi acolo să faci tot ce îţi poruncesc eu.
15 Sin autem comedere volueris, et te esus carnium delectaverit, occide, comede iuxta benedictionem Domini Dei tui, quam dedit tibi in urbibus tuis: sive immundum fuerit, hoc est, maculatum et debile: sive mundum, hoc est, integrum et sine macula, quod offerri licet, sicut capream et cervum, comedes,
Totuşi, poţi să înjunghii şi să mănânci carne în toate porţile tale, după tot ce pofteşte sufletul tău, conform cu binecuvântarea DOMNULUI Dumnezeul tău, pe care ţi-a dat-o, cel necurat şi cel curat pot să mănânce din ea, ca din căprioară şi din cerb.
16 absque esu dumtaxat sanguinis, quem super terram quasi aquam effundes.
Numai să nu mâncaţi sângele; să îl vărsaţi pe pământ ca apa.
17 Non poteris comedere in oppidis tuis decimam frumenti, et vini, et olei tui, primogenita armentorum et pecorum, et omnia quæ voveris, et sponte offerre volueris, et primitias manuum tuarum:
Nu poţi să mănânci înăuntrul porţilor tale zeciuiala grâului tău, sau a vinului tău, sau a untdelemnului tău, sau întâii născuţi din cirezile tale sau din turma ta, nici vreuna din promisiunile pe care le promiţi, nici ofrandele tale de bunăvoie, nici ofranda ridicată a mâinii tale,
18 sed coram Domino Deo tuo comedes ea in loco, quem elegerit Dominus Deus tuus, tu et filius tuus et filia tua, et servus et famula, atque Levites, qui manet in urbibus tuis: et lætaberis et reficieris coram Domino Deo tuo in cunctis, ad quæ extenderis manum tuam.
Ci trebuie să le mănânci înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău în locul pe care îl va alege DOMNUL Dumnezeul tău, tu şi fiul tău şi fiica ta şi servitorul tău şi servitoarea ta şi levitul care este înăuntrul porţilor tale; şi să te bucuri înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău de toate lucrurile pe care îţi vei fi pus mâinile.
19 Cave ne derelinquas Levitem in omni tempore quo versaris in terra.
Ia seama la tine însuţi să nu îl părăseşti pe levit cât timp trăieşti pe pământ.
20 Quando dilataverit Dominus Deus tuus terminos tuos, sicut locutus est tibi, et volueris vesci carnibus, quas desiderat anima tua:
Când DOMNUL Dumnezeul tău îţi va lărgi hotarul, precum ţi-a promis, şi vei spune: Carne doresc să mănânc, fiindcă sufletul tău tânjeşte să mănânce carne, poţi să mănânci carne, după tot ce pofteşte sufletul tău.
21 locus autem, quem elegerit Dominus Deus tuus ut sit nomen eius ibi, si procul fuerit, occides de armentis et pecoribus, quæ habueris, sicut præcepi tibi, et comedes in oppidis tuis, ut tibi placet.
Dacă locul pe care l-a ales DOMNUL Dumnezeul tău ca să îşi pună numele acolo, este prea departe de tine, atunci să înjunghii din cireada ta şi din turma ta, pe care ţi le-a dat DOMNUL, precum ţi-am poruncit, şi să mănânci în porţile tale după tot ce pofteşte sufletul tău.
22 Sicut comeditur caprea et cervus, ita vesceris eis: et mundus et immundus in commune vescentur.
Precum se mănâncă şi căprioara şi cerbul, astfel să mănânci din ele, cel necurat şi cel curat să mănânce deopotrivă din ele.
23 Hoc solum cave, ne sanguinem comedas. Sanguis enim eorum pro anima est: et idcirco non debes animam comedere cum carnibus:
Numai asigură-te că nu mănânci sângele, pentru că sângele este viaţa; şi să nu mănânci viaţa cu carnea.
24 sed super terram fundes quasi aquam,
Să nu îl mănânci; să îl verşi pe pământ ca apa.
25 ut bene sit tibi et filiis tuis post te, cum feceris quod placet in conspectu Domini.
Să nu îl mănânci, ca să îţi fie bine ţie şi copiilor tăi după tine, când vei face ce este drept înaintea ochilor DOMNULUI.
26 Quæ autem sanctificaveris, et voveris Domino, tolles, et venies ad locum, quem elegerit Dominus:
Ci să iei cele sfinte ale tale pe care le ai şi promisiunile tale şi să mergi la locul pe care îl va alege DOMNUL,
27 et offeres oblationes tuas carnem et sanguinem super altare Domini Dei tui: sanguinem hostiarum fundes in altari: carnibus autem ipse vesceris.
Şi să oferi ofrandele tale arse, carnea şi sângele, pe altarul DOMNULUI Dumnezeul tău; şi sângele sacrificiilor tale să fie vărsat pe altarul DOMNULUI Dumnezeul tău, iar carnea să o mănânci.
28 Observa et audi omnia quæ ego præcipio tibi, ut bene sit tibi et filiis tuis post te in sempiternum, cum feceris quod bonum est et placitum in conspectu Domini Dei tui.
Ia aminte şi ascultă toate aceste cuvinte pe care ţi le poruncesc, ca să îţi fie bine, ţie şi copiilor tăi după tine pentru totdeauna, când vei face ce este bine şi drept înaintea ochilor DOMNULUI Dumnezeul tău.
29 Quando disperdiderit Dominus Deus tuus ante faciem tuam gentes, ad quas ingredieris possidendas, et possederis eas, atque habitaveris in terra earum:
Când DOMNUL Dumnezeul tău va stârpi dinaintea ta naţiunile la care mergi să le stăpâneşti şi să le alungi şi să locuieşti în ţara lor,
30 cave ne imiteris eas, postquam te fuerint introeunte subversæ, et requiras ceremonias earum, dicens: Sicut coluerunt gentes istæ deos suos, ita et ego colam.
Ia seama la tine însuţi să nu fii prins în cursă urmându-le lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta; şi să nu întrebi de dumnezeii lor, spunând: Cum au servit naţiunile acestea dumnezeilor lor? Tot astfel voi face şi eu.
31 Non facies similiter Domino Deo tuo. Omnes enim abominationes, quas aversatur Dominus, fecerunt diis suis, offerentes filios et filias, et comburentes igni.
Tu să nu faci astfel DOMNULUI Dumnezeul tău, pentru că tot ce este urâciune înaintea DOMNULUI, ce urăşte el, ei au făcut dumnezeilor lor; căci chiar pe fiii lor şi pe fiicele lor i-au ars în foc pentru dumnezeii lor.
32 Quod præcipio tibi, hoc tantum facito Domino: nec addas quidquam, nec minuas.
Luaţi seama să faceţi orice lucru vă poruncesc, să nu adăugaţi la el, nici să nu scădeţi din el.