< 느헤미야 7 >

1 성이 건축되매 문짝을 달고 문지기와 노래하는 자들과 레위 사람들을 세운 후에
Și s-a întâmplat, după ce zidul a fost construit și eu am așezat ușile și portarii și cântăreții și leviții au fost rânduiți,
2 내 아우 하나니와 영문의 관원 하나냐로 함께 예루살렘을 다스리게 하였는데 하나냐는 위인이 충성되어 하나님을 경외함이 무리에서 뛰어난 자라
Că am dat fratelui meu Hanani și lui Hanania, conducătorul palatului, sarcina asupra Ierusalimului: pentru că era om credincios și se temea de Dumnezeu mai mult decât alții.
3 내가 저희에게 이르기를 해가 높이 뜨기 전에는 예루살렘 성문을 열지 말고 아직 파수할 때에 곧 문을 닫고 빗장을 지르며 또 예루살렘 거민으로 각각 반차를 따라 파수하되 자기 집 맞은편을 지키게 하라 하였노니
Și le-am spus: Să nu fie porțile Ierusalimului deschise până soarele nu va fi arzător; și în timp ce ei stau acolo, să închidă ușile și să le zăvorască; și să rânduiască gărzi dintre locuitorii Ierusalimului, fiecare la garda lui și fiecare să fie în dreptul casei lui.
4 그 성은 광대하고 거민은 희소하여 가옥을 오히려 건축하지 못하였음이니라
Și cetatea era întinsă și mare, dar poporul era puțin în ea și casele nu erau construite.
5 내 하나님이 내 마음을 감동하사 귀인들과 민장과 백성을 모아 보계대로 계수하게 하신고로 내가 처음으로 돌아온 자의 보계를 얻었는데 거기 기록한 것을 보면
Și Dumnezeul meu a pus în inima mea să adun pe nobili și pe conducători și pe popor, ca să fie socotiți prin genealogie. Și am găsit un registru al genealogiei celor care se urcaseră întâi și am găsit scris în el,
6 옛적에 바발론 왕 느부갓네살에게 사로잡혀 갔던 자 중에서 놓임을 받고 예루살렘과 유다로 돌아와 각기 본성에 이른 자 곧
Aceștia sunt copiii provinciei, care s-au urcat din captivitate, dintre cei care fuseseră duși în captivitate, pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i-a dus, și care s-au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare la cetatea lui;
7 스룹바벨과 예수아와 느헤미야와 아사랴와 라아마와 나하마니와 모르드개와 빌산과 미스베렛과 비그왜와 느훔과 바아나 등과 함께 나온 이스라엘 백성의 명수가 이러하니라
Care au venit cu Zorobabel, Ieșua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul, spun eu, al bărbaților poporului lui Israel era acesta:
8 바로스 자손이 이천일백칠십이 명이요
Copiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi.
9 스바댜 자손이 삼백칠십이 명이요
Copiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi.
10 아라 자손이 육백오십이 명이요
Copiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi.
11 바핫모압 자손 곧 예수아와 요압 자손이 이천팔백십팔 명이요
Copiii lui Pahat-Moab, dintre copiii lui Ieșua și ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece.
12 엘람 자손이 일천이백오십사 명이요
Copiii lui Elam, o mie două sute cincizeci și patru.
13 삿두 자손이 팔백사십오 명이요
Copiii lui Zatu, opt sute patruzeci și cinci.
14 삭개 자손이 칠백육십 명이요
Copiii lui Zacai, șapte sute șaizeci.
15 빈누이 자손이 육백사십팔 명이요
Copiii lui Binui, șase sute patruzeci și opt.
16 브배 자손이 육백이십팔 명이요
Copiii lui Bebai, șase sute douăzeci și opt.
17 아스갓 자손이 이천삼백이십이 명이요
Copiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci și doi.
18 아도니감 자손이 육백육십칠 명이요
Copiii lui Adonicam, șase sute șaizeci și șapte.
19 비그왜 자손이 이천육십칠 명이요
Copiii lui Bigvai, două mii șaizeci și șapte.
20 아딘 자손이 육백오십오 명이요
Copiii lui Adin, șase sute cincizeci și cinci.
21 아델 자손 곧 히스기야 자손이 구십팔 명이요
Copiii lui Ater din Ezechia, nouăzeci și opt.
22 하숨 자손이 삼백이십팔 명이요
Copiii lui Hașum, trei sute douăzeci și opt.
23 베새 자손이 삼백이십사 명이요
Copiii lui Bețai, trei sute douăzeci și patru.
24 하립 자손이 일백십이 명이요
Copiii lui Harif, o sută doisprezece.
25 기브온 사람이 구십오 명이요
Copiii lui Gabaon, nouăzeci și cinci.
26 베들레헴과 느도바 사람이 일백팔십팔 명이요
Bărbații din Betleem și Netofa, o sută optzeci și opt.
27 아나돗 사람이 일백이십팔 명이요
Bărbații din Anatot, o sută douăzeci și opt.
28 벧아스마웹 사람이 사십이 명이요
Bărbații din Bet-Azmavet, patruzeci și doi.
29 기럇여아림과 그비라와 브에롯 사람이 칠백사십삼 명이요
Bărbații din Chiriat-Iearim, Chefira și Beerot, șapte sute patruzeci și trei.
30 라마와 게바 사람이 육백이십일 명이요
Bărbații din Rama și din Gheba, șase sute douăzeci și unu.
31 믹마스 사람이 일백이십이 명이요
Bărbații din Micmas, o sută douăzeci și doi.
32 벧엘과 아이 사람이 일백이십삼 명이요
Bărbații din Betel și din Ai, o sută douăzeci și trei.
33 기타 느보 사람이 오십이 명이요
Bărbații celuilalt Nebo, cincizeci și doi.
34 기타 엘람 자손이 일천이백오십사 명이요
Copiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci și patru.
35 하림 자손이 삼백이십 명이요
Copiii lui Harim, trei sute douăzeci.
36 여리고 자손이 삼백사십오 명이요
Copiii Ierihonului, trei sute patruzeci și cinci.
37 로드와 하딧과 오노 자손이 칠백이십일 명이요
Copiii lui Lod, ai lui Hadid și ai lui Ono, șapte sute douăzeci și unu.
38 스나아 자손이 삼천구백삼십 명이었느니라
Copiii lui Sena, trei mii nouă sute treizeci.
39 제사장들은 예수아의 집 여다야 자손이 구백칠십삼 명이요
Preoții: copiii lui Iedaia, din casa lui Ieșua, nouă sute șaptezeci și trei.
40 임멜 자손이 일천오십이 명이요
Copiii lui Imer, o mie cincizeci și doi.
41 바수훌 자손이 일천이백사십칠 명이요
Copiii lui Pașhur, o mie două sute patruzeci și șapte.
42 하림 자손이 일천십칠 명이었느니라
Copiii lui Harim, o mie șaptesprezece.
43 레위 사람들은 호드야 자손 곧 예수아와 갓미엘 자손이 칠십사 명이요
Leviții: copiii lui Ieșua, ai lui Cadmiel și dintre copiii lui Hodva, șaptezeci și patru.
44 노래하는 자들은 아삽 자손이 일백사십팔 명이요
Cântăreții: copiii lui Asaf, o sută patruzeci și opt.
45 문지기들은 살룸 자손과 아델 자손과 달문 자손과 악굽 자손과 하디다 자손과 소배 자손이 모두 일백삼십팔 명이었느니라
Portarii: copiii lui Șalum, copiii lui Ater, copiii lui Talmon, copiii lui Acub, copiii lui Hatita, copiii lui Șobai, o sută treizeci și opt.
46 느디님 사람들은 시하 자손과 하수바 자손과 답바옷 자손과
Netinimii: copiii lui Țiha, copiii lui Hasufa, copiii lui Tabaot.
47 게로스 자손과 시아 자손과 바돈 자손과 르바나 자손과
Copiii lui Cheros, copiii lui Sia, copiii lui Padon,
48 하가바 자손과 살매 자손과
Copiii lui Lebana, copiii lui Hagaba, copiii lui Șalmai,
49 하난 자손과 깃델 자손과 가할 자손과
Copiii lui Hanan, copiii lui Ghidel, copiii lui Gahar,
50 르아야 자손과 르신 자손과 느고다 자손과
Copiii lui Reaia, copiii lui Rețin, copiii lui Necoda,
51 갓삼 자손과 웃사 자손과 바세아 자손과
Copiii lui Gazam, copiii lui Uza, copiii lui Paseah,
52 베새 자손과 므우님 자손과 느비스심 자손과
Copiii lui Besai, copiii lui Meunim, copiii lui Nefișesim,
53 박북 자손과 하그바 자손과 할훌 자손과
Copiii lui Bacbuc, copiii lui Hacufa, copiii lui Harhur,
54 바슬릿 자손과 므히다 자손과 하르사 자손과
Copiii lui Bațlit, copiii lui Mehida, copiii lui Harșa,
55 바르고스 자손과 시스라 자손과 데마 자손과
Copiii lui Barcos, copiii lui Sisera, copiii lui Tamah,
56 느시야 자손과 하디바 자손이었느니라
Copiii lui Nețiah, copiii lui Hatifa.
57 솔로몬의 신복의 자손은 소대 자손과 소베렛 자손과 브리다 자손과
Copiii servitorilor lui Solomon: copiii lui Sotai, copiii lui Soferet, copiii lui Perida,
58 야알라 자손과 다르곤 자손과 깃델 자손과
Copiii lui Iaala, copiii lui Darcon, copiii lui Ghidel,
59 스바댜 자손과 핫딜 자손과 보게렛하스바임 자손과 아몬 자손이니
Copiii lui Șefatia, copiii lui Hatil, copiii lui Pocheret-Hațebaim, copiii lui Amon.
60 모든 느디님 사람과 솔로몬의 신복의 자손이 삼백구십이 명이었느니라
Toți netinimii și copiii servitorilor lui Solomon, erau trei sute nouăzeci și doi.
61 델멜라와 델하르사와 그룹과 앗돈과 임멜로부터 올라온 자가 있으나 그 종족과 보계가 이스라엘에 속하였는지는 증거할 수 없으니
Și aceștia au fost cei care au urcat de asemenea de la Tel-Melah, Tel-Harșa, Cherub, Adon și Imer; dar ei nu au putut arăta casa tatălui lor, nici sămânța lor, dacă erau din Israel.
62 저희는 들라야 자손과 도비야 자손과 느고다 자손이라 도합이 육백사십이 명이요
Copiii lui Delaia, copiii lui Tobia, copiii lui Necoda, șase sute patruzeci și doi.
63 제사장 중에는 호바야 자손과 학고스 자손과 바르실래 자손이니 바르실래는 길르앗 사람 바르실래의 딸 중에 하나로 아내를 삼고 바르실래의 이름으로 이름한 자라
Și dintre preoți: Copiii lui Hobaia, copiii lui Hacoț, copiii lui Barzilai, care a luat pe una dintre fiicele lui Barzilai galaaditul, de soție, și a fost numit după numele lor.
64 이 사람들이 보계 중에서 자기 이름을 찾아도 얻지 못한고로 저희를 부정하게 여겨 제사자의 직분을 행치 못하게 하고
Aceștia și-au căutat înregistrarea printre cei care au fost socotiți prin genealogie, dar ea nu s-a găsit; de aceea au fost îndepărtați din preoție, ca întinați.
65 방백이 저희에게 명하여 우림과 둠밈을 가진 제사장이 일어나기 전에는 지성물을 먹지 말라 하였느니라
Și Tirșata le-a spus să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până nu va sta în picioare un preot cu Urim și Tumim.
66 온 회중의 합계가 사만 이천삼백육십 명이요
Toată adunarea împreună era de patruzeci și două de mii trei sute șaizeci,
67 그 외에 노비가 칠천삼백삼십칠 명이요 노래하는 남녀가 이백사십오 명이요
În afară de servitorii lor și de servitoarele lor, dintre care erau șapte mii trei sute treizeci și șapte; și aveau două sute patruzeci și cinci de cântăreți și cântărețe.
68 말이 칠백삼십육이요 노새가 이백사십오요
Caii lor, șapte sute treizeci și șase; catârii lor, două sute patruzeci și cinci;
69 약대가 사백삼십오요 나귀가 육천칠백이십이었느니라
Cămilele lor, patru sute treizeci și cinci; șase mii șapte sute douăzeci de măgari.
70 어떤 족장들은 역사를 위하여 보조하였고 방백은 금 일천 다릭과 대접 오십과 제사장의 의복 오백삼십 벌을 보물 곳간에 드렸고
Și unii dintre mai marii părinților au dat pentru lucrare. Tirșata a dat pentru tezaur o mie de drahme de aur, cincizeci de oale, cinci sute treizeci de haine preoțești.
71 또 어떤 족장들은 금 이만 다릭과 은 이천이백 마네를 역사 곳간에 드렸고
Și unii dintre mai marii părinților au dat pentru tezaurul lucrării douăzeci de mii de drahme de aur și două mii două sute de mine de argint.
72 그 나머지 백성은 금 이만 다릭과 은 이천 마네와 제사장의 의복 육십칠 벌을 드렸느니라
Și ceea ce restul poporului a dat a fost douăzeci de mii de drahme de aur și două mii două sute de mine de argint și șaizeci și șapte de haine preoțești.
73 이와 같이 제사장들과 레위 사람들과 문지기들과 노래하는 자들과 백성 몇명과 느디님 사람들과 온 이스라엘이 다 그 본성에 거하였느니라
Astfel preoții și leviții și portarii și cântăreții și unii din popor și netinimii și tot Israelul au locuit în cetățile lor; și când a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor.

< 느헤미야 7 >