< 미가 4 >

1 말일에 이르러는 여호와의 전의 산이 산들의 꼭대기에 굳게 서며 작은 산들 위에 뛰어나고 민족들이 그리로 몰려갈 것이라
Dar în zilele de pe urmă se va întâmpla că muntele casei DOMNULUI va fi întemeiat în vârful munților, și va fi înălțat deasupra dealurilor; și vor curge oameni spre el.
2 곧 많은 이방이 가며 이르기를 오라 우리가 여호와의 산에 올라가서 야곱의 하나님의 전에 이르자 그가 그 도로 우리에게 가르치실 것이라 우리가 그 길로 행하리라 하리니 이는 율법이 시온에서부터 나올 것이요 여호와의 말씀이 예루살렘에서부터 나올 것임이라
Și multe națiuni vor veni și vor spune: Veniți și să urcăm pe muntele DOMNULUI și la casa Dumnezeului lui Iacob; și el ne va învăța despre căile lui, și noi vom merge pe cărările lui, fiindcă legea va ieși din Sion și cuvântul DOMNULUI din Ierusalim.
3 그가 많은 민족 중에 심판하시며 먼 곳 강한 이방을 판결하시리니 무리가 그 칼을 쳐서 보습을 만들고 창을 쳐서 낫을 만들 것이며 이 나라와 저 나라가 다시는 칼을 들고 서로 치지 아니하며 다시는 전쟁을 연습하지 아니하고
Și el va judeca între mulți oameni și va mustra națiuni puternice de departe; și ei își vor bate din săbii fiare de plug, și din sulițele lor prăjini de curățat pomi; nu va ridica națiune sabie împotriva altei națiuni, nici nu vor mai învăța războiul.
4 각 사람이 자기 포도나무 아래와 자기 무화과나무 아래 앉을 것이라 그들을 두렵게 할 자가 없으리니 이는 만군의 여호와의 입이 이같이 말씀하셨음이니라
Dar ei vor ședea, fiecare om sub via sa și sub smochinul său; și nimeni nu-i va înspăimânta; fiindcă gura DOMNULUI oștirilor a vorbit.
5 만민이 각각 자기의 신의 이름을 빙자하여 행하되 오직 우리는 우리 하나님 여호와의 이름을 빙자하여 영원히 행하리로다
Fiindcă toți oamenii vor merge, fiecare în numele dumnezeului său, și noi vom merge în numele DOMNULUI Dumnezeul nostru pentru totdeauna și întotdeauna.
6 여호와께서 말씀하시되 그 날에는 내가 저는 자를 모으며 쫓겨난 자와 내가 환난 받게한 자를 모아
În acea zi, spune DOMNUL, eu o voi aduna pe cea care șchiopătează și o voi strânge pe cea alungată și pe cea pe care am chinuit-o.
7 그 저는 자로 남은 백성이 되게 하며 멀리 쫓겨났던 자로 강한 나라가 되게 하고 나 여호와가 시온 산에서 이제부터 영원까지 그들을 치리하리라 하셨나니
Și pe cea care șchiopăta, o voi face o rămășiță; și pe cea lepădată departe, o națiune puternică; și DOMNUL va domni peste ei în muntele Sion de acum înainte, chiar pentru totdeauna.
8 너 양떼의 망대요 딸 시온의 산이여 이전 권능 곧 딸 예루살렘의 나라가 네게로 돌아오리라
Și tu, turn al turmei, locul întărit al fiicei Sionului, la tine va veni, la cea dintâi domnie; împărăția va veni la fiica Ierusalimului.
9 이제 네가 어찌하여 부르짖느냐 너희 중에 왕이 없어졌고 네 모사가 죽었으므로 네가 해산하는 여인처럼 고통함이냐
Acum, de ce strigi tare? Nu este împărat în tine? A pierit sfătuitorul tău? Fiindcă te-au luat junghiuri precum o femeie în durerile nașterii.
10 딸 시온이여 해산하는 여인처럼 애써 구로하여 낳을지어다 이제 네가 성읍에서 나가서 들에 거하며 또 바벨론까지 이르러 거기 구원을 얻으리니 여호와께서 거기서 너를 너의 원수들의 손에서 속량하여 내시리라
Fii în durere și chinuiește-te să naști, tu, fiică a Sionului, ca o femeie în durerile nașterii; căci acum vei ieși din cetate și vei locui pe câmp și vei merge la Babilon; acolo tu vei fi eliberată; acolo DOMNUL te va răscumpăra din mâna dușmanilor tăi.
11 이제 많은 이방이 모여서 너를 쳐 이르기를 시온이 더럽게 되며 그것을 우리 눈으로 바라보기를 원하노라 하거니와
Acum, de asemenea multe națiuni se adună împotriva ta, care spun: Să fie întinată și ochiul nostru să privească asupra Sionului.
12 그들이 여호와의 뜻을 알지 못하며 그 모략을 깨닫지 못한 것이라 여호와께서 곡식단을 타작마당에 모음 같이 그들을 모으셨나니
Dar ei nu cunosc gândurile DOMNULUI, nici nu înțeleg sfatul lui; fiindcă el îi va aduna ca pe niște snopi în arie.
13 딸 시온이여 일어나서 칠지어다 내가 네 뿔을 철 같게 하며 네 굽을 놋 같게 하리니 네가 여러 백성을 쳐서 깨뜨릴 것이라 내가 그들의 탈취물을 구별하여 여호와께 드리며 그들의 재물을 온 땅의 대주재께 돌리리라
Ridică-te și treieră, tu, fiică a Sionului; fiindcă voi face cornul tău, fier și voi face copitele tale, aramă; și tu vei zdrobi în bucăți multe popoare, iar eu voi consacra DOMNULUI câștigul lor, și averea lor Domnului întregului pământ.

< 미가 4 >