< 호세아 1 >

1 웃시야와 요담과 아하스와 히스기야가 이어 유다 왕이 된 시대 곧 요아스의 아들 여로보암이 이스라엘 왕이 된 시대에 브에리의 아들 호세아에게 임한 여호와의 말씀이라
Cuvântul DOMNULUI care a venit la Osea, fiul lui Beeri, în zilele lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţi ai lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împărat al lui Israel.
2 여호와께서 비로소 호세아로 말씀하시니라 여호와께서 호세아에게 이르시되 너는 가서 음란한 아내를 취하여 음란한 자식들을 낳으라 이 나라가 여호와를 떠나 크게 행음함이니라
Începutul cuvântului DOMNULUI prin Osea. Şi DOMNUL i‑a spus lui Osea: Du-te, ia-ţi o soţie a curviilor şi copii ai curviilor; fiindcă ţara a curvit mult, depărtându-se de DOMNUL.
3 이에 저가 가서 디블라임의 딸 고멜을 취하였더니 저가 잉태하여 아들을 낳으매
Astfel el a mers şi a luat pe Gomer, fiica lui Diblaim, care a rămas însărcinată şi i-a născut un fiu.
4 여호와께서 호세아에게 이르시되 그 이름을 이스르엘이라 하라 조금 후에 내가 이스르엘의 피를 예후의 집에 갚으며 이스라엘 족속의 나라를 폐할 것임이니라
Şi DOMNUL i-a spus: Pune-i numele Izreel; căci încă puţin timp şi voi răzbuna sângele lui Izreel peste casa lui Iehu şi voi face să înceteze împărăţia casei lui Israel.
5 그 날에 내가 이스르엘 골짜기에서 이스라엘의 활을 꺾으리라 하시니라
Şi se va întâmpla în acea zi, că voi frânge arcul lui Israel în valea lui Izreel.
6 고멜이 또 잉태하여 딸을 낳으매 여호와께서 호세아에게 이르시되 그 이름을 로루하마라 하라 내가 다시는 이스라엘 족속을 긍휼히 여겨서 사하지 않을 것임이니라
Şi ea a rămas din nou însărcinată şi a născut o fiică. Şi Dumnezeu i-a spus: Pune-i numele Lo-Ruhama; fiindcă nu voi mai avea milă de casa lui Israel; ci îi voi lua cu desăvârşire.
7 그러나 내가 유다 족속을 긍휼히 여겨 저희 하나님 여호와로 구원하겠고 활과 칼이나 전쟁이나 말과 마병으로 구원하지 아니하리라 하시니라
Dar voi avea milă de casa lui Iuda, şi îi voi salva prin DOMNUL Dumnezeul lor, şi nu îi voi salva prin arc, nici prin sabie, nici prin bătălie, nici prin cai şi nici prin călăreţi.
8 고멜이 로루하마를 젖뗀 후에 또 잉태하여 아들을 낳으매
Şi după ce a înţărcat-o pe Lo-Ruhama, a rămas însărcinată şi a născut un fiu.
9 여호와께서 이르시되 그 이름을 로암미라 하라 너희는 내 백성이 아니요 나는 너희 하나님이 되지 아니할 것임이니라
Atunci Dumnezeu a spus: Pune-i numele Lo-Ami, fiindcă voi nu sunteţi poporul meu şi eu nu voi fi Dumnezeul vostru.
10 그러나 이스라엘 자손의 수가 바닷가의 모래 같이 되어서 측량할 수도 없고 셀 수도 없을 것이며 전에 저희에게 이르기를 너희는 내 백성이 아니라 한 그곳에서 저희에게 이르기를 너희는 사신 하나님의 자녀라 할 것이라
Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se poate măsura nici număra; şi se va întâmpla că, în locul unde li s-a spus: Voi nu sunteţi poporul meu, acolo li se va spune: Sunteţi fiii Dumnezeului cel viu.
11 이에 유다 자손과 이스라엘 자손이 함께 모여 한 두목을 세우고 그 땅에서부터 올라 오리니 이스르엘의 날이 클 것임이로다
Atunci copiii lui Iuda şi copiii lui Israel se vor aduna şi îşi vor rândui o singură căpetenie şi se vor urca din ţară; fiindcă mare va fi ziua lui Izreel.

< 호세아 1 >