< 요한계시록 14 >
1 또 내가 보니 어린 양이 시온 산에 섰고 그와 함께 십 사만 사천이 섰는데 그 이마에 어린 양의 이름과 그 아버지의 이름을 쓴 것이 있도다
Și m-am uitat și, iată, un Miel stătea în picioare pe muntele Sion și cu el o sută patruzeci și patru de mii având numele Tatălui său scris pe frunțile lor.
2 내가 하늘에서 나는 소리를 들으니 많은 물소리도 같고 큰 뇌성도 같은데 내게 들리는 소리는 거문고 타는 자들의 그 거문고 타는 것 같더라
Și am auzit o voce din cer, ca vocea multor ape și ca vocea unui tunet mare; și am auzit vocea harpiștilor cântând cu harpele lor;
3 저희가 보좌와 네 생물과 장로들 앞에서 새 노래를 부르니 땅에서 구속함을 얻은 십 사만 사천 인밖에는 능히 이 노래를 배울 자가 없더라
Și cântau de parcă era un cântec nou înaintea tronului și înaintea celor patru ființe vii și a bătrânilor; și niciun om nu putea învăța acel cântec, decât cei o sută patruzeci și patru de mii, care au fost răscumpărați de pe pământ.
4 이 사람들은 여자로 더불어 더럽히지 아니하고 정절이 있는 자라 어린 양이 어디로 인도하든지 따라가는 자며 사람 가운데서 구속을 받아 처음 익은 열매로 하나님과 어린 양에게 속한 자들이니
Aceștia sunt cei ce nu s-au întinat cu femei, fiindcă sunt feciori. Aceștia sunt cei ce îl urmează pe Miel oriunde merge. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni, fiind primele roade pentru Dumnezeu și pentru Miel.
5 그 입에 거짓말이 없고 흠이 없는 자들이더라
Și în gura lor nu a fost găsită viclenie; fiindcă ei sunt ireproșabili înaintea tronului lui Dumnezeu.
6 또 보니 다른 천사가 공중에 날아가는데 땅에 거하는 자들 곧 여러 나라와 족속과 방언과 백성에게 전할 영원한 복음을 가졌더라 (aiōnios )
Și am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului, având evanghelia veșnică, pentru a predica celor ce locuiesc pe pământ și fiecărei națiuni și rase și limbi și popor, (aiōnios )
7 그가 큰 음성으로 가로되 `하나님을 두려워하며 그에게 영광을 돌리라 이는 그의 심판하실 시간이 이르렀음이니 하늘과 땅과 바다와 물들의 근원을 만드신 이를 경배하라' 하더라
Spunând cu voce tare: Temeți-vă de Dumnezeu și dați-i glorie, pentru că a venit ora judecății lui; și închinați-vă celui care a făcut cerul și pământul și marea și izvoarele apelor.
8 또 다른 천사 곧 둘째가 그 뒤를 따라 말하되 `무너졌도다 무너졌도다 큰 성 바벨론이여 모든 나라를 그 음행으로 인하여 진노의 포도주로 먹이던 자로다' 하더라
Și un alt înger a urmat, spunând: A căzut, a căzut Babilonul, acea cetate mare, pentru că a făcut toate națiunile să bea din vinul furiei curviei sale.
9 또 다른 천사 곧 세째가 그 뒤를 따라 큰 음성으로 가로되 `만일 누구든지 짐승과 그의 우상에게 경배하고 이마에나 손에 표를 받으면
Și al treilea înger le-a urmat, spunând cu voce tare: Dacă vreun om se închină fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe fruntea lui sau pe mâna lui,
10 그도 하나님의 진노의 포도주를 마시리니 그 진노의 잔에 섞인 것이 없이 부은 포도주라 거룩한 천사들 앞과 어린 양 앞에서 불과 유황으로 고난을 받으리니
Acela va bea din vinul furiei lui Dumnezeu, care este turnat fără amestec în paharul indignării sale; și va fi chinuit cu foc și cu pucioasă în prezența sfinților îngeri și în prezența Mielului;
11 그 고난의 연기가 세세토록 올라가리로다 짐승과 그의 우상에게 경배하고 그 이름의 표를 받는 자는 누구든지 밤낮 쉼을 얻지 못하리라' 하더라 (aiōn )
Și fumul chinului lor se ridică în sus pentru totdeauna și întotdeauna; și nu au odihnă ziua și noaptea cei ce se închină fiarei și icoanei ei și oricine primește semnul numelui ei. (aiōn )
12 성도들의 인내가 여기 있나니 저희는 하나님의 계명과 예수 믿음을 지키는 자니라
Aici este răbdarea sfinților; aici sunt cei ce țin poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.
13 또 내가 들으니 하늘에서 음성이 나서 가로되 `기록하라 자금 이 후로 주 안에서 죽는 자들은 복이 있도다' 하시매 성령이 가라사대 `그러하다 저희 수고를 그치고 쉬리니 이는 저희의 행한 일이 따름이라' 하시더라
Și am auzit o voce din cer, spunându-mi: Scrie: Binecuvântați sunt morții care mor în Domnul de acum înainte: Da, spune Duhul, ca să se odihnească de muncile lor; și faptele lor îi urmează.
14 또 내가 보니 흰 구름이 있고 구름 위에 사람의 아들과 같은 이가 앉았는데 그 머리에는 금 면류관이 있고 그 손에는 이한 낫을가졌더라
Și m-am uitat și, iată, un nor alb și pe nor ședea unul asemănător Fiului omului, având pe capul lui o coroană de aur și în mâna sa o seceră ascuțită.
15 또 다른 천사가 성전으로부터 나와 구름 위에 앉은 이를 향하여 큰 음성으로 외쳐 가로되 `네 낫을 휘둘러 거두라 거둘 때가 이르러 땅에 곡식이 다 익었음이로다' 하니
Și un alt înger a ieșit din templu, strigând cu voce tare celui așezat pe nor: Trimite secera ta și seceră; fiindcă ți-a venit timpul să seceri, pentru că secerișul pământului este copt.
16 구름 위에 앉으신 이가 낫을 땅에 휘두르매 곡식이 거두어지니라
Și cel ce ședea pe nor și-a aruncat secera pe pământ; și pământul a fost secerat.
17 또 다른 천사가 하늘에 있는 성전에서 나오는데 또한 이한 낫을 가졌더라
Și un alt înger a ieșit din templul care este în cer, având și el o seceră ascuțită.
18 또 불을 다스리는 다른 천사가 제단으로부터 나와 이한 낫 가진 자를 향하여 큰 음성으로 불러 가로되 `네 이한 낫을 휘둘러 땅의 포도송이를 거두라 그 포도가 익었느니라' 하더라
Și un alt înger a ieșit din altar, având putere peste foc; și a strigat cu strigăt mare celui ce avea secera ascuțită, spunând: Trimite secera ta ascuțită și adună ciorchinii viei pământului, pentru că strugurii ei sunt copți pe deplin.
19 천사가 낫을 땅에 휘둘러 땅의 포도를 거두어 하나님의 진노의 큰 포도주 틀에 던지매
Și îngerul și-a aruncat secera pe pământ și a adunat via pământului și a aruncat-o în teascul cel mare al furiei lui Dumnezeu.
20 성 밖에서 그 틀이 밟히니 틀에서 피가 나서 말굴레까지 닿았고 일천 육백 스다디온에 퍼졌더라
Și teascul a fost călcat în picioare în afara cetății și din teasc a ieșit sânge până la frâiele cailor, pe o întindere de o mie șase sute de stadii.