< 레위기 16 >
1 아론의 두 아들이 여호와 앞에 나아가다가 죽은 후에 여호와께서 모세에게 말씀하시니라
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise după moartea celor doi fii ai lui Aaron, când au oferit înaintea DOMNULUI și au murit.
2 여호와께서 모세에게 이르시되 네 형 아론에게 이르라 성소의 장안 법궤 위 속죄소 앞에 무시로 들어오지 말아서 사망을 면하라 내가 구름 가운데서 속죄소 위에 나타남이니라
Și DOMNUL i-a zis lui Moise: Spune-i lui Aaron, fratele tău, să nu vină tot timpul în locul sfânt dinăuntrul perdelei, care este înaintea șezământului milei de deasupra chivotului, ca să nu moară, pentru că eu voi apărea în norul de peste șezământul milei.
3 아론이 성소에 들어오려면 수송아지로 속죄 제물을 삼고 수양으로 번제물을 삼고
Astfel să vină Aaron în locul sfânt, cu un taur tânăr ca ofrandă pentru păcat, și cu un berbec ca ofrandă arsă.
4 거룩한 세마포 속옷을 입으며 세마포 고의를 살에 입고 세마포 띠를 띠며 세마포 관을 쓸지니 이것들은 거룩한 옷이라 물로 몸을 씻고 입을 것이며
Să îmbrace tunica sfântă de in și să aibă izmenele de in peste carnea sa și să fie încins cu un brâu de in și cu mitra de in să fie împodobit, acestea sunt sfintele veștminte; de aceea să își spele carnea în apă și astfel să le îmbrace.
5 이스라엘 자손의 회중에게서 속죄 제물을 위하여 수염소 둘과 번제물을 위하여 수양 하나를 취할지니라
Și să ia din adunarea copiilor lui Israel doi iezi dintre capre, ca ofrandă pentru păcat, și un berbec ca ofrandă arsă.
6 아론은 자기를 위한 속죄제의 수송아지를 드리되 자기와 권속을 위하여 속죄하고
Și Aaron să aducă taurul său al ofrandei pentru păcat, care este pentru el, și să facă ispășire pentru el și pentru casa lui.
7 또 그 두 염소를 취하여 회막 문 여호와 앞에 두고
Și să ia cei doi țapi și să îi prezinte înaintea DOMNULUI la ușa tabernacolului întâlnirii.
8 두 염소를 위하여 제비 뽑되 한 제비는 여호와를 위하고, 한 제비는 아사셀을 위하여 할지며
Și Aaron să arunce sorții peste cei doi țapi, un sorț pentru DOMNUL și celălalt sorț pentru țapul ispășitor.
9 아론은 여호와를 위하여 제비 뽑은 염소를 속죄제로 드리고
Și Aaron să aducă țapul peste care a căzut sorțul DOMNULUI și să îl ofere ca ofrandă pentru păcat.
10 아사셀을 위하여 제비 뽑은 염소는 산 대로 여호와 앞에 두었다가 그것으로 속죄하고 아사셀을 위하여 광야로 보낼지니라
Dar țapul peste care a căzut sorțul să fie țap ispășitor, să fie prezentat viu înaintea DOMNULUI, să facă ispășire cu el și pentru a-l lăsa să plece în pustie, ca țap ispășitor.
11 아론은 자기를 위한 속죄제의 수송아지를 드리되 자기와 권속을 위하여 속죄하고 자기를 위한 그 속죄제 수송아지를 잡고
Și Aaron să aducă taurul ofrandei pentru păcat, care este pentru el, și să facă ispășire pentru el și pentru casa lui, și să înjunghie taurul ofrandei pentru păcat, care este pentru el;
12 향로를 취하여 여호와 앞 단 위에서 피운 불을 그것에 채우고 또 두손에 곱게 간 향기로운 향을 채워 가지고 장 안에 들어가서
Și să ia o tămâietoare plină cu cărbuni, arzând din focul de la altarul dinaintea DOMNULUI, și mâinile sale pline de tămâie dulce, zdrobită mărunt, și să le aducă înăuntrul perdelei;
13 여호와 앞에서 분향하여 향연으로 증거궤 위 속죄소를 가리우게 할지니 그리하면 그가 죽음을 면할 것이며
Și să pună tămâia peste focul dinaintea DOMNULUI, ca norul tămâiei să acopere șezământul milei, care este deasupra mărturiei, ca el să nu moară;
14 그는 또 수송아지의 피를 취하여 손가락으로 속죄소 동편에 뿌리고 또 손가락으로 그 피를 속죄소 앞에 일곱번 뿌릴 것이며
Și să ia din sângele taurului și să îl stropească cu degetul său peste șezământul milei înspre est; și să stropească cu degetul său de șapte ori, din sânge, înaintea șezământului milei.
15 또 백성을 위한 속죄제 염소를 잡아 그 피를 가지고 장 안에 들어가서 그 수송아지 피로 행함 같이 그 피로 행하여 속죄소 위와 속죄소 앞에 뿌릴지니
Apoi să înjunghie țapul ofrandei pentru păcat, care este pentru popor, și să aducă sângele lui înăuntrul perdelei și să facă cu acel sânge la fel cum a făcut cu sângele taurului, și să îl stropească peste șezământul milei și înaintea șezământului milei;
16 곧 이스라엘 자손의 부정과 그 범한 모든 죄를 인하여 지성소를 위하여 속죄하고 또 그들의 부정한 중에 있는 회막을 위하여 그같이 할 것이요
Și să facă ispășire pentru locul sfânt, din cauza necurățiilor copiilor lui Israel și din cauza fărădelegilor lor în toate păcatele lor, și astfel să facă pentru tabernacolul întâlnirii, care rămâne printre ei în mijlocul necurățiilor lor.
17 그가 지성소에 속죄하러 들어가서 자기와 그 권속과 이스라엘 온회중을 위하여 속죄하고 나오기까지는 누구든지 회막에 있지 못할 것이며
Și să nu fie niciun om în tabernacolul întâlnirii când intră el, pentru a face ispășire în locul sfânt, până când iese și până când nu a făcut ispășire pentru el și pentru casa sa și pentru toată adunarea lui Israel.
18 그는 여호와 앞 단으로 나와서 그것을 위하여 속죄할지니 곧 그 수송아지의 피와 염소의 피를 취하여 단 귀퉁이 뿔들에 바르고
Și să iasă la altarul, care este înaintea DOMNULUI, și să facă ispășire pentru el; și să ia din sângele taurului și din sângele țapului și să îl pună pe coarnele altarului de jur împrejur.
19 또 손가락으로 그 피를 그 위에 일곱번 뿌려 이스라엘 자손의 부정에서 단을 성결케 할 것이요
Și să stropească din sânge peste acesta cu degetul său, de șapte ori, și să îl curețe și să îl sfințească de necurățiile copiilor lui Israel.
20 그 지성소와 회막과 단을 위하여 속죄하기를 마친 후에 산 염소를 드리되
Și după ce a terminat cu împăcarea locului sfânt și a tabernacolului întâlnirii și a altarului, să aducă țapul viu;
21 아론은 두 손으로 산 염소의 머리에 안수하여 이스라엘 자손의 모든 불의와 그 범한 모든 죄를 고하고 그 죄를 염소의 머리에 두어 미리 정한 사람에게 맡겨 광야로 보낼지니
Și Aaron să își pună amândouă mâinile pe capul țapului viu și să mărturisească peste el toate nelegiuirile copiilor lui Israel, și toate fărădelegile lor în toate păcatele lor, punându-le pe capul țapului și să îl trimită să plece departe în pustie, prin mâna unui bărbat pregătit;
22 염소가 그들의 모든 불의를 지고 무인지경에 이르거든 그는 그 염소를 광야에 놓을지니라
Și țapul să poarte pe el toate nelegiuirile lor într-un pământ nelocuit, și să lase țapul să plece în pustie.
23 아론은 회막에 들어가서 지성소에 들어갈 때에 입었던 세마포 옷을 벗어 거기 두고
Și Aaron să intre în tabernacolul întâlnirii și să dezbrace veșmintele de in, pe care le-a îmbrăcat, când a intrat în locul sfânt, și să le lase acolo;
24 거룩한 곳에서 물로 몸을 씻고 자기 옷을 입고 나와서 자기의 번제와 백성의 번제를 드려 자기와 백성을 위하여 속죄하고
Și să își spele carnea cu apă în locul sfânt și să își îmbrace veșmintele și să iasă înainte și să aducă ofranda sa arsă și ofranda arsă a poporului, și să facă ispășire pentru el și pentru popor.
25 속죄제 희생의 기름을 단에 불사를 것이요
Și grăsimea ofrandei pentru păcat o să ardă pe altar.
26 염소를 아사셀에게 보낸 자는 옷을 빨고 물로 몸을 씻은 후에 진에 들어올 것이며
Și cel ce a lăsat țapul să plece, țapul ispășitor, să își spele hainele și să își îmbăieze carnea în apă, și după aceea să intre în tabără.
27 속죄제 수송아지와 속죄제 염소의 피를 성소로 들여다가 속죄하였은즉 그 가죽과 고기와 똥을 밖으로 내어다가 불사를 것이요
Și taurul ca ofrandă pentru păcat și țapul ca ofrandă pentru păcat, al căror sânge a fost adus înăuntru pentru a se face ispășire în locul sfânt, de unul să fie duși afară din tabără, iar ei să ardă în foc pielea lor și carnea lor și balega lor.
28 불사른 자는 옷을 빨고 물로 몸을 씻은 후에 진에 들어올지니라
Și cel ce le arde să își spele hainele și să își îmbăieze carnea în apă, și după aceea să intre în tabără.
29 너희는 영원히 이 규례를 지킬지니라! 칠월 곧 그 달 십일에 너희는 스스로 괴롭게 하고 아무 일도 하지 말되 본토인이든지 너희 중에 우거하는 객이든지 그리하라
Și acesta să vă fie un statut pentru totdeauna, în luna a șaptea, în ziua a zecea a lunii, să vă chinuiți sufletele și să nu faceți deloc nicio lucrare, nici cel din țara voastră, nici străinul care locuiește temporar printre voi;
30 이 날에 너희를 위하여 속죄하여 너희로 정결케 하리니 너희 모든 죄에서 너희가 여호와 앞에 정결하리라
Pentru că în ziua aceea preotul va face ispășire pentru voi, pentru a vă curăța ca să fiți curați de toate păcatele voastre înaintea DOMNULUI.
31 이는 너희에게 큰 안식일인즉 너희는 스스로 괴롭게 할지니 영원히 지킬 규례라
Aceasta să vă fie un sabat al odihnei și să vă chinuiți sufletele, printr-un statut pentru totdeauna.
32 그 기름 부음을 받고 위임되어 그 아비를 대신하여 제사장의 직분을 행하는 제사장은 속죄하되 세마포 옷 곧 성의를 입고
Și preotul, pe care el îl va unge și pe care îl va consacra pentru a servi în serviciul de preot în locul tatălui său, să facă ispășirea și să îmbrace veșmintele de in, veștmintele sfinte;
33 지성소를 위하여 속죄하며 회막과 단을 위하여 속죄하고 또 제사장들과 백성의 회중을 위하여 속죄할지니
Și să facă ispășire pentru sanctuarul sfânt și să facă ispășire pentru tabernacolul întâlnirii și pentru altar, și să facă ispășire pentru preoți și pentru tot poporul adunării.
34 이는 너희의 영원히 지킬 규례라 이스라엘 자손의 모든 죄를 위하여 일년 일차 속죄할 것이니라 아론이 여호와께서 모세에게 명하신 대로 행하니라
Și acesta să vă fie un statut veșnic, pentru a face ispășire pentru copiii lui Israel pentru toate păcatele lor, o singură dată pe an. Iar el a făcut precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.