< 욥기 1 >

1 우스 땅에 욥이라 이름하는 사람이 있었는데 그 사람은 순전하고 정직하여 하나님을 경외하며 악에서 떠난 자더라
A fost un om în țara Uț, al cărui nume era Iov; și acel om era desăvârșit și integru și unul care se temea de Dumnezeu și evita răul.
2 그 소생은 남자가 일곱이요 여자가 셋이며
Și i s-au născut șapte fii și trei fiice.
3 그 소유물은 양이 칠천이요 약대가 삼천이요 소가 오백 겨리요 암 나귀가 오백이며 종도 많이 있었으니 이 사람은 동방 사람 중에 가장 큰 자라
Averea lui de asemenea era șapte mii de oi și trei mii de cămile și cinci sute de perechi de boi și cinci sute de măgărițe și o gospodărie foarte mare, astfel încât acest om era cel mai mare dintre toți oamenii din est.
4 그 아들들이 자기 생일이면 각각 자기의 집에서 잔치를 베풀고 그 누이 셋도 청하여 함께 먹고 마시므로
Și fiii lui mergeau și dădeau ospețe în casele lor, fiecare la ziua lui; și trimiteau și chemau pe cele trei surori ale lor să mănânce și să bea cu ei.
5 그 잔치 날이 지나면 욥이 그들을 불러다가 성결케 하되 아침에 일어나서 그들의 명수대로 번제를 드렸으니 이는 욥이 말하기를 혹시 내 아들들이 죄를 범하여 마음으로 하나님을 배반하였을까 함이라 욥의 행사가 항상 이러하였더라
Și se întâmpla, când zilele ospețelor treceau, că Iov trimitea și îi sfințea și se ridica devreme dimineața și aducea ofrande arse conform numărului lor, al tuturor, pentru că Iov spunea: Poate că fiii mei au păcătuit și au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor. Astfel făcea Iov continuu.
6 하루는 하나님의 아들들이 와서 여호와 앞에 섰고 사단도 그들 가운데 왔는지라
Și a fost o zi când fiii lui Dumnezeu au venit să se prezinte înaintea DOMNULUI; și Satan a venit de asemenea printre ei.
7 여호와께서 사단에게 이르시되 네가 어디서 왔느냐 사단이 여호와께 대답하여 가로되 땅에 두루 돌아 여기 저기 다녀왔나이다
Și DOMNUL i-a spus lui Satan: De unde vii? Atunci Satan a răspuns DOMNULUI și a zis: De la cutreierarea pământului și de la umblarea în sus și în jos pe acesta.
8 여호와께서 사단에게 이르시되 네가 내 종 욥을 유의하여 보았느냐 그와 같이 순전하고 정직하여 하나님을 경외하며 악에서 떠난자가 세상에 없느니라
Și DOMNUL i-a spus lui Satan: Ai luat aminte la servitorul meu Iov, că nu este niciunul asemenea lui pe pământ, un om desăvârșit și integru, unul care se teme de Dumnezeu și evită răul?
9 사단이 여호와께 대답하여 가로되 욥이 어찌 까닭없이 하나님을 경외하리이까
Atunci Satan a răspuns DOMNULUI și a zis: Se teme Iov de Dumnezeu degeaba?
10 주께서 그와 그 집과 그 모든 소유물을 산울로 두르심이 아니니이까 주께서 그 손으로 하는 바를 복되게 하사 그 소유물로 땅에 널리게 하셨음이니이다
Nu l-ai îngrădit pe el și casa lui și tot ce are de jur împrejur? Tu ai binecuvântat lucrarea mâinilor sale și averea lui s-a înmulțit în țară.
11 이제 주의 손을 펴서 그의 모든 소유물을 치소서 그리하시면 정녕 대면하여 주를 욕하리이다
Dar întinde-ți mâna acum și atinge tot ce are el și te va blestema în față.
12 여호와께서 사단에게 이르시되 내가 그의 소유물을 다 네 손에 붙이노라 오직 그의 몸에는 네 손을 대지 말지니라 사단이 곧 여호와 앞에서 물러가니라
Și DOMNUL i-a spus lui Satan: Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu îți întinzi mâna. Astfel Satan a plecat din prezența DOMNULUI.
13 하루는 욥의 자녀들이 그 맏형의 집에서 식물을 먹으며 포도주를 마실 때에
Și a fost o zi când fiii săi și fiicele sale mâncau și beau vin în casa fratelui lor mai mare.
14 사자가 욥에게 와서 고하되 소는 밭을 갈고 나귀는 그 곁에서 풀을 먹는데
Și a venit un mesager la Iov și a spus: Boii arau și măgărițele pășteau lângă ei;
15 스바 사람이 갑자기 이르러 그것들을 빼앗고 칼로 종을 죽였나이다 나만 홀로 피한고로 주인께 고하러 왔나이다
Și sabeenii au căzut asupra lor și i-au luat; da, au ucis servitorii cu tăișul sabiei; și doar eu singur am scăpat ca să îți aduc vestea.
16 그가 아직 말할 때에 또 한 사람이 와서 고하되 하나님의 불이 하늘에서 내려와서 양과 종을 살라버렸나이다 나만 홀로 피한고로 주인께 고하러 왔나이다
În timp ce el încă vorbea, a venit de asemenea un altul și a spus: Focul lui Dumnezeu a căzut din cer și a ars oile și servitorii și i-a mistuit; și doar eu singur am scăpat ca să îți aduc vestea.
17 그가 아직 말할 때에 또 한 사람이 와서 고하되 갈대아 사람이 세 떼를 지어 갑자기 약대에게 달려들어 그것을 빼앗으며 칼로 종을 죽였나이다 나만 홀로 피한고로 주인께 고하러 왔나이다
În timp ce el încă vorbea, a venit de asemenea un altul și a spus: Caldeenii au făcut trei cete și au căzut asupra cămilelor și le-au dus, da, și au ucis servitorii cu tăișul sabiei; și doar eu singur am scăpat ca să îți aduc vestea.
18 그가 아직 말할 때에 또 한 사람이 와서 고하되 주인의 자녀들이 그 맏형의 집에서 식물을 먹으며 포도주를 마시더니
În timp ce el încă vorbea, a venit de asemenea un altul și a spus: Fiii tăi și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor mai mare,
19 거친 들에서 대풍이 와서 집 네 모퉁이를 치매 그 소년들 위에 무너지므로 그들이 죽었나이다 나만 홀로 피한고로 주인께 고하러 왔나이다 한지라
Și, iată, a venit un vânt mare dinspre pustie și a lovit cele patru colțuri ale casei și ea a căzut peste tineri și ei sunt morți; și doar eu singur am scăpat ca să îți aduc vestea.
20 욥이 일어나 겉옷을 찢고 머리털을 밀고 땅에 엎드려 경배하며
Atunci Iov s-a ridicat și și-a rupt mantaua și și-a ras capul și a căzut la pământ și s-a închinat,
21 가로되 내가 모태에서 적신이 나왔사온즉 또한 적신이 그리로 돌아 가올지라 주신 자도 여호와시요 취하신 자도 여호와시오니 여호와의 이름이 찬송을 받으실지니이다 하고
Și a spus: Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce acolo: DOMNUL a dat și DOMNUL a luat; binecuvântat fie numele DOMNULUI.
22 이 모든 일에 욥이 범죄하지 아니하고 하나님을 향하여 어리석게 원망하지 아니하니라
În toate acestea Iov nu a păcătuit, nici nu l-a acuzat pe Dumnezeu prostește.

< 욥기 1 >