< 출애굽기 16 >

1 이스라엘 자손의 온 회중이 엘림에서 떠나 엘림과 시내산 사이 신 광야에 이르니 애굽에서 나온 후 제 이월 십오일이라
Și au pornit de la Elim și toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustia lui Sin, care este între Elim și Sinai, în a cincisprezecea zi a celei de a doua luni după ieșirea lor din țara Egiptului.
2 이스라엘 온 회중이 그 광야에서 모세와 아론을 원망하여
Și toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și Aaron în pustie;
3 그들에게 이르되 `우리가 애굽 땅에서 고기 가마 곁에 앉았던 때와 떡을 배불리 먹던 때에 여호와의 손에 죽었더면 좋았을 것을 너희가 이 광야로 우리를 인도하여 내어 이 온 회중으로 주려 죽게 하는도다'
Și copiii lui Israel le-au spus: Mai bine am fi murit prin mâna DOMNULUI în țara Egiptului, când stăteam lângă oalele cu carne și când mâncam pâine pe săturate, pentru că ne-ați scos în această pustie să ucideți această toată adunare cu foamete.
4 때에 여호와께서 모세에게 이르시되 `보라! 내가 너희를 위하여 하늘에서 양식을 비 같이 내리리니 백성이 나가서 일용할 것을 날마다 거둘 것이라 이같이 하여 그들이 나의 율법을 준행하나 아니하나 내가 시험하리라
Atunci DOMNUL i-a spus lui Moise: Iată, voi face să plouă pâine din cer pentru voi; și poporul va ieși și va aduna o anumită cantitate în fiecare zi, ca să îi încerc, dacă vor umbla în legea mea, sau nu.
5 제 육일에는 그들이 그 거둔 것을 예비할지니 날마다 거두던 것의 갑절이 되리라'
Și se va întâmpla, că în a șasea zi vor pregăti ceea ce aduc înăuntru; și aceasta va fi de două ori mai mult decât adună zilnic.
6 모세와 아론이 온 이스라엘 자손에게 이르되 `저녁이 되면 너희가 여호와께서 너희를 애굽 땅에서 인도하여 내셨음을 알 것이요
Și Moise și Aaron le-au spus tuturor copiilor lui Israel: Seara, veți cunoaște că DOMNUL v-a scos din țara Egiptului;
7 아침에는 너희가 여호와의 영광을 보리니 이는 여호와께서 너희가 자기를 향하여 원망함을 들으셨음이라 우리가 누구관대 너희가 우리를 대하여 원망하느냐?'
Și dimineața, veți vedea gloria DOMNULUI; pentru aceea că el aude cârtirile voastre împotriva DOMNULUI; și ce suntem noi ca să cârtiți împotriva noastră?
8 모세가 또 가로되 `여호와께서 저녁에는 너희에게 고기를 주어 먹이시고 아침에는 떡으로 배불리시리니 이는 여호와께서 자기를 향하여 너희의 원망하는 그 말을 들으셨음이니라 우리가 누구냐? 너희의 원망은 우리를 향하여 함이 아니요 여호와를 향하여 함이로다'
Și Moise a spus: Când DOMNUL va da carne să mâncați seara și dimineața pâine pe săturate, va fi semn că DOMNUL aude cârtirile voastre pe care le cârtiți împotriva lui; și ce suntem noi? Cârtirile voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva DOMNULUI.
9 모세가 또 아론에게 이르되 `이스라엘 자손의 온 회중에게 명하기를 여호와께 가까이 나아오라! 여호와께서 너희의 원망함을 들으셨느니라 하라'
Și Moise i-a zis lui Aaron: Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: Apropiați-vă înaintea DOMNULUI; fiindcă el a auzit cârtirile voastre.
10 아론이 이스라엘 자손의 온 회중에게 말하매 그들이 광야를 바라보니 여호와의 영광이 구름 속에 나타나더라
Și s-a întâmplat, pe când Aaron vorbea întregii adunări a copiilor lui Israel, că au privit spre pustie și, iată, gloria DOMNULUI a apărut în nor.
11 여호와께서 모세에게 일러 가라사대
Și DOMNUL i-a spus lui Moise, zicând:
12 내가 이스라엘 자손의 원망함을 들었노라 그들에게 고하여 이르기를 너희가 해 질 때에는 고기를 먹고 아침에는 떡으로 배부르리니 나는 여호와 너희의 하나님인 줄 알리라 하라 하시니라
Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Vorbește-le, zicând: Veți mânca seara carne și dimineața veți fi săturați cu pâine; și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.
13 저녁에는 메추라기가 와서 진에 덮이고 아침에는 이슬이 진 사면에 있더니
Și s-a întâmplat, că seara prepelițele au venit și au acoperit tabăra; și dimineața roua era întinsă de jur împrejurul oștirii.
14 그 이슬이 마른 후에 광야 지면에 작고 둥글며 서리 같이 세미한 것이 있는지라
Și după ce roua care era întinsă s-a ridicat, iată, pe fața pustiei era ceva mărunt rotund, mic, precum bruma pe pământ.
15 이스라엘 자손이 보고 그것이 무엇인지 알지 못하여 서로 이르되 이것이 무엇이냐? 하니 모세가 그들에게 이르되 이는 여호와께서 너희에게 주어 먹게 하신 양식이라
Și când copiii lui Israel au văzut-o, au spus unul altuia: Aceasta este mană, pentru că nu știau ce era. Și Moise le-a spus: Aceasta este pâinea pe care DOMNUL v-a dat-o să mâncați.
16 여호와께서 이같이 명하시기를 너희 각 사람의 식량대로 이것을 거둘지니 곧 너희 인수대로 매명에 한 오멜씩 취하되 각 사람이 그 장막에 있는 자들을 위하여 취할지니라 하셨느니라
Acesta este lucrul pe care DOMNUL l-a poruncit: Adunați din ea, fiecare conform cu mâncarea lui, un omer pentru fiecare om, conform cu numărul persoanelor voastre; luați fiecare pentru cei care sunt în corturile lui.
17 이스라엘 자손이 그같이 하였더니 그 거둔 것이 많기도 하고 적기도 하나
Și copiii lui Israel au făcut așa și au adunat, unii mai mult, unii mai puțin.
18 오멜로 되어 본즉 많이 거둔 자도 남음이 없고 적게 거둔 자도 부족함이 없이 각기 식량대로 거두었더라
Și când au măsurat-o cu un omer, cel ce adunase mult nu avea nimic peste și cel ce a adunat puțin nu avea lipsă; au adunat fiecare conform cu mâncarea lui.
19 모세가 그들에게 이르기를 `아무든지 아침까지 그것을 남겨 두지말라' 하였으나
Și Moise a spus: Să nu lase nimeni din aceasta până dimineața.
20 그들이 모세의 말을 청종치 아니하고 더러는 아침까지 두었더니 벌레가 생기고 냄새가 난지라 모세가 그들에게 노하니라
Totuși nu au dat ascultare lui Moise; ci unii dintre ei au lăsat din aceasta până dimineața și a făcut viermi și s-a împuțit; și Moise s-a înfuriat pe ei.
21 무리가 아침마다 각기 식량대로 거두었고 해가 뜨겁게 쪼이면 그것이 스러졌더라
Și au adunat-o în fiecare dimineață, fiecare conform cu mâncarea lui; și când soarele se înfierbânta, atunci se topea.
22 제육일에는 각 사람이 갑절의 식물 곧 하나에 두 오멜씩 거둔지라 회중의 모든 두목이 와서 모세에게 고하매
Și s-a întâmplat, că în a șasea zi au adunat de două ori mai multă pâine, doi omeri pentru un om; și toți conducătorii adunării au venit și i-au spus lui Moise.
23 모세가 그들에게 이르되 `여호와께서 이같이 말씀하셨느니라 내일은 휴식이니 여호와께 거룩한 안식일이라 너희가 구울 것은 굽고 삶을 것은 삶고, 그 나머지는 다 너희를 위하여 아침까지 간수하라'
Iar el le-a spus: Aceasta este ceea ce DOMNUL a spus: Mâine este odihna sfântului sabat către DOMNUL; coaceți ceea ce aveți să coaceți astăzi și fierbeți ce aveți să fierbeți; și ce rămâne peste, puneți deoparte pentru voi ca să se păstreze până dimineața.
24 그들이 모세의 명대로 아침까지 간수하였으나 냄새도 나지 아니하고 벌레도 생기지 아니한지라
Și au pus-o deoparte până dimineața, precum Moise a poruncit; și nu s-a împuțit, nici nu a fost vreun vierme în ea.
25 모세가 가로되 `오늘은 그것을 먹으라 오늘은 여호와께 안식일인즉 오늘은 너희가 그것을 들에서 얻지 못하리라
Și Moise a spus: Mâncați-o astăzi; căci astăzi este un sabat către DOMNUL; astăzi nu o veți găsi în câmp.
26 육일 동안은 너희가 그것을 거두되 제 칠일은 안식일인즉 그날에는 없으리라!' 하였으나
Șase zile o veți aduna; dar în ziua a șaptea, care este sabatul, nu va fi nimic în ea.
27 제 칠일에 백성 중 더러가 거두러 나갔다가 얻지 못하니라
Și s-a întâmplat, că au ieșit unii dintre oameni în ziua a șaptea să adune și nu au găsit nimic.
28 여호와께서 모세에게 이르시되 어느 때까지 너희가 내 계명과 내 율법을 지키지 아니하려느냐?
Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Până când veți refuza să țineți poruncile mele și legile mele?
29 볼지어다! 여호와가 너희에게 안식일을 줌으로 제 육일에는 이들 양식을 너희에게 주는 것이니 너희는 각기 처소에 있고 제 칠일에는 아무도 그 처소에서 나오지 말지니라
Vedeți, pentru că DOMNUL v-a dat sabatul, de aceea vă dă în ziua a șasea pâinea pentru două zile; stați fiecare om la locul lui, să nu iasă nimeni din locul lui în ziua a șaptea.
30 그러므로 백성이 제 칠일에 안식하니라
Așa că poporul s-a odihnit în ziua a șaptea.
31 이스라엘 족속이 그 이름을 만나라 하였으며 깟씨 같고도 희고 맛은 꿀 섞은 과자 같았더라
Și casa lui Israel a pus numele acesteia, Mana; și era asemănătoare seminței de coriandru, albă; și gustul era asemănător turtei făcute cu miere.
32 모세가 가로되 `여호와께서 이같이 명하시기를 이것을 오멜에 채워서 너의 대대 후손을 위하여 간수하라 이는 내가 너희를 애굽 땅에서 인도하여 낼 때에 광야에서 너희에게 먹인 양식을 그들에게 보이기 위함이니라 하셨다' 하고
Și Moise a spus: Acesta este lucrul pe care DOMNUL îl poruncește: Umpleți un omer cu aceasta pentru a fi păstrată pentru generațiile voastre; ca ei să vadă pâinea cu care v-am hrănit în pustie, când v-am scos din țara Egiptului.
33 또 아론에게 이르되 `항아리를 가져다가 그 속에 만나 한 오멜을 담아 여호와 앞에 두어 너희 대대로 간수하라'
Și Moise i-a spus lui Aaron: Ia un vas și pune un omer plin cu mană în el și așază-l înaintea DOMNULUI, pentru a fi păstrat pentru generațiile voastre.
34 아론이 여호와께서 모세에게 명하신대로 그것을 증거판 앞에 두어 간수하게 하였고
Așa cum DOMNUL a poruncit lui Moise, așa Aaron l-a așezat înaintea Mărturiei, pentru a fi păstrat.
35 이스라엘 자손이 사람 사는 땅에 이르기까지 사십년 동안 만나를 먹되 곧 가나안 지경에 이르기까지 그들이 만나를 먹었더라
Și copiii lui Israel au mâncat mana patruzeci de ani, până ce au ajuns într-o țară locuită; au mâncat mană, până ce au ajuns la granițele țării lui Canaan.
36 오멜은 에바 십분의 일이더라
Și un omer este a zecea parte dintr-o efă.

< 출애굽기 16 >