< 신명기 4 >
1 이스라엘아! 이제 내가 너희에게 가르치는 규례와 법도를 듣고 준행하라! 그리하면 너희가 살 것이요 너희의 열조의 하나님 여호와께서 너희에게 주시는 땅에 들어가서 그것을 얻게 되리라
Şi acum dă ascultare, Israele, la statutele şi la judecăţile care vă învăţ, ca să le faceţi, ca să trăiţi şi să intraţi şi să stăpâniţi ţara pe care v-o dă DOMNUL Dumnezeul părinţilor voştri.
2 내가 너희에게 명하는 말을 너희는 가감하지 말고 내가 너희에게 명하는 너희 하나님 여호와의 명령을 지키라!
Să nu adăugaţi la cuvântul pe care vi-l poruncesc eu, nici să nu scădeţi din el, ca să păziţi poruncile DOMNULUI Dumnezeul vostru pe care vi le poruncesc.
3 여호와께서 바알브올의 일을 인하여 행하신 바를 너희가 목도하였거니와 바알브올을 좇은 모든 사람을 너의 하나님 여호와께서 너의 중에서 진멸하셨으되
Ochii voştri au văzut ce a făcut DOMNUL din cauza lui Baal-Peor; DOMNUL Dumnezeul tău a nimicit dintre voi pe toţi bărbaţii care l-au urmat pe Baal-Peor.
4 오직! 너희의 하나님 여호와께 붙어 떠나지 않은 너희는 오늘까지 다 생존하였느니라
Dar voi, care v-aţi lipit de DOMNUL Dumnezeul vostru, sunteţi astăzi fiecare în viaţă.
5 내가 나의 하나님 여호와의 명하신 대로 규례와 법도를 너희에게 가르쳤나니 이는 너희로 들어가서 기업으로 얻을 땅에서 그대로 행하게 하려 함인즉
Iată, v-am învăţat statute şi judecăţi, precum mi-a poruncit DOMNUL Dumnezeul meu, ca astfel să faceţi în ţara în care intraţi să o stăpâniţi.
6 너희는 지켜 행하라! 그리함은 열국 앞에 너희의 지혜요 너희의 지식이라 그들이 이 모든 규례를 듣고 이르기를 이 큰 나라 사람은 과연 지혜와 지식이 있는 백성이로다 하리라
Ţineţi-le de aceea şi faceţi-le, pentru că aceasta este înţelepciunea voastră şi înţelegerea voastră înaintea ochilor naţiunilor care vor auzi toate aceste statute şi vor spune: Cu adevărat această naţiune mare este un popor înţelept şi priceput.
7 우리 하나님 여호와께서 우리가 그에게 기도할 때마다 우리에게 가까이 하심과 같이 그 신의 가까이 함을 얻은 나라가 어디 있느냐?
Fiindcă ce naţiune este atât de mare şi să aibă pe Dumnezeu atât de aproape de ei, precum este DOMNUL Dumnezeul nostru în orice îl chemăm?
8 오늘 내가 너희에게 선포하는 이 율법과 같이 그 규례와 법도가 공의로운 큰 나라가 어디 있느냐?
Şi ce naţiune este atât de mare, încât să aibă statute şi judecăţi atât de drepte ca toată legea aceasta, pe care o pun în această zi înaintea voastră?
9 오직 너는 스스로 삼가며 네 마음을 힘써 지키라 두렵건대 네가 그 목도한 일을 잊어버릴까 하노라 두렵건대 네 생존하는 날 동안에 그 일들이 네 마음 속에서 떠날까 하노라 너는 그 일들을 네 아들들과 네 손자들에게 알게 하라
Numai ia seama la tine însuţi şi păzeşte-ţi sufletul cu atenţie, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ochii tăi le-au văzut, şi să se depărteze de inima ta în toate zilele vieţii tale, ci să le predai fiilor tăi şi fiilor fiilor tăi;
10 네가 호렙산에서 네 하나님 여호와 앞에 섰던 날에 여호와께서 내게 이르시기를 나를 위하여 백성을 모으라 내가 그들에게 내 말을 들려서 그들로 세상에 사는 날 동안 나 경외함을 배우게 하며 그 자녀에게 가르치게 하려 하노라 하시매
Mai ales în ziua când ai stat în picioare înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău în Horeb, când DOMNUL mi-a spus: Adună-mi poporul şi îi voi face să audă cuvintele mele, ca să înveţe să se teamă de mine în toate zilele cât vor trăi pe pământ şi să îi înveţe pe copiii lor.
11 너희가 가까이 나아와서 산 아래 서니 그 산에 불이 붙어 화염이 충천하고 유암과 구름과 흑암이 덮였는데
Şi v-aţi apropiat şi aţi stat în picioare la poalele muntelui; şi muntele ardea cu foc până în inima cerului, cu întuneric, nori şi întuneric adânc.
12 여호와께서 화염 중에서 너희에게 말씀하시되 음성 뿐이므로 너희가 그 말소리만 듣고 형상은 보지 못하였느니라
Şi DOMNUL v-a vorbit din mijlocul focului; aţi auzit vocea cuvintelor, dar nu aţi văzut nicio înfăţişare, aţi auzit numai o voce.
13 여호와께서 그 언약을 너희에게 반포하시고 너희로 지키라 명하셨으니 곧 십계명이며 두 돌판에 친히 쓰신 것이라
Şi el v-a spus legământul său, pe care v-a poruncit să îl împliniţi, adică cele zece porunci; şi le-a scris pe două table de piatră.
14 그 때에 여호와께서 내게 명하사 너희에게 규례와 법도를 교훈하게 하셨나니 이는 너희로 건너가서 얻을 땅에서 행하게 하심이니라
Şi DOMNUL mi-a poruncit în acel timp să vă învăţ statute şi judecăţi, să le împliniţi în ţara în care treceţi să o stăpâniţi.
15 여호와께서 호렙산 화염 중에서 너희에게 말씀하시던 날에 너희가 아무 형상도 보지 못하였은즉 너희는 깊이 삼가라!
De aceea luaţi bine seama la voi, pentru că nu aţi văzut niciun fel de înfăţişare în ziua în care v-a vorbit DOMNUL în Horeb, din mijlocul focului,
16 두렵건대 스스로 부패하여 자기를 위하여 아무 형상대로든지 우상을 새겨 만들되 남자의 형상이라든지, 여자의 형상이라든지,
Ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi chip cioplit, înfăţişarea vreunui chip, asemănarea unei părţi bărbăteşti sau femeieşti,
17 땅 위에 있는 아무 짐승의 형상이라든지, 하늘에 나는 아무 새의 형상이라든지,
Asemănare a oricărui animal de pe pământ, asemănare a oricărei păsări înaripate care zboară în văzduh,
18 땅 위에 기는 아무 곤충의 형상이라든지, 땅 아래 물 속에 있는 아무 어족(魚族)의 형상이라든지 만들까 하노라 땅 위에 기는 아무 곤충의 형상이라든지, 땅 아래 물 속에 있는 아무 어족(魚族)의 형상이라든지 만들까 하노라
Asemănare a oricărei târâtoare care se târăşte pe pământ, asemănare a oricărui peşte care este în apele de sub pământ,
19 또 두렵건대 네가 하늘을 향하여 눈을 들어 일월 성신 하늘 위의 군중 곧 너희 하나님 여호와께서 천하 만민을 위하여 분정하신 것을 보고 미혹하여 그것에 경배하며 섬길까 하노라
Şi ca nu cumva să îţi ridici ochii spre cer şi când vezi soarele şi luna şi stelele, adică toată oştirea cerului, să fii împins să te închini la ele şi să le serveşti, celor pe care DOMNUL Dumnezeul tău le-a împărţit tuturor naţiunilor de sub tot cerul.
20 여호와께서 너희를 택하시고 너희를 쇠풀무 곧 애굽에서 인도하여 내사 자기 기업의 백성을 삼으신 것이 오늘과 같아도
Dar DOMNUL v-a luat şi v-a scos din cuptorul de fier, din Egipt, să îi fiţi un popor al moştenirii, precum sunteţi în această zi.
21 여호와께서 너희로 인하여 내게 진노하사 나로 요단을 건너지 못하며 네 하나님 여호와께서 네게 기업으로 주신 그 아름다운 땅에 들어가지 못하게 하리라고 맹세하셨은즉
Mai mult, DOMNUL s-a mâniat pe mine din cauza voastră şi a jurat că eu nu voi trece Iordanul şi nu voi intra în acea ţară bună, pe care DOMNUL Dumnezeul tău ţi-o dă ca moştenire,
22 나는 이 땅에서 죽고 요단을 건너지 못하려니와 너희는 건너가서 그 아름다운 땅을 얻으리니
Ci eu trebuie să mor în ţara aceasta, nu trebuie să trec peste Iordan, dar voi să treceţi dincolo şi să stăpâniţi această ţară bună.
23 너희는 스스로 삼가서 너희 하나님 여호와께서 너희와 세우신 언약을 잊어버려서 네 하나님 여호와께서 금하신 아무 형상의 우상이든지 조각하지 말라
Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să uitaţi legământul DOMNULUI Dumnezeul vostru, pe care l-a făcut cu voi, şi să vă faceţi un chip cioplit, sau asemănarea vreunui lucru, ceea ce DOMNUL Dumnezeul tău ţi-a interzis.
24 네 하나님 여호와는 소멸하는 불이시요! 질투하는 하나님이시니라!
Fiindcă DOMNUL Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.
25 네가 그 땅에서 아들을 낳고 손자를 얻으며 오래 살 때에 만일 스스로 부패하여 무슨 형상의 우상이든지 조각하여 네 하나님 여호와 앞에 악을 행함으로 그의 노를 격발하면
După ce vei naşte copii şi copii ai copiilor şi după ce veţi fi rămas mult în ţară şi vă veţi strica şi vă veţi face un chip cioplit, sau o asemănare a ceva, şi veţi face rău înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău, pentru a-l provoca la mânie;
26 내가 오늘날 천지를 불러 증거를 삼노니 너희가 요단을 건너가서 얻는 땅에서 속히 망할 것이라 너희가 거기서 너희 날이 길지 못하고 전멸될 것이니라
Iau astăzi cerul şi pământul ca martori împotriva voastră, că veţi pieri curând în întregime din ţara în care treceţi Iordanul, ca să o stăpâniţi; nu vă veţi lungi zilele în ea, ci veţi fi nimiciţi în întregime.
27 여호와께서 너희를 열국 중에 흩으실 것이요 여호와께서 너희를 쫓아 보내실 그 열국 중에 너희의 남은 수가 많지 못할 것이며
Şi DOMNUL vă va împrăştia printre naţiuni şi veţi rămâne puţini la număr printre păgânii, la care DOMNUL vă va conduce.
28 너희는 거기서 사람의 손으로 만든바 보지도 못하며 듣지도 못하며 먹지도 못하며 냄새도 맡지 못하는 목석의 신들을 섬기리라
Şi acolo veţi servi unor dumnezei, lucrarea mâinilor oamenilor, lemn şi piatră, care nici nu văd, nici nu aud, nici nu mănâncă, nici nu miros.
29 그러나 네가 거기서 네 하나님 여호와를 구하게 되리니 만일 마음을 다하고 성품을 다하여 그를 구하면 만나리라!
Dar dacă de acolo vei căuta pe DOMNUL Dumnezeul tău, îl vei găsi, dacă îl vei căuta cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.
30 이 모든 일이 네게 임하여 환난을 당하다가 끝날에 네가 네 하나님 여호와께로 돌아와서 그 말씀을 청종하리니
Când vei fi în necaz şi toate aceste lucruri vor fi venit asupra ta, în zilele de pe urmă, dacă te întorci la DOMNUL Dumnezeul tău şi vei face ce porunceşte vocea lui;
31 네 하나님 여호와는 자비하신 하나님이심이라! 그가 너를 버리지 아니하시며 너를 멸하지 아니하시며 네 열조에게 맹세하신 언약을 잊지 아니하시리라
(Pentru că DOMNUL Dumnezeul tău este un Dumnezeu milostiv), el nu te va părăsi, nici nu te va nimici, nici nu va uita legământul părinţilor tăi pe care li l-a jurat.
32 네가 있기 전 하나님이 사람을 세상에 창조하신 날부터 지금까지 지나간 날을 상고하여 보라! 하늘 이 끝에서 저 끝까지 이런 큰 일이 있었느냐? 이런 일을 들은 적이 있었느냐?
Pentru că, întreabă acum despre zilele care au trecut, care au fost înainte de tine, din ziua în care l-a creat Dumnezeu pe om pe pământ şi întreabă de la o margine a cerului până la cealaltă, dacă a mai fost ceva ca acest lucru mare, sau dacă s-a mai auzit altceva asemenea lui?
33 어떤 국민이 불 가운데서 말씀하시는 하나님의 음성을 너처럼 듣고 생존하였었느냐?
A mai auzit vreun popor vocea lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, precum ai auzit tu, şi să trăiască?
34 어떤 신이 와서 시험과 이적과 기사와 전쟁과 강한 손과 편 팔과 크게 두려운 일로 한 민족을 다른 민족에게서 인도하여 낸 일이 있느냐? 이는 다 너희 하나님 여호와께서 애굽에서 너희를 위하여 너희의 목전에서 행하신 일이라
Sau a încercat Dumnezeu să meargă şi să îşi ia o naţiune din mijlocul altei naţiuni, prin ispitiri, prin semne şi prin minuni şi prin război şi printr-o mână tare şi printr-un braţ întins şi prin mari înfricoşări, conform cu tot ce a făcut DOMNUL Dumnezeul vostru pentru voi în Egipt înaintea ochilor tăi?
35 이것을 네게 나타내심은 여호와는 하나님이시요 그 외에는 다른 신이 없음을 네게 알게 하려 하심이니라
Ţie ţi s-a arătat, ca să cunoşti că DOMNUL, el este Dumnezeu, nu este altul în afară de el.
36 여호와께서 너를 교훈하시려고 하늘에서부터 그 음성을 너로 듣게 하시며 땅에서는 그 큰 불을 네게 보이시고 너로 불가운데서 나오는 그 말씀을 듣게 하셨느니라
Din cer te-a făcut să auzi vocea lui, ca să te instruiască şi pe pământ ţi-a arătat focul său cel mare; şi ai auzit cuvintele lui din mijlocul focului.
37 여호와께서 네 열조를 사랑 하신고로 그 후손 너를 택하시고 큰 권능으로 친히 인도하여 애굽에서 나오게 하시며
Şi pentru că a iubit pe părinţii tăi, de aceea a ales sămânţa lor după ei şi te-a scos din Egipt înaintea vederii lui cu puterea lui cea mare;
38 너보다 강대한 열국을 네 앞에서 쫓아내고 너를 그들의 땅으로 인도하여 들여서 그것을 네게 기업으로 주려 하심이 오늘과 같으니라
Ca să alunge dinaintea ta naţiuni mai mari şi mai puternice decât tine, ca să te aducă înăuntru, să îţi dea ţara lor ca moştenire, precum este în ziua aceasta.
39 그런즉 너는 오늘날 상천 하지에 오직 여호와는 하나님이시요! 다른 신이 없는 줄을 알아 명심하고
Să ştii dar astăzi şi ia aminte în inima ta, că DOMNUL, el este Dumnezeu în cer deasupra şi peste pământul de jos, nu este altul.
40 오늘 내가 네게 명하는 여호와의 규례와 명령을 지키라! 너와 네 후손이 복을 받아 네 하나님 여호와께서 네게 주시는 땅에서 한 없이 오래 살리라
Să ţii de aceea statutele lui şi poruncile lui, pe care ţi le poruncesc astăzi, ca să îţi fie bine, ţie şi copiilor tăi după tine, şi să îţi lungeşti zilele tale pe pământul, pe care DOMNUL Dumnezeul tău ţi-l dă ţie pentru totdeauna.
41 때에 모세가 요단 이편 해 돋는 편에서 세 성읍을 구별하였으니
Atunci Moise a despărţit trei cetăţi de partea aceasta a Iordanului, spre răsăritul soarelui,
42 이는 과거에 원혐이 없이 부지중에 오살한 자로 그곳으로 도피케 하기 위함이며 그 한 성읍으로 도피한 자로 그 생명을 보존케 하기 위함이라
Ca ucigaşul, care l-a ucis fără intenţie pe aproapele său şi nu l-a urât mai înainte, să fugă acolo; şi fugind într-una din aceste cetăţi, să trăiască,
43 하나는 광야 평원에 있는 베셀이라 르우벤 지파를 위한 것이요 하나는 길르앗 라못이라 갓 지파를 위한 것이요 하나는 바산 골란이라 므낫세 지파를 위한 것이었더라
Adică, Beţer în pustiu, în ţinutul podişului, pentru rubeniţi; şi Ramotul în Galaad, pentru gadiţi; şi Golan în Basan, pentru manasiţi.
44 모세가 이스라엘 자손에게 선포한 율법이 이러하니라
Şi aceasta este legea pe care a pus-o Moise înaintea copiilor lui Israel,
45 이스라엘 자손이 애굽에서 나온 후에 증거하신 것과 규례와 법도를 모세가 선포하였으니
Acestea sunt mărturiile şi statutele şi judecăţile, pe care Moise le-a vorbit copiilor lui Israel, după ce au ieşit din Egipt,
46 요단 동편 벳브올 맞은편 골짜기에서라 이 땅은 헤스본에 거하는 아모리 족속의 왕 시혼에게 속하였더니 모세와 이스라엘 자손이 애굽에서 나온 후에 그를 쳐서 멸하고
De această parte a Iordanului, în valea din dreptul Bet-Peorului, în ţara lui Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon, pe care Moise şi copiii lui Israel l-au bătut, după ce au ieşit din Egipt,
47 그 땅을 기업으로 얻었고 또 바산 왕 옥의 땅을 얻었으니 그 두 사람은 아모리 족속의 왕으로서 요단 이편 해 돋는 편에 거하였었으며
Şi au stăpânit ţara lui şi ţara lui Og, împăratul Basanului, doi împăraţi ai amoriţilor, care erau dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui;
48 그 얻은 땅은 아르논 골짜기 가의 아로엘에서부터 시온산 곧 헤르몬산까지요
De la Aroer, care este pe malul râului Arnon, până la Muntele Sion, care este Hermon,
49 요단 이편 곧 그 동편 온 아라바니 비스가 산록 아래 아라바의 바다까지니라
Şi toată câmpia de dincoace de Iordan spre est, chiar până la marea câmpiei, sub izvoarele lui Pisga.