< 列王記Ⅰ 17 >
1 ギレアデのテシベに住むテシベびとエリヤはアハブに言った、「わたしの仕えているイスラエルの神、主は生きておられます。わたしの言葉のないうちは、数年雨も露もないでしょう」。
Şi Ilie tişbitul, care era dintre locuitorii Galaadului, i-a spus lui Ahab: Precum DOMNUL Dumnezeul lui Israel trăieşte, înaintea căruia stau în picioare, nu va fi nici rouă nici ploaie în anii aceştia, decât conform cuvântului meu.
Şi cuvântul DOMNULUI a venit la el, spunând:
3 「ここを去って東におもむき、ヨルダンの東にあるケリテ川のほとりに身を隠しなさい。
Du-te de aici şi întoarce-te spre est şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este înaintea Iordanului.
4 そしてその川の水を飲みなさい。わたしはからすに命じて、そこであなたを養わせよう」。
Şi se va întâmpla, că vei bea din pârâu şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.
5 エリヤは行って、主の言葉のとおりにした。すなわち行って、ヨルダンの東にあるケリテ川のほとりに住んだ。
Astfel el a mers şi a făcut conform cuvântului DOMNULUI; fiindcă a mers şi a locuit lângă pârâul Cherit, care este înaintea Iordanului.
6 すると、からすが朝ごとに彼の所にパンと肉を運び、また夕ごとにパンと肉を運んできた。そして彼はその川の水を飲んだ。
Şi corbii i-au adus pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara; şi el a băut din pârâu.
7 しかし国に雨がなかったので、しばらくしてその川はかれた。
Şi s-a întâmplat după un timp, că pârâul a secat, pentru că nu fusese ploaie în ţară.
Şi cuvântul DOMNULUI a venit la el, spunând:
9 「立ってシドンに属するザレパテへ行って、そこに住みなさい。わたしはそのところのやもめ女に命じてあなたを養わせよう」。
Ridică-te, mergi la Sarepta, care aparţine de Sidon, şi locuieşte acolo; iată, am poruncit unei femei văduve de acolo să te sprijine.
10 そこで彼は立ってザレパテへ行ったが、町の門に着いたとき、ひとりのやもめ女が、その所でたきぎを拾っていた。彼はその女に声をかけて言った、「器に水を少し持ってきて、わたしに飲ませてください」。
Astfel el s-a ridicat şi a mers la Sarepta. Şi când a venit la poarta cetăţii, iată, femeia văduvă era acolo strângând vreascuri; şi el a strigat către ea şi a spus: Adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.
11 彼女が行って、それを持ってこようとした時、彼は彼女を呼んで言った、「手に一口のパンを持ってきてください」。
Şi pe când ea mergea să îi aducă, el a strigat către ea şi a spus: Adu-mi, te rog, o bucată de pâine în mâna ta.
12 彼女は言った、「あなたの神、主は生きておられます。わたしにはパンはありません。ただ、かめに一握りの粉と、びんに少しの油があるだけです。今わたしはたきぎ二、三本を拾い、うちへ帰って、わたしと子供のためにそれを調理し、それを食べて死のうとしているのです」。
Iar ea a spus: Precum DOMNUL Dumnezeul tău trăieşte, o turtă nu am, ci o mână plină de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un ulcior; şi, iată, strâng două vreascuri, ca să intru şi să o pregătesc pentru mine şi pentru fiul meu, ca să o mâncăm şi să murim.
13 エリヤは彼女に言った、「恐れるにはおよばない。行って、あなたが言ったとおりにしなさい。しかしまず、それでわたしのために小さいパンを、一つ作って持ってきなさい。その後、あなたと、あなたの子供のために作りなさい。
Şi Ilie i-a spus: Nu te teme; mergi şi fă precum ai spus; dar fă-mi din ea întâi mie o mică turtă şi adu-mi-o; şi după aceea fă pentru tine şi pentru fiul tău.
14 『主が雨を地のおもてに降らす日まで、かめの粉は尽きず、びんの油は絶えない』とイスラエルの神、主が言われるからです」。
Pentru că astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Vasul făinii nu se va mistui, nici ulciorul de untdelemn nu se va sfârşi, până în ziua în care DOMNUL va trimite ploaie pe pământ.
15 彼女は行って、エリヤが言ったとおりにした。彼女と彼および彼女の家族は久しく食べた。
Şi ea a mers şi a făcut conform spusei lui Ilie; şi ea şi el şi casa ei au mâncat multe zile.
16 主がエリヤによって言われた言葉のように、かめの粉は尽きず、びんの油は絶えなかった。
Şi vasul făinii nu s-a terminat, nici urciorul de untdelemn nu s-a sfârşit, conform cuvântului DOMNULUI, pe care îl spusese prin Ilie.
17 これらの事の後、その家の主婦であるこの女の男の子が病気になった。その病気はたいそう重く、息が絶えたので、
Şi s-a întâmplat după aceste lucruri, că fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit; şi boala lui a fost grea, încât nu a mai rămas suflare în el.
18 彼女はエリヤに言った、「神の人よ、あなたはわたしに、何の恨みがあるのですか。あなたはわたしの罪を思い出させるため、またわたしの子を死なせるためにおいでになったのですか」。
Şi ea i-a spus lui Ilie: Ce am eu a face cu tine, o tu, om al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să aduci în amintire păcatul meu şi să ucizi pe fiul meu?
19 エリヤは彼女に言った、「子をわたしによこしなさい」。そして彼女のふところから子供を取り、自分のいる屋上のへやへかかえて上り、自分の寝台に寝かせ、
Şi el i-a spus: Dă-mi pe fiul tău. Şi el l-a luat de la sânul ei şi l-a dus în camera de sus, unde locuia el, şi l-a culcat pe propriul lui pat.
20 主に呼ばわって言った、「わが神、主よ、あなたはわたしが宿っている家のやもめにさえ災をくだして、子供を殺されるのですか」。
Şi a strigat către DOMNUL şi a spus: DOAMNE Dumnezeul meu, ai adus răul şi peste văduva la care locuiesc temporar, ucigând pe fiul ei?
21 そして三度その子供の上に身を伸ばし、主に呼ばわって言った、「わが神、主よ、この子供の魂をもとに帰らせてください」。
Şi s-a întins peste copil de trei ori şi a strigat către DOMNUL şi a spus: DOAMNE Dumnezeul meu, te rog, să se întoarcă sufletul acestui copil în el.
22 主はエリヤの声を聞きいれられたので、その子供の魂はもとに帰って、彼は生きかえった。
Şi DOMNUL a auzit vocea lui Ilie; şi sufletul copilului s-a întors înapoi în el şi el a trăit.
23 エリヤはその子供を取って屋上のへやから家の中につれて降り、その母にわたして言った、「ごらんなさい。あなたの子は生きかえりました」。
Şi Ilie a luat copilul şi l-a adus din cameră în casă şi l-a dat mamei sale; şi Ilie a spus: Vezi, fiul tău trăieşte.
24 女はエリヤに言った、「今わたしはあなたが神の人であることと、あなたの口にある主の言葉が真実であることを知りました」。
Şi femeia i-a spus lui Ilie: Acum prin aceasta cunosc că eşti un om al lui Dumnezeu şi cuvântul DOMNULUI în gura ta este adevăr.