< ネヘミヤ 記 7 >
1 石垣を築き扉を設け門を守る者謳歌者およびレビ人を立るにおよびて
Și s-a întâmplat, după ce zidul a fost construit și eu am așezat ușile și portarii și cântăreții și leviții au fost rânduiți,
2 我わが兄弟ハナニおよび城の宰ハナニヤをしてヱルサレムを治めしむ彼は忠信なる人にして衆多の者に超りて神を畏るる者なり
Că am dat fratelui meu Hanani și lui Hanania, conducătorul palatului, sarcina asupra Ierusalimului: pentru că era om credincios și se temea de Dumnezeu mai mult decât alții.
3 我かれらに言ふ日の熱くなるまではヱルサレムの門を啓くべからず人々の立て守りをる間に門を閉させて汝らこれを堅うせよ汝らヱルサレムの民を番兵に立て各々にその所を守らしめ各々にその家と相對ふ處を守らしめよと
Și le-am spus: Să nu fie porțile Ierusalimului deschise până soarele nu va fi arzător; și în timp ce ei stau acolo, să închidă ușile și să le zăvorască; și să rânduiască gărzi dintre locuitorii Ierusalimului, fiecare la garda lui și fiecare să fie în dreptul casei lui.
4 邑は廣くして大なりしかどもその内の民は寡くして家は未だ建ざりき
Și cetatea era întinsă și mare, dar poporul era puțin în ea și casele nu erau construite.
5 我神はわが心に貴き人々牧伯等および民を集めてその名簿をしらぶる思念を起さしめたまへり我最先に上り來りし者等の系圖の書を得て見にその中に書しるして曰く
Și Dumnezeul meu a pus în inima mea să adun pe nobili și pe conducători și pe popor, ca să fie socotiți prin genealogie. Și am găsit un registru al genealogiei celor care se urcaseră întâi și am găsit scris în el,
6 往昔バビロンの王ネブカデネザルに擄へられバビロンに遷されたる者のうち俘囚をゆるされてヱルサレムおよびユダに上りおのおの己の邑に歸りし此州の者は左の如し 是皆ゼルバベル、ヱシユア、ネヘミヤ、アザリヤ、ラアミヤ、ナハマニ、モルデカイ、ビルシヤン、ミスペレテ、ビグワイ、ネホム、バアナ等に隨ひ來れり
Aceștia sunt copiii provinciei, care s-au urcat din captivitate, dintre cei care fuseseră duși în captivitate, pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i-a dus, și care s-au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare la cetatea lui;
Care au venit cu Zorobabel, Ieșua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul, spun eu, al bărbaților poporului lui Israel era acesta:
Copiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi.
Copiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi.
Copiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi.
11 ヱシユアとヨアブの族たるパハテモアブの子孫二千八百十八人
Copiii lui Pahat-Moab, dintre copiii lui Ieșua și ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece.
Copiii lui Elam, o mie două sute cincizeci și patru.
Copiii lui Zatu, opt sute patruzeci și cinci.
Copiii lui Zacai, șapte sute șaizeci.
Copiii lui Binui, șase sute patruzeci și opt.
Copiii lui Bebai, șase sute douăzeci și opt.
Copiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci și doi.
Copiii lui Adonicam, șase sute șaizeci și șapte.
Copiii lui Bigvai, două mii șaizeci și șapte.
Copiii lui Adin, șase sute cincizeci și cinci.
Copiii lui Ater din Ezechia, nouăzeci și opt.
Copiii lui Hașum, trei sute douăzeci și opt.
Copiii lui Bețai, trei sute douăzeci și patru.
Copiii lui Harif, o sută doisprezece.
Copiii lui Gabaon, nouăzeci și cinci.
Bărbații din Betleem și Netofa, o sută optzeci și opt.
Bărbații din Anatot, o sută douăzeci și opt.
Bărbații din Bet-Azmavet, patruzeci și doi.
29 キリアテヤリム、ケピラおよびベエロテの人七百四十三人
Bărbații din Chiriat-Iearim, Chefira și Beerot, șapte sute patruzeci și trei.
Bărbații din Rama și din Gheba, șase sute douăzeci și unu.
Bărbații din Micmas, o sută douăzeci și doi.
Bărbații din Betel și din Ai, o sută douăzeci și trei.
Bărbații celuilalt Nebo, cincizeci și doi.
Copiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci și patru.
Copiii lui Harim, trei sute douăzeci.
Copiii Ierihonului, trei sute patruzeci și cinci.
Copiii lui Lod, ai lui Hadid și ai lui Ono, șapte sute douăzeci și unu.
Copiii lui Sena, trei mii nouă sute treizeci.
39 祭司はヱシユアの家のヱダヤの子孫九百七十三人
Preoții: copiii lui Iedaia, din casa lui Ieșua, nouă sute șaptezeci și trei.
Copiii lui Imer, o mie cincizeci și doi.
Copiii lui Pașhur, o mie două sute patruzeci și șapte.
Copiii lui Harim, o mie șaptesprezece.
43 レビ人はホデワの子等ヱシユアとカデミエルの子孫七十四人
Leviții: copiii lui Ieșua, ai lui Cadmiel și dintre copiii lui Hodva, șaptezeci și patru.
Cântăreții: copiii lui Asaf, o sută patruzeci și opt.
45 門を守る者はシヤルムの子孫アテルの子孫タルモンの子孫アツクブの子孫ハテタの子孫シヨバイの子孫百三十八人
Portarii: copiii lui Șalum, copiii lui Ater, copiii lui Talmon, copiii lui Acub, copiii lui Hatita, copiii lui Șobai, o sută treizeci și opt.
46 ネテニ人はジハの子孫ハスパの子孫タバオテの子孫
Netinimii: copiii lui Țiha, copiii lui Hasufa, copiii lui Tabaot.
Copiii lui Cheros, copiii lui Sia, copiii lui Padon,
Copiii lui Lebana, copiii lui Hagaba, copiii lui Șalmai,
Copiii lui Hanan, copiii lui Ghidel, copiii lui Gahar,
Copiii lui Reaia, copiii lui Rețin, copiii lui Necoda,
Copiii lui Gazam, copiii lui Uza, copiii lui Paseah,
Copiii lui Besai, copiii lui Meunim, copiii lui Nefișesim,
Copiii lui Bacbuc, copiii lui Hacufa, copiii lui Harhur,
Copiii lui Bațlit, copiii lui Mehida, copiii lui Harșa,
Copiii lui Barcos, copiii lui Sisera, copiii lui Tamah,
Copiii lui Nețiah, copiii lui Hatifa.
57 ソロモンの僕たりし者等の子孫は即ちソタイの子孫ソペレテの子孫ペリダの子孫
Copiii servitorilor lui Solomon: copiii lui Sotai, copiii lui Soferet, copiii lui Perida,
Copiii lui Iaala, copiii lui Darcon, copiii lui Ghidel,
59 シパテヤの子孫ハツテルの子孫ポケレテハツゼバイムの子孫アモンの子孫
Copiii lui Șefatia, copiii lui Hatil, copiii lui Pocheret-Hațebaim, copiii lui Amon.
60 ネテニ人とソロモンの僕たりし者等の子孫とは合せて三百九十二人
Toți netinimii și copiii servitorilor lui Solomon, erau trei sute nouăzeci și doi.
61 またテルメラ、テルハレサ、ケルブ、アドンおよびインメルより上り來れる者ありしがその宗家とその血統とを示してイスラエルの者なるを明かにすることを得ざりき
Și aceștia au fost cei care au urcat de asemenea de la Tel-Melah, Tel-Harșa, Cherub, Adon și Imer; dar ei nu au putut arăta casa tatălui lor, nici sămânța lor, dacă erau din Israel.
62 是すなはちデラヤの子孫トビヤの子孫ネコダの子孫にして合せて六百四十二人
Copiii lui Delaia, copiii lui Tobia, copiii lui Necoda, șase sute patruzeci și doi.
63 祭司の中にホバヤの子孫ハツコヅの子孫バルジライの子孫ありバルジライはギレアデ人バルジライの女を妻に娶りてその名を名りしなり
Și dintre preoți: Copiii lui Hobaia, copiii lui Hacoț, copiii lui Barzilai, care a luat pe una dintre fiicele lui Barzilai galaaditul, de soție, și a fost numit după numele lor.
64 是等の者系圖に載る者等の中にその籍を尋ねたれども在ざりき是故に汚れたる者として祭司の中より除かれたり
Aceștia și-au căutat înregistrarea printre cei care au fost socotiți prin genealogie, dar ea nu s-a găsit; de aceea au fost îndepărtați din preoție, ca întinați.
65 テルシヤタ即ち之に告てウリムとトンミムを帶る祭司の興るまでは至聖物を食ふべからずと言り
Și Tirșata le-a spus să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până nu va sta în picioare un preot cu Urim și Tumim.
Toată adunarea împreună era de patruzeci și două de mii trei sute șaizeci,
67 この外にその僕婢七千三百三十七人謳歌男女二百四十五人あり
În afară de servitorii lor și de servitoarele lor, dintre care erau șapte mii trei sute treizeci și șapte; și aveau două sute patruzeci și cinci de cântăreți și cântărețe.
Caii lor, șapte sute treizeci și șase; catârii lor, două sute patruzeci și cinci;
Cămilele lor, patru sute treizeci și cinci; șase mii șapte sute douăzeci de măgari.
70 宗家の長の中工事のために物を納めし人々ありテルシヤタは金一千ダリク鉢五十 祭司の衣服五百三十襲を施して庫に納む
Și unii dintre mai marii părinților au dat pentru lucrare. Tirșata a dat pentru tezaur o mie de drahme de aur, cincizeci de oale, cinci sute treizeci de haine preoțești.
71 また宗家の長數人は金二萬ダリク銀二千二百斤を工事のために庫に納む
Și unii dintre mai marii părinților au dat pentru tezaurul lucrării douăzeci de mii de drahme de aur și două mii două sute de mine de argint.
72 その餘の民の納めし者は金二萬ダリク銀二千斤祭司の衣服六十七襲なりき
Și ceea ce restul poporului a dat a fost douăzeci de mii de drahme de aur și două mii două sute de mine de argint și șaizeci și șapte de haine preoțești.
73 かくて祭司レビ人門を守る者謳歌者民等ネテニ人およびイスラエル人すべてその邑々に住り/イスラエルの子孫かくてその邑々に住みをりて七月にいたりぬ
Astfel preoții și leviții și portarii și cântăreții și unii din popor și netinimii și tot Israelul au locuit în cetățile lor; și când a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor.