Cantico dei Cantici 6

1 Dov’è andato il tuo amico, o la più bella fra le donne? Da che parte s’è vòlto l’amico tuo? Noi lo cercheremo teco.

Unde s-a dus preaiubitul tău, tu, cea mai frumoasă printre femei? Unde s-a abătut preaiubitul tău? Ca să îl căutăm împreună cu tine.

2 Il mio amico è disceso nel suo giardino, nell’aie degli aromi a pasturare i greggi ne’ giardini, e coglier gigli.

Preaiubitul meu s-a coborât în grădina lui, la paturile de miresme, să pască [turmă] în grădini şi să adune crini.

3 Io sono dell’amico mio; e l’amico mio, che pastura il gregge fra i gigli, è mio.

Eu sunt a preaiubitului meu şi preaiubitul meu este al meu; el paşte [turmă] printre crini.

4 Amica mia, tu sei bella come Tirtsa, vaga come Gerusalemme, tremenda come un esercito a bandiere spiegate.

Tu eşti minunată, iubita mea, ca Tirţa, frumoasă ca Ierusalimul, înfricoşătoare ca o armată cu steaguri.

5 Storna da me gli occhi tuoi, che mi turbano. I tuoi capelli son come una mandra di capre, sospese ai fianchi di Galaad.

Întoarce-ţi ochii de la mine, căci m-au cucerit; părul tău este ca o turmă de capre care se arată din Galaad.

6 I tuoi denti son come un branco di pecore, che tornano dal lavatoio; tutte hanno de’ gemelli, non ve n’è alcuna che sia sterile;

Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi, venite de la scăldare, toate cu miei gemeni şi niciuna nu este stearpă între ele.

7 le tue gote, dietro al tuo velo, son come un pezzo di melagrana.

Ca o bucată de rodie sunt tâmplele tale între şuviţele tale.

8 Ci son sessanta regine, ottanta concubine, e fanciulle senza numero;

Sunt şaizeci de împărătese şi optzeci de concubine şi fecioare fără număr.

9 ma la mia colomba, la perfetta mia, è unica; è l’unica di sua madre, la prescelta di colei che l’ha partorita. Le fanciulle la vedono, e la proclaman beata; la vedon pure le regine e le concubine, e la lodano.

Porumbiţa mea, neîntinata mea este [doar] una; ea este singură la mama ei, ea este alegerea dintâi a celei ce a născut-o. Fiicele au văzut-o şi au binecuvântat-o; da, împărătesele şi concubinele şi ele au lăudat-o.

10 Chi è colei che appare come l’alba, bella come la luna, pura come il sole, tremenda come un esercito a bandiere spiegate?

Cine este ea, care se iveşte ca dimineaţa, frumoasă ca luna, senină ca soarele şi înfricoşătoare ca o armată cu steaguri?

11 Io son discesa nel giardino de’ noci a vedere le piante verdi della valle, a veder se le viti mettevan le loro gemme, se i melagrani erano in fiore.

Am coborât în grădina nucilor, să văd fructele văii [şi] să văd dacă viţa a înflorit şi rodiile au înmugurit.

12 Io non so come, il mio desiderio m’ha resa simile ai carri d’Amminadab.

Înainte de a-mi da seama, sufletul meu m-a făcut precum carele lui Aminadib.

13 Torna, torna, o Sulamita, torna, torna, che ti miriamo. Perché mirate la Sulamita come una danza a due schiere?

Întoarce-te, întoarce-te, Sulamito! Întoarce-te, întoarce-te, ca să te privim! Ce veţi vedea în Sulamita? Cum ar fi jocul a două armate.