Giobbe 14

1 L’uomo, nato di donna, vive pochi giorni, e sazio d’affanni.

Omul născut din femeie are zile puține și este plin de tulburare.

2 Spunta come un fiore, poi è reciso; fugge come un’ombra, e non dura.

Răsare asemenea unei flori și este retezat; el fuge de asemenea ca o umbră și nu rămâne.

3 E sopra un essere così, tu tieni gli occhi aperti! e mi fai comparir teco in giudizio!

Și îți deschizi ochii asupra unuia ca acesta și mă aduci în judecată cu tine?

4 Chi può trarre una cosa pura da una impura? Nessuno.

Cine poate aduce un lucru curat dintr-unul necurat? Niciunul.

5 Giacché i suoi giorni son fissati, e il numero de’ suoi mesi dipende da te, e tu gli hai posto un termine ch’egli non può varcare,

Văzând că zilele îi sunt hotărâte, numărul lunilor sale sunt cu tine; tu i-ai rânduit hotarele lui ca el să nu le poată trece;

6 storna da lui lo sguardo, sì ch’egli abbia un po’ di requie, e possa godere come un operaio la fine della sua giornata.

Întoarce-te de la el, ca să se odihnească, până ce va împlini, ca un angajat, ziua sa.

7 Per l’albero, almeno c’è speranza; se è tagliato, rigermoglia e continua a metter rampolli.

Căci este speranță pentru un pom, dacă este tăiat, că va răsări din nou și că ramura lui tânără nu va înceta.

8 Quando la sua radice è invecchiata sotto terra, e il suo tronco muore nel suolo,

Deși rădăcina lui îmbătrânește în pământ și trunchiul lui moare în pământ,

9 a sentir l’acqua, rinverdisce e mette rami come una pianta nuova.

Totuși prin mirosul apei, el va înmuguri și va da lăstari ca o plantă.

10 Ma l’uomo muore e perde ogni forza; il mortale spira e… dov’è egli?

Dar omul moare și se risipește; și omul își dă duhul și unde este el?

11 Le acque del lago se ne vanno, il fiume vien meno e si prosciuga;

Precum apele dispar din mare și potopul seacă și se usucă,

12 così l’uomo giace, e non risorge più; finché non vi sian più cieli, ei non si risveglierà né sarà più destato dal suo sonno.

Astfel omul se culcă și nu se ridică, până când cerurile nu vor mai fi, ei nu se vor trezi, nici nu vor fi sculați din somnul lor.

13 Oh, volessi tu nascondermi nel soggiorno de’ morti, tenermi occulto finché l’ira tua sia passata, fissarmi un termine, e poi ricordarti di me!… (Sheol h7585)

O, de m-ai ascunde în mormânt, de m-ai ține în taină, până îți va trece furia; de mi-ai rândui un timp cuvenit și să îți amintești de mine! (Sheol h7585)

14 Se l’uomo, dopo morto, potesse ritornare in vita, aspetterei tutti i giorni della mia fazione, finché giungesse l’ora del mio cambio;

Dacă un om moare, va trăi el din nou? Voi aștepta toate zilele timpului meu rânduit, până când vine schimbarea mea.

15 tu mi chiameresti e io risponderei, tu brameresti rivedere l’opera delle tue mani.

Tu vei chema și îți voi răspunde; vei avea dorință pentru lucrarea mâinilor tale.

16 Ma ora tu conti i miei passi, tu osservi i miei peccati;

Căci acum îmi numeri pașii; nu veghezi tu asupra păcatului meu?

17 le mie trasgressioni sono sigillate in un sacco, e alle mie iniquità, altre ne aggiungi.

Fărădelegea mea este sigilată într-un sac și îmi coși nelegiuirea.

18 La montagna frana e scompare, la rupe e divelta dal suo luogo,

Și, cu siguranță, muntele căzând ajunge de nimic și stânca este mutată din locul ei.

19 le acque rodono la pietra, le loro inondazioni trascinan via la terra: così tu distruggi la speranza dell’uomo.

Apele tocesc pietrele; tu speli din țărâna pământului lucrurile care cresc și distrugi speranța omului.

20 Tu lo sopraffai una volta per sempre, ed egli se ne va; gli muti il sembiante, e lo mandi via.

Îl învingi pentru totdeauna și el trece; îi schimbi înfățișarea și îl trimiți departe.

21 Se i suoi figliuoli salgono in onore, egli lo ignora; se vengono in dispregio, ei non lo vede;

Fiii lui ajung la onoare și el nu știe; sunt înjosiți, dar el nu pricepe aceasta.

22 questo solo sente: che il suo corpo soffre, che l’anima sua è in lutto”.

Dar carnea lui pe el va avea durere și sufletul său în el va jeli.