Zsoltárok 17
1 Dávid imádsága. Hallgasd meg, Uram, az igazságot, vedd észre könyörgésemet, figyelmezzél imádságomra, mely nem jő csalárd ajakról.
O rugăciune a lui David. Ascultă dreptatea, DOAMNE, dă atenție strigătului meu, deschide urechea la rugăciunea mea, care nu se înalță de pe buze prefăcute.
2 A te orczádtól jőjjön ki ítéletem, a te szemeid hadd lássanak igazat.
Din prezența ta să vină judecata mea; să privească ochii tăi lucrurile echitabile.
3 Megpróbáltad az én szívemet, meglátogattál éjjel; próbáltál engem, nem találtál semmi rosszat; ha tán gondoltam is, nem jött ki a számon.
Mi-ai examinat inima, m-ai cercetat noaptea, m-ai încercat și nu vei găsi nimic; am hotărât ca gura mea să nu calce legea ta.
4 Az emberek cselekedeteinél a te ajkad igéjével vigyáztam az erőszakosnak ösvényeire.
Referitor la faptele oamenilor, prin cuvântul buzelor tale m-am păzit de cărările nimicitorului.
5 Ragaszkodtak lépteim a te ösvényeidhez, nem ingadoztak lábaim.
Sprijină umbletele mele în cărările tale să nu alunece pașii piciorului meu.
6 Hívtalak én, mert te felelhetsz nékem, Istenem! Hajtsd hozzám füledet, hallgasd meg az én beszédemet.
Te-am chemat, pentru că mă vei asculta, Dumnezeule; apleacă urechea ta spre mine și ascultă vorbirea mea.
7 Mutasd meg csudálatosan a te kegyelmedet, a ki megszabadítod jobboddal a te benned bízókat a támadóktól.
Arată-ți minunata bunătate iubitoare, tu, care salvezi prin mâna ta dreaptă pe cei ce își pun încrederea în tine, de cei ce se ridică împotriva lor.
8 Tarts meg engemet, mint szemed fényét; szárnyaid árnyékába rejts el engemet.
Ține-mă ca pe lumina ochiului, ascunde-mă sub umbra aripilor tale,
9 A gonoszok elől, a kik pusztítanak engem; ellenségeim elől, a kik lelkendezve vesznek körül engem.
Ascunde-mă de cei stricați care mă oprimă, de dușmanii mei de moarte, care mă încercuiesc.
10 Megkövéredett szívöket elzárták, szájokkal kevélyen szólanak.
Ei sunt închiși în propria lor grăsime; cu gura lor vorbesc trufaș.
11 Körülvettek most minket mentünkben; szemeiket ránk szegzik, hogy földre terítsenek.
Acum ne-au încercuit pașii noștri; și-au ațintit ochii, aplecându-se la pământ,
12 Hasonlók az oroszlánhoz, a mely zsákmányra szomjaz, és a rejtekhelyen ülő oroszlánkölyökhöz.
Asemenea unui leu lacom de prada lui și precum un leu tânăr pândind în locuri tainice.
13 Kelj fel, oh Uram! Szállj vele szembe, terítsd le őt, szabadítsd meg lelkemet a gonosztól fegyvereddel;
Ridică-te, DOAMNE, dezamăgește-l, aruncă-l jos, eliberează sufletul meu de cel stricat, care este sabia ta,
14 Az emberektől, oh Uram, kezeddel, a világ embereitől! Az ő osztályrészük az életben van; megtöltötted hasukat javaiddal, bővölködnek fiakkal, a miök pedig marad, gyermekeikre hagyják.
De oamenii care sunt mâna ta, DOAMNE, de oamenii lumii, care își au partea în această viață și a căror pântece îl umpli cu comoara ta ascunsă; ei sunt plini de copii și își lasă restul averii la pruncii lor.
15 Én igazságban nézem a te orczádat, megelégszem a te ábrázatoddal, midőn felserkenek.
Cât despre mine, îți voi privi fața în dreptate; mă voi sătura, când mă trezesc, cu chipul tău.
