Jób 7
1 Nemde szolgálati ideje van a halandónak a földön, és mint a béres napjai olyanok a napjai!
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2 Mint rabszolga, ki liheg árnyék után, s mint a zsoldos, ki reményli munkabérét:
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3 úgy kaptam én örökbe bajnak hónapjait és szenvedésnek éjszakáit rendelték nekem.
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4 Ha lefeküdtem, azt mondom: mikor kelek fel, és nyúlik az este és jóllakom a hánykódással szürkületig.
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5 Magára öltött húsom férget és porgöröngyöt, bőröm felfakadt s megevesedett.
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6 Napjaim gyorsabbak a vetélőnél, s remény nélkül enyésztek el.
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7 Gondolj rá, hogy lehelet az életem, jót nem fog többé látni a szemem;
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 nem pillant meg engem nézőm szeme, szemeid rajtam vannak, de nem vagyok.
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
10 nem tér vissza többé házába és nem ismer rá többé az ő helye.
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11 Én sem tartóztatom számat, hadd beszélek lelkem szorultában, hadd panaszkodjam lelkem keservében!
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 Tenger vagyok-e avagy szörnyeteg, hogy őrséget vetsz reám?
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13 Ha azt mondom: majd megvigasztal ágyam, panaszomat viselnem segít fekvőhelyem:
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14 akkor rémítgetsz engem álmokkal és látomások által ijesztesz engem.
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15 Választotta lelkem a megfulladást, a, halált inkább csontjaimnál.
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16 Megvetettem: nem örökké élek; hagyj föl velem, mert lehelet a napjaim!
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17 Mi a halandó, hogy nagyra tartod, s hogy reá fordítod szívedet,
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18 és reá gondolsz reggelenként, perczenként megvizsgálod őt?
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19 Meddig nem tekintesz el tőlem, nem eresztesz el, míg nyálam lenyelhetem?
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20 Vétettem: mit cselekszem neked, emberőrző? Miért tettél engem támadásul magadnak, hogy önmagamnak terhére lettem?
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21 S mit nem bocsátod meg; bűnömet s nem veszed el vétkemet? Mert most porban feküdném, keresnél engem és nem volnék.
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
