< व्यवस्था विवरण 1 >

1 जो बातें मूसा ने यरदन के पार जंगल में, अर्थात् सूफ के सामने के अराबा में, और पारान और तोपेल के बीच, और लाबान हसेरोत और दीजाहाब में, सारे इस्राएलियों से कहीं वे ये हैं।
Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Moise, întregului Israel, de partea aceasta a Iordanului în pustiu, în câmpia din dreptul Mării Roşii, între Paran şi Tofel şi Laban şi Haţerot şi Di-Zahab.
2 होरेब से कादेशबर्ने तक सेईर पहाड़ का मार्ग ग्यारह दिन का है।
(Sunt unsprezece zile de călătorie de la Horeb pe calea Muntelui Seir până la Cades-Barnea).
3 चालीसवें वर्ष के ग्यारहवें महीने के पहले दिन को जो कुछ यहोवा ने मूसा को इस्राएलियों से कहने की आज्ञा दी थी, उसके अनुसार मूसा उनसे ये बातें कहने लगा।
Şi s-a întâmplat în al patruzecilea an, în a unsprezecea lună, în prima zi a lunii, că Moise a vorbit copiilor lui Israel, conform cu tot ceea ce DOMNUL i-a dat ca poruncă pentru ei;
4 अर्थात् जब मूसा ने एमोरियों के राजा हेशबोनवासी सीहोन और बाशान के राजा अश्तारोतवासी ओग को एद्रेई में मार डाला,
După ce ucisese pe Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia în Hesbon; şi pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aştarot, în Edrei,
5 उसके बाद यरदन के पार मोआब देश में वह व्यवस्था का विवरण ऐसे करने लगा,
De partea aceasta a Iordanului, în ţara Moabului, Moise a început să vestească această lege, spunând:
6 “हमारे परमेश्वर यहोवा ने होरेब के पास हम से कहा था, ‘तुम लोगों को इस पहाड़ के पास रहते हुए बहुत दिन हो गए हैं;
DOMNUL Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Horeb, spunând: Aţi locuit destul de mult pe muntele acesta;
7 इसलिए अब यहाँ से कूच करो, और एमोरियों के पहाड़ी देश को, और क्या अराबा में, क्या पहाड़ों में, क्या नीचे के देश में, क्या दक्षिण देश में, क्या समुद्र के किनारे, जितने लोग एमोरियों के पास रहते हैं उनके देश को, अर्थात् लबानोन पर्वत तक और फरात नाम महानद तक रहनेवाले कनानियों के देश को भी चले जाओ।
Întoarceţi-vă şi călătoriţi şi mergeţi la muntele amoriţilor şi la toate locurile apropiate de el, în câmpie, la dealuri şi la vale şi în sud şi pe ţărmul mării, în ţara canaaniţilor şi la Liban până la râul cel mare, râul Eufrat.
8 सुनो, मैं उस देश को तुम्हारे सामने किए देता हूँ; जिस देश के विषय यहोवा ने अब्राहम, इसहाक, और याकूब, तुम्हारे पितरों से शपथ खाकर कहा था कि मैं इसे तुम को और तुम्हारे बाद तुम्हारे वंश को दूँगा, उसको अब जाकर अपने अधिकार में कर लो।’”
Iată, v-am pus ţara înainte, intraţi şi stăpâniţi ţara pe care DOMNUL a jurat-o părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacob, că le-o va da lor şi seminţei lor, după ei.
9 “फिर उसी समय मैंने तुम से कहा, ‘मैं तुम्हारा भार अकेला नहीं उठा सकता;
Şi v-am vorbit în timpul acela, spunând: Nu vă pot purta singur,
10 १० क्योंकि तुम्हारे परमेश्वर यहोवा ने तुम को यहाँ तक बढ़ाया है कि तुम गिनती में आज आकाश के तारों के समान हो गए हो।
DOMNUL Dumnezeul vostru v-a înmulţit şi, iată, astăzi sunteţi o mulţime ca stelele cerului.
11 ११ तुम्हारे पितरों का परमेश्वर तुम को हजारगुणा और भी बढ़ाए, और अपने वचन के अनुसार तुम को आशीष भी देता रहे!
(DOMNUL Dumnezeul părinţilor voştri să vă facă de o mie de ori mai mulţi decât sunteţi şi să vă binecuvânteze, precum v-a promis!)
12 १२ परन्तु तुम्हारे झंझट, और भार, और झगड़ों को मैं अकेला कहाँ तक सह सकता हूँ।
Cum să pot purta eu singur necazul vostru şi povara voastră şi cearta voastră?
13 १३ इसलिए तुम अपने-अपने गोत्र में से एक-एक बुद्धिमान और समझदार और प्रसिद्ध पुरुष चुन लो, और मैं उन्हें तुम पर मुखिया ठहराऊँगा।’
Luaţi-vă bărbaţi înţelepţi şi înţelegători şi cunoscuţi printre triburile voastre şi îi voi face conducători peste voi.
14 १४ इसके उत्तर में तुम ने मुझसे कहा, ‘जो कुछ तू हम से कहता है उसका करना अच्छा है।’
Şi mi-aţi răspuns şi aţi zis: Lucrul pe care l-ai spus să îl facem este bun.
15 १५ इसलिए मैंने तुम्हारे गोत्रों के मुख्य पुरुषों को जो बुद्धिमान और प्रसिद्ध पुरुष थे चुनकर तुम पर मुखिया नियुक्त किया, अर्थात् हजार-हजार, सौ-सौ, पचास-पचास, और दस-दस के ऊपर प्रधान और तुम्हारे गोत्रों के सरदार भी नियुक्त किए।
Astfel că am luat pe mai marii triburilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am făcut capi peste voi, căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute şi căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zeci şi administratori printre triburile voastre,
16 १६ और उस समय मैंने तुम्हारे न्यायियों को आज्ञा दी, ‘तुम अपने भाइयों के मुकद्दमे सुना करो, और उनके बीच और उनके पड़ोसियों और परदेशियों के बीच भी धार्मिकता से न्याय किया करो।
Şi am poruncit judecătorilor voştri în timpul acela, spunând: Ascultaţi cauzele dintre fraţii voştri şi judecaţi cu dreptate între fiecare om şi fratele său şi străinul care este cu el.
17 १७ न्याय करते समय किसी का पक्ष न करना; जैसे बड़े की वैसे ही छोटे मनुष्य की भी सुनना; किसी का मुँह देखकर न डरना, क्योंकि न्याय परमेश्वर का काम है; और जो मुकद्दमा तुम्हारे लिये कठिन हो, वह मेरे पास ले आना, और मैं उसे सुनूँगा।’
Să nu fiţi părtinitori în judecată, ci să ascultaţi atât pe cel mic cât şi pe cel mare; să nu vă temeţi de faţa omului, pentru că judecata este a lui Dumnezeu şi cauza care este prea grea pentru voi să o aduceţi la mine şi o voi asculta.
18 १८ और मैंने उसी समय तुम्हारे सारे कर्तव्य तुम को बता दिए।
Şi v-am poruncit în timpul acela toate lucrurile pe care trebuie să le împliniţi.
19 १९ “हम होरेब से कूच करके अपने परमेश्वर यहोवा की आज्ञा के अनुसार उस सारे बड़े और भयानक जंगल में होकर चले, जिसे तुम ने एमोरियों के पहाड़ी देश के मार्ग में देखा, और हम कादेशबर्ने तक आए।
Şi când am plecat de la Horeb, am mers prin tot pustiul acela mare şi înfricoşător, pe care l-aţi văzut pe calea spre muntele amoriţilor, precum ne-a poruncit DOMNUL Dumnezeul nostru; şi am venit la Cades-Barnea.
20 २० वहाँ मैंने तुम से कहा, ‘तुम एमोरियों के पहाड़ी देश तक आ गए हो जिसको हमारा परमेश्वर यहोवा हमें देता है।
Şi v-am spus: Aţi ajuns la muntele amoriţilor, pe care ni-l dă DOMNUL Dumnezeul nostru.
21 २१ देखो, उस देश को तुम्हारा परमेश्वर यहोवा तुम्हारे सामने किए देता है, इसलिए अपने पितरों के परमेश्वर यहोवा के वचन के अनुसार उस पर चढ़ो, और उसे अपने अधिकार में ले लो; न तो तुम डरो और न तुम्हारा मन कच्चा हो।’
Iată, DOMNUL Dumnezeul tău a pus ţara înaintea ta, urcă-te şi stăpâneşte-o, precum ţi-a spus DOMNUL Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme nici nu te descuraja.
22 २२ और तुम सब मेरे पास आकर कहने लगे, ‘हम अपने आगे पुरुषों को भेज देंगे, जो उस देश का पता लगाकर हमको यह सन्देश दें, कि कौन से मार्ग से होकर चलना होगा और किस-किस नगर में प्रवेश करना पड़ेगा?’
Şi v-aţi apropiat toţi de mine şi aţi spus: Să trimitem oameni înaintea noastră, să cerceteze ţara pentru noi şi să ne aducă ştire din nou despre calea pe care să ne urcăm şi despre cetăţile la care vom ajunge.
23 २३ इस बात से प्रसन्न होकर मैंने तुम में से बारह पुरुष, अर्थात् हर गोत्र में से एक पुरुष चुन लिया;
Şi spusa aceasta mi-a plăcut mult; şi am luat doisprezece bărbaţi dintre voi, un bărbat din fiecare trib,
24 २४ और वे पहाड़ पर चढ़ गए, और एशकोल नामक नाले को पहुँचकर उस देश का भेद लिया।
Şi s-au întors şi s-au urcat la munte şi au venit până la Valea Eşcol şi au cercetat-o.
25 २५ और उस देश के फलों में से कुछ हाथ में लेकर हमारे पास आए, और हमको यह सन्देश दिया, ‘जो देश हमारा परमेश्वर यहोवा हमें देता है वह अच्छा है।’
Şi au luat în mâinile lor din rodul ţării şi ni l-au adus jos; şi ne-au adus ştire din nou şi au spus: Este o ţară bună pe care ne-a dat-o DOMNUL Dumnezeul nostru.
26 २६ “तो भी तुम ने वहाँ जाने से मना किया, किन्तु अपने परमेश्वर यहोवा की आज्ञा के विरुद्ध होकर
Totuşi nu aţi voit să vă urcaţi, ci v-aţi răzvrătit împotriva poruncii DOMNULUI Dumnezeul vostru.
27 २७ अपने-अपने डेरे में यह कहकर कुड़कुड़ाने लगे, ‘यहोवा हम से बैर रखता है, इस कारण हमको मिस्र देश से निकाल ले आया है, कि हमको एमोरियों के वश में करके हमारा सत्यानाश कर डाले।
Şi aţi cârtit în corturile voastre şi aţi spus: Pentru că DOMNUL ne urăşte, ne-a scos din ţara Egiptului, ca să ne dea în mâna amoriţilor, să ne nimicească.
28 २८ हम किधर जाएँ? हमारे भाइयों ने यह कहकर हमारे मन को कच्चा कर दिया है कि वहाँ के लोग हम से बड़े और लम्बे हैं; और वहाँ के नगर बड़े-बड़े हैं, और उनकी शहरपनाह आकाश से बातें करती हैं; और हमने वहाँ अनाकवंशियों को भी देखा है।’
Unde să ne urcăm? Fraţii noştri ne-au descurajat inima, spunând: Poporul este mai mare şi mai înalt decât noi; cetăţile sunt mari şi cu ziduri până la cer; şi mai mult, am văzut acolo pe copiii anachimilor.
29 २९ मैंने तुम से कहा, ‘उनके कारण भय मत खाओ और न डरो।
Atunci v-am spus: Nu vă îngroziţi, nici nu vă temeţi de ei.
30 ३० तुम्हारा परमेश्वर यहोवा जो तुम्हारे आगे-आगे चलता है वह आप तुम्हारी ओर से लड़ेगा, जैसे कि उसने मिस्र में तुम्हारे देखते तुम्हारे लिये किया;
DOMNUL Dumnezeul vostru care merge înaintea voastră, el se va lupta pentru voi, conform cu tot ce a făcut pentru voi în Egipt, înaintea ochilor voştri;
31 ३१ फिर तुम ने जंगल में भी देखा कि जिस रीति कोई पुरुष अपने लड़के को उठाए चलता है, उसी रीति हमारा परमेश्वर यहोवा हमको इस स्थान पर पहुँचने तक, उस सारे मार्ग में जिससे हम आए हैं, उठाए रहा।’
Şi în pustiu, unde ai văzut cum DOMNUL Dumnezeul tău te-a purtat, precum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care aţi umblat, până aţi ajuns în acest loc.
32 ३२ इस बात पर भी तुम ने अपने उस परमेश्वर यहोवा पर विश्वास नहीं किया,
Totuşi în acest lucru nu aţi crezut pe DOMNUL Dumnezeul vostru,
33 ३३ जो तुम्हारे आगे-आगे इसलिए चलता रहा कि डेरे डालने का स्थान तुम्हारे लिये ढूँढ़े, और रात को आग में और दिन को बादल में प्रगट होकर चला, ताकि तुम को वह मार्ग दिखाए जिससे तुम चलो।
Care a mers pe cale înaintea voastră, să cerceteze pentru voi un loc unde să vă înălţaţi corturile, noaptea în foc, să vă arate calea pe care să mergeţi şi ziua într-un nor.
34 ३४ “परन्तु तुम्हारी वे बातें सुनकर यहोवा का कोप भड़क उठा, और उसने यह शपथ खाई,
Şi DOMNUL a auzit vocea cuvintelor voastre şi s-a înfuriat şi a jurat, spunând:
35 ३५ ‘निश्चय इस बुरी पीढ़ी के मनुष्यों में से एक भी उस अच्छे देश को देखने न पाएगा, जिसे मैंने उनके पितरों को देने की शपथ खाई थी।
Negreşit niciunul dintre aceşti oameni din această generaţie rea nu va vedea ţara aceea bună, pe care am jurat să o dau părinţilor voştri,
36 ३६ केवल यपुन्ने का पुत्र कालेब ही उसे देखने पाएगा, और जिस भूमि पर उसके पाँव पड़े हैं उसे मैं उसको और उसके वंश को भी दूँगा; क्योंकि वह मेरे पीछे पूरी रीति से हो लिया है।’
În afară de Caleb, fiul lui Iefune, el o va vedea; şi îi voi da pământul pe care a călcat, lui şi fiilor lui, deoarece a urmat pe deplin pe DOMNUL.
37 ३७ और मुझ पर भी यहोवा तुम्हारे कारण क्रोधित हुआ, और यह कहा, ‘तू भी वहाँ जाने न पाएगा;
Şi DOMNUL s-a mâniat şi pe mine, din cauza voastră, spunând: De asemenea nici tu nu vei intra acolo.
38 ३८ नून का पुत्र यहोशू जो तेरे सामने खड़ा रहता है, वह तो वहाँ जाने पाएगा; इसलिए तू उसको हियाव दे, क्योंकि उस देश को इस्राएलियों के अधिकार में वही कर देगा।
Ci Iosua, fiul lui Nun, care stă în picioare înaintea ta, el va intra acolo; încurajează-l, pentru că el va face pe Israel să o moştenească.
39 ३९ फिर तुम्हारे बाल-बच्चे जिनके विषय में तुम कहते हो कि ये लूट में चले जाएँगे, और तुम्हारे जो बच्चे अभी भले बुरे का भेद नहीं जानते, वे वहाँ प्रवेश करेंगे, और उनको मैं वह देश दूँगा, और वे उसके अधिकारी होंगे।
Mai mult, micuţii voştri, despre care aţi spus că vor fi o pradă şi copiii voştri, care în acea zi nu au cunoscut între bine şi rău, ei vor intra acolo şi lor le-o voi da şi o vor stăpâni.
40 ४० परन्तु तुम लोग घूमकर कूच करो, और लाल समुद्र के मार्ग से जंगल की ओर जाओ।’
Dar cât despre voi, întoarceţi-vă şi călătoriţi în pustiu pe calea Mării Roşii.
41 ४१ “तब तुम ने मुझसे कहा, ‘हमने यहोवा के विरुद्ध पाप किया है; अब हम अपने परमेश्वर यहोवा की आज्ञा के अनुसार चढ़ाई करेंगे और लड़ेंगे।’ तब तुम अपने-अपने हथियार बाँधकर पहाड़ पर बिना सोचे समझे चढ़ने को तैयार हो गए।
Şi aţi răspuns şi mi-aţi zis: Am păcătuit împotriva DOMNULUI; ne vom urca şi vom lupta, conform cu tot ceea ce ne-a poruncit DOMNUL Dumnezeul nostru. Şi când v-aţi încins fiecare cu armele sale de război, aţi fost gata să vă urcaţi pe deal.
42 ४२ तब यहोवा ने मुझसे कहा, ‘उनसे कह दे कि तुम मत चढ़ो, और न लड़ो; क्योंकि मैं तुम्हारे मध्य में नहीं हूँ; कहीं ऐसा न हो कि तुम अपने शत्रुओं से हार जाओ।’
Şi DOMNUL mi-a zis: Spune-le: Să nu vă urcaţi nici să nu luptaţi, ca să nu fiţi loviţi înaintea duşmanilor voştri, fiindcă eu nu sunt printre voi.
43 ४३ यह बात मैंने तुम से कह दी, परन्तु तुम ने न मानी; किन्तु ढिठाई से यहोवा की आज्ञा का उल्लंघन करके पहाड़ पर चढ़ गए।
Astfel v-am vorbit, dar aţi refuzat să ascultaţi şi v-aţi răzvrătit împotriva poruncii DOMNULUI şi v-aţi urcat înfumurați pe deal.
44 ४४ तब उस पहाड़ के निवासी एमोरियों ने तुम्हारा सामना करने को निकलकर मधुमक्खियों के समान तुम्हारा पीछा किया, और सेईर देश के होर्मा तक तुम्हें मारते-मारते चले आए।
Şi amoriţii, care au locuit pe acel munte, au ieşit împotriva voastră şi v-au urmărit, precum fac albinele, şi v-au nimicit în Seir, până la Horma.
45 ४५ तब तुम लौटकर यहोवा के सामने रोने लगे; परन्तु यहोवा ने तुम्हारी न सुनी, न तुम्हारी बातों पर कान लगाया।
Şi v-aţi întors şi aţi plâns înaintea DOMNULUI, dar DOMNUL nu a dat ascultare vocii voastre, nici nu şi-a plecat urechea spre voi.
46 ४६ और तुम कादेश में बहुत दिनों तक रहे, यहाँ तक कि एक युग हो गया।
Astfel că aţi locuit în Cades multe zile, conform cu zilele cât aţi stat acolo.

< व्यवस्था विवरण 1 >