< ישעה 45 >

כה אמר יהוה למשיחו לכורש אשר החזקתי בימינו לרד לפניו גוים ומתני מלכים אפתח לפתח לפניו דלתים ושערים לא יסגרו׃ 1
Astfel spune DOMNUL unsului său, lui Cirus, a cărui dreaptă am ţinut-o, pentru a supune naţiuni înaintea lui; şi voi dezlega coapsele împăraţilor, pentru a deschide înaintea lui cele două porţi părăsite; şi porţile nu vor fi închise;
אני לפניך אלך והדורים אושר דלתות נחושה אשבר ובריחי ברזל אגדע׃ 2
Voi merge înaintea ta şi locurile strâmbe le voi îndrepta, voi sparge în bucăţi porţile de aramă şi voi tăia în două drugii de fier,
ונתתי לך אוצרות חשך ומטמני מסתרים למען תדע כי אני יהוה הקורא בשמך אלהי ישראל׃ 3
Şi îţi voi da tezaurele întunericului şi bogăţiile ascunse ale locurilor tainice, ca să ştii că eu, DOMNUL, care te chem pe nume, sunt Dumnezeul lui Israel.
למען עבדי יעקב וישראל בחירי ואקרא לך בשמך אכנך ולא ידעתני׃ 4
De dragul lui Iacob, servitorul meu, şi Israel, alesul meu, te-am chemat chiar pe numele tău, ţi-am dat [încă] un nume, deşi nu m-ai cunoscut.
אני יהוה ואין עוד זולתי אין אלהים אאזרך ולא ידעתני׃ 5
Eu sunt DOMNUL şi nu este altul, nu este Dumnezeu în afară de mine, te-am încins, deşi nu m-ai cunoscut,
למען ידעו ממזרח שמש וממערבה כי אפס בלעדי אני יהוה ואין עוד׃ 6
Ca ei să ştie de la ridicarea soarelui şi de la vest, că nu este nimeni în afară de mine. Eu sunt DOMNUL şi nu este altul.
יוצר אור ובורא חשך עשה שלום ובורא רע אני יהוה עשה כל אלה׃ 7
Eu formez lumina şi creez întuneric, fac pace şi creez rău, eu DOMNUL fac toate acestea.
הרעיפו שמים ממעל ושחקים יזלו צדק תפתח ארץ ויפרו ישע וצדקה תצמיח יחד אני יהוה בראתיו׃ 8
Picuraţi voi ceruri de deasupra şi cerurile să toarne dreptate; să se deschidă pământul şi ele să aducă salvare şi dreptatea să răsară împreună; eu, DOMNUL, am creat aceasta.
הוי רב את יצרו חרש את חרשי אדמה היאמר חמר ליצרו מה תעשה ופעלך אין ידים לו׃ 9
Vai celui ce se luptă cu Făcătorul său! Să se lupte ciobul cu cioburile pământului. Va spune lutul celui ce îl modelează: Ce faci? sau lucrarea ta: Nu are mâini?
הוי אמר לאב מה תוליד ולאשה מה תחילין׃ 10
Vai celui ce spune tatălui său: Ce naşti tu? sau femeii: Ce ai adus pe lume?
כה אמר יהוה קדוש ישראל ויצרו האתיות שאלוני על בני ועל פעל ידי תצוני׃ 11
Astfel spune DOMNUL, Cel Sfânt al lui Israel şi Făcătorul său: Întrebaţi-mă despre lucruri ce vor veni referitor la fiii mei şi referitor la lucrarea mâinilor mele să îmi porunciţi.
אנכי עשיתי ארץ ואדם עליה בראתי אני ידי נטו שמים וכל צבאם צויתי׃ 12
Am făcut pământul şi am creat omul pe acesta; eu, mâinile mele, au întins cerurile şi întregii lor oştiri i-am poruncit.
אנכי העירתהו בצדק וכל דרכיו אישר הוא יבנה עירי וגלותי ישלח לא במחיר ולא בשחד אמר יהוה צבאות׃ 13
L-am ridicat în dreptate şi voi îndruma toate căile lui, el va construi cetatea mea şi va da drumul captivilor mei, nu pentru preţ nici pentru răsplată, spune DOMNUL oştirilor.
כה אמר יהוה יגיע מצרים וסחר כוש וסבאים אנשי מדה עליך יעברו ולך יהיו אחריך ילכו בזקים יעברו ואליך ישתחוו אליך יתפללו אך בך אל ואין עוד אפס אלהים׃ 14
Astfel spune DOMNUL: Munca Egiptului şi marfa Etiopiei şi a sabeenilor, bărbaţi de statură înaltă, vor veni peste tine şi vor fi ai tăi, vor veni după tine; în lanţuri vor veni şi ţi se vor pleca, îţi vor aduce cereri, spunând: Cu siguranţă Dumnezeu este în tine; şi nu este altul, nu este alt Dumnezeu.
אכן אתה אל מסתתר אלהי ישראל מושיע׃ 15
Cu adevărat tu eşti un Dumnezeu care te ascunzi, O Dumnezeul lui Israel, Salvatorul.
בושו וגם נכלמו כלם יחדו הלכו בכלמה חרשי צירים׃ 16
Ei vor fi ruşinaţi şi de asemenea încurcaţi, cu toţii; vor merge spre încurcare toţi făcătorii de idoli.
ישראל נושע ביהוה תשועת עולמים לא תבשו ולא תכלמו עד עולמי עד׃ 17
Dar Israel va fi salvat în DOMNUL cu o salvare veşnică, voi nu veţi fi ruşinaţi, nici încurcaţi pentru totdeauna şi întotdeauna.
כי כה אמר יהוה בורא השמים הוא האלהים יצר הארץ ועשה הוא כוננה לא תהו בראה לשבת יצרה אני יהוה ואין עוד׃ 18
Fiindcă astfel spune DOMNUL care a creat cerurile; Dumnezeu însuşi care a format pământul şi l-a făcut; el l-a întemeiat, nu l-a creat în zadar, l-a format pentru a fi locuit: Eu sunt DOMNUL; şi nu este altul.
לא בסתר דברתי במקום ארץ חשך לא אמרתי לזרע יעקב תהו בקשוני אני יהוה דבר צדק מגיד מישרים׃ 19
Nu am vorbit în taină, într-un loc întunecos al pământului. Nu am spus seminţei lui Iacob: Voi mă căutaţi în zadar, eu, DOMNUL, vorbesc dreptate, vestesc lucruri drepte.
הקבצו ובאו התנגשו יחדו פליטי הגוים לא ידעו הנשאים את עץ פסלם ומתפללים אל אל לא יושיע׃ 20
Adunaţi-vă şi veniţi; apropiaţi-vă împreună, voi, care aţi scăpat dintre naţiuni; nu au cunoaştere cei care înalţă lemnul chipului lor cioplit şi se roagă unui dumnezeu care nu poate salva.
הגידו והגישו אף יועצו יחדו מי השמיע זאת מקדם מאז הגידה הלוא אני יהוה ואין עוד אלהים מבלעדי אל צדיק ומושיע אין זולתי׃ 21
Spuneţi şi aduceţi-i aproape; da, să facă sfat împreună, cine a vestit aceasta din vechime? Cine a spus aceasta de atunci? Oare nu eu, DOMNUL? Şi nu este alt Dumnezeu în afară de mine; un Dumnezeu drept şi un Salvator; nu este altul în afară de mine.
פנו אלי והושעו כל אפסי ארץ כי אני אל ואין עוד׃ 22
Priviţi la mine şi fiţi salvaţi, toate marginile pământului, fiindcă eu sunt Dumnezeu şi nu este altul.
בי נשבעתי יצא מפי צדקה דבר ולא ישוב כי לי תכרע כל ברך תשבע כל לשון׃ 23
Am jurat pe mine însumi, cuvântul a ieşit din gura mea în dreptate şi nu se va întoarce: Căci fiecare genunchi mi se va pleca, fiecare limbă va jura.
אך ביהוה לי אמר צדקות ועז עדיו יבוא ויבשו כל הנחרים בו׃ 24
Cu siguranţă, unul va spune: În DOMNUL am dreptate şi tărie, la el vor veni oameni; şi toţi cei aprinşi împotriva lui vor fi ruşinaţi.
ביהוה יצדקו ויתהללו כל זרע ישראל׃ 25
În DOMNUL va fi declarată dreaptă şi se va glorifica toată sămânţa lui Israel.

< ישעה 45 >