< ויקרא 6 >
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
נפש כי תחטא ומעלה מעל ביהוה וכחש בעמיתו בפקדון או בתשומת יד או בגזל או עשק את עמיתו | 2 |
Dacă un suflet păcătuiește și face o fărădelege împotriva DOMNULUI și minte pe aproapele său în ceea ce i-a fost încredințat să păstreze, sau în părtășie, sau într-un lucru luat prin violență, sau și-a înșelat aproapele;
או מצא אבדה וכחש בה ונשבע על שקר על אחת מכל אשר יעשה האדם--לחטא בהנה | 3 |
Sau a găsit ceea ce era pierdut și minte referitor la aceasta și jură în mod fals, în oricare din toate acestea, pe care omul le face, păcătuind în acestea,
והיה כי יחטא ואשם--והשיב את הגזלה אשר גזל או את העשק אשר עשק או את הפקדון אשר הפקד אתו או את האבדה אשר מצא | 4 |
Atunci astfel să fie, deoarece a păcătuit și este vinovat, să restaureze ceea ce a luat în mod violent, sau lucrul pe care l-a dobândit în mod înșelător, sau ceea ce i-a fost predat să păstreze, sau lucrul pierdut pe care l-a găsit,
או מכל אשר ישבע עליו לשקר--ושלם אתו בראשו וחמשתיו יסף עליו לאשר הוא לו יתננו ביום אשמתו | 5 |
Sau tot despre ceea ce a jurat în mod fals, să restaureze întru totul și să adauge a cincea parte în plus la acesta, și să îl dea celui ce îi aparține în ziua ofrandei sale pentru fărădelege.
ואת אשמו יביא ליהוה איל תמים מן הצאן בערכך לאשם אל הכהן | 6 |
Și să aducă DOMNULUI ofranda sa pentru fărădelege, un berbec fără cusur din turmă, cu prețuirea ta, ca ofrandă pentru fărădelege, adusă preotului;
וכפר עליו הכהן לפני יהוה ונסלח לו על אחת מכל אשר יעשה לאשמה בה | 7 |
Și preotul să facă ispășire pentru el înaintea DOMNULUI și să fie iertat pentru orice lucru, tot ceea ce el a făcut în fărădelege.
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
צו את אהרן ואת בניו לאמר זאת תורת העלה הוא העלה על מוקדה על המזבח כל הלילה עד הבקר ואש המזבח תוקד בו | 9 |
Poruncește lui Aaron și fiilor săi, zicând: Aceasta este legea ofrandei arse: Este ofranda arsă, din cauza arderii ei pe altar toată noaptea, până dimineața, și focul altarului să ardă continuu pe el.
ולבש הכהן מדו בד ומכנסי בד ילבש על בשרו והרים את הדשן אשר תאכל האש את העלה על המזבח ושמו אצל המזבח | 10 |
Și preotul să se îmbrace cu hainele sale de in și izmenele sale de in să le pună peste carnea sa, și să ridice cenușa pe care focul a mistuit-o cu ofranda arsă pe altar, și să o pună lângă altar.
ופשט את בגדיו ולבש בגדים אחרים והוציא את הדשן אל מחוץ למחנה אל מקום טהור | 11 |
Și să își scoată hainele și să se îmbrace cu alte haine, și să care cenușa în afara taberei la un loc curat.
והאש על המזבח תוקד בו לא תכבה ובער עליה הכהן עצים בבקר בבקר וערך עליה העלה והקטיר עליה חלבי השלמים | 12 |
Și focul de pe altar să ardă pe el; să nu se stingă; și preotul să ardă lemne pe el în fiecare dimineață și să pună în ordine, peste acestea, ofranda arsă; și să ardă pe el grăsimea ofrandelor de pace.
אש תמיד תוקד על המזבח--לא תכבה | 13 |
Focul să ardă continuu pe altar; să nu se stingă niciodată.
וזאת תורת המנחה הקרב אתה בני אהרן לפני יהוה אל פני המזבח | 14 |
Și aceasta este legea darului de mâncare: fiii lui Aaron să îl aducă înaintea DOMNULUI, înaintea altarului.
והרים ממנו בקמצו מסלת המנחה ומשמנה ואת כל הלבנה אשר על המנחה והקטיר המזבח ריח ניחח אזכרתה--ליהוה | 15 |
Și să își ia din el o mână plină de făină, din darul de mâncare și din untdelemnul ei, și toată tămâia care este deasupra darului de mâncare și să ardă pe altar, ca aromă dulce, amintirea lui, adusă DOMNULUI.
והנותרת ממנה יאכלו אהרן ובניו מצות תאכל במקום קדש בחצר אהל מועד יאכלוה | 16 |
Și rămășița lui, Aaron și fiii săi să o mănânce, cu azime să fie aceasta mâncată în locul sfânt; în curtea tabernacolului întâlnirii să o mănânce.
לא תאפה חמץ חלקם נתתי אתה מאשי קדש קדשים הוא כחטאת וכאשם | 17 |
Să nu fie copt cu dospeală. Eu l-am dat lor ca parte a lor din ofrandele mele făcute prin foc; este preasfânt, precum este ofranda pentru păcat și ofranda pentru fărădelege.
כל זכר בבני אהרן יאכלנה--חק עולם לדרתיכם מאשי יהוה כל אשר יגע בהם יקדש | 18 |
Toți cei de parte bărbătească, dintre copiii lui Aaron, să mănânce din acesta. Este un statut pentru totdeauna în generațiile voastre, referitor la ofrandele DOMNULUI făcute prin foc; fiecare bărbat ce le atinge să fie sfânt.
וידבר יהוה אל משה לאמר | 19 |
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
זה קרבן אהרן ובניו אשר יקריבו ליהוה ביום המשח אתו--עשירת האפה סלת מנחה תמיד מחציתה בבקר ומחציתה בערב | 20 |
Acesta este darul lui Aaron și al fiilor săi, pe care să îl aducă DOMNULUI în ziua în care este uns; a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii ca un continuu dar de mâncare, jumătate din ea dimineața și jumătate din ea, noaptea.
על מחבת בשמן תעשה--מרבכת תביאנה תפיני מנחת פתים תקריב ריח ניחח ליהוה | 21 |
Într-o tavă să fie făcut cu untdelemn, și când este copt să îl aduci înăuntru, și bucățile coapte din darul de mâncare să le oferi ca aromă dulce DOMNULUI.
והכהן המשיח תחתיו מבניו יעשה אתה חק עולם ליהוה כליל תקטר | 22 |
Și preotul, dintre fiii lui, care este uns în locul lui, să îl aducă, acesta este un statut pentru totdeauna adus DOMNULUI, să fie ars în întregime.
וכל מנחת כהן כליל תהיה לא תאכל | 23 |
Pentru ca fiecare dar de mâncare, pentru preot, să fie ars în întregime, acesta să nu fie mâncat.
וידבר יהוה אל משה לאמר | 24 |
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, zicând:
דבר אל אהרן ואל בניו לאמר זאת תורת החטאת במקום אשר תשחט העלה תשחט החטאת לפני יהוה--קדש קדשים הוא | 25 |
Vorbește lui Aaron și fiilor săi, spunând: Aceasta este legea ofrandei pentru păcat: În locul unde ofranda arsă este înjunghiată, să fie și ofranda pentru păcat înjunghiată, înaintea DOMNULUI, ea este preasfântă.
הכהן המחטא אתה יאכלנה במקום קדש תאכל בחצר אהל מועד | 26 |
Preotul, care o aduce pentru păcat să o mănânce, în locul sfânt să fie mâncată, în curtea tabernacolului întâlnirii.
כל אשר יגע בבשרה יקדש ואשר יזה מדמה על הבגד--אשר יזה עליה תכבס במקום קדש | 27 |
Orice va atinge carnea acesteia să fie sfânt; și când este stropit din sângele ei peste orice haină, tu să speli ce a fost stropit în locul sfânt.
וכלי חרש אשר תבשל בו ישבר ואם בכלי נחשת בשלה ומרק ושטף במים | 28 |
Dar vasul de lut în care aceasta este fiartă să fie spart; și dacă este fiartă într-o oală de aramă, aceasta să fie deopotrivă frecată și clătită în apă.
כל זכר בכהנים יאכל אתה קדש קדשים הוא | 29 |
Toți cei de parte bărbătească dintre preoți să o mănânce, aceasta este preasfântă.
וכל חטאת אשר יובא מדמה אל אהל מועד לכפר בקדש--לא תאכל באש תשרף | 30 |
Și nicio ofrandă pentru păcat, din care este adus sânge în tabernacolul întâlnirii pentru a face împăcare cu el în locul sfânt, să nu fie mâncată, să fie arsă în foc.