< שמות 10 >
ויאמר יהוה אל משה בא אל פרעה כי אני הכבדתי את לבו ואת לב עבדיו למען שתי אתתי אלה בקרבו | 1 |
Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Intră la Faraon, pentru că i-am împietrit inima și inima servitorilor săi, ca să pot arăta aceste semne ale mele înaintea lui;
ולמען תספר באזני בנך ובן בנך את אשר התעללתי במצרים ואת אתתי אשר שמתי בם וידעתם כי אני יהוה | 2 |
Și ca să spui în urechile fiului tău și a fiului fiului tău, ce lucruri am lucrat în Egipt și semnele mele pe care le-am făcut printre ei, ca ei să știe că eu sunt DOMNUL.
ויבא משה ואהרן אל פרעה ויאמרו אליו כה אמר יהוה אלהי העברים עד מתי מאנת לענת מפני שלח עמי ויעבדני | 3 |
Și Moise și Aaron au intrat la Faraon și i-au spus: Astfel vorbește DOMNUL Dumnezeul evreilor: Până când vei refuza să te umilești înaintea mea? Lasă poporul meu să plece, ca să îmi servească.
כי אם מאן אתה לשלח את עמי--הנני מביא מחר ארבה בגבלך | 4 |
Altfel, dacă refuzi să lași poporul meu să plece, iată, mâine voi aduce lăcustele în cuprinsul tău;
וכסה את עין הארץ ולא יוכל לראת את הארץ ואכל את יתר הפלטה הנשארת לכם מן הברד ואכל את כל העץ הצמח לכם מן השדה | 5 |
Și ele vor acoperi fața pământului, ca nimeni să nu poată vedea pământul; și ele vor mânca rămășița a ceea ce a scăpat, care ți-a rămas de la grindină, și vor mânca fiecare copac care crește pentru tine din câmp;
ומלאו בתיך ובתי כל עבדיך ובתי כל מצרים אשר לא ראו אבתיך ואבות אבתיך מיום היותם על האדמה עד היום הזה ויפן ויצא מעם פרעה | 6 |
Și ele vor umple casele tale și casele tuturor servitorilor tăi și casele tuturor egiptenilor, ceea ce nici părinții tăi, nici părinții părinților tăi nu au văzut, din ziua de când au fost pe pământ până în această zi. Și s-a întors și a ieșit de la Faraon.
ויאמרו עבדי פרעה אליו עד מתי יהיה זה לנו למוקש--שלח את האנשים ויעבדו את יהוה אלהיהם הטרם תדע כי אבדה מצרים | 7 |
Și servitorii lui Faraon i-au spus: Până când acest om va fi o cursă pentru noi? Lasă bărbații să plece, ca să servească pe DOMNUL Dumnezeul lor; încă nu știi că Egiptul este distrus?
ויושב את משה ואת אהרן אל פרעה ויאמר אלהם לכו עבדו את יהוה אלהיכם מי ומי ההלכים | 8 |
Și Moise și Aaron au fost aduși din nou la Faraon; iar el le-a spus: Mergeți, serviți DOMNULUI Dumnezeul vostru; dar cine sunt cei ce vor merge?
ויאמר משה בנערינו ובזקנינו נלך בבנינו ובבנותנו בצאננו ובבקרנו נלך--כי חג יהוה לנו | 9 |
Și Moise a spus: Vom merge cu tinerii noștri și cu bătrânii noștri, cu fiii noștri și cu fiicele noastre, cu turmele noastre și cu cirezile noastre vom merge, pentru că trebuie să ținem o sărbătoare DOMNULUI.
ויאמר אלהם יהי כן יהוה עמכם כאשר אשלח אתכם ואת טפכם ראו כי רעה נגד פניכם | 10 |
Iar el le-a spus: DOMNUL să fie astfel cu voi, precum o să vă las să plecați și micuții voștri; vedeți că răul este înaintea voastră.
לא כן לכו נא הגברים ועבדו את יהוה--כי אתה אתם מבקשים ויגרש אתם מאת פני פרעה | 11 |
Nu așa: duceți-vă acum, cei ce sunteți bărbați, și serviți DOMNULUI; căci aceasta ați dorit. Și au fost alungați din prezența lui Faraon.
ויאמר יהוה אל משה נטה ידך על ארץ מצרים בארבה ויעל על ארץ מצרים ויאכל את כל עשב הארץ את כל אשר השאיר הברד | 12 |
Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Întinde-ți mâna peste țara Egiptului pentru lăcuste, pentru ca ele să urce peste țara Egiptului și să mănânce fiecare iarbă a pământului, tot ce grindina a lăsat.
ויט משה את מטהו על ארץ מצרים ויהוה נהג רוח קדים בארץ כל היום ההוא וכל הלילה הבקר היה--ורוח הקדים נשא את הארבה | 13 |
Și Moise și-a întins toiagul asupra țării Egiptului și DOMNUL a adus un vânt de est peste țară toată ziua aceea și toată noaptea; și când a fost dimineață, vântul de est a adus lăcustele.
ויעל הארבה על כל ארץ מצרים וינח בכל גבול מצרים כבד מאד--לפניו לא היה כן ארבה כמהו ואחריו לא יהיה כן | 14 |
Și lăcustele au urcat peste toată țara Egiptului și s-au așezat foarte apăsătoare în tot cuprinsul Egiptului; înaintea lor nu au fost astfel de lăcuste ca ele, nici după ele nu vor fi asemenea.
ויכס את עין כל הארץ ותחשך הארץ ויאכל את כל עשב הארץ ואת כל פרי העץ אשר הותיר הברד ולא נותר כל ירק בעץ ובעשב השדה בכל ארץ מצרים | 15 |
Căci ele au acoperit fața întregului pământ, așa că țara s-a întunecat; și au mâncat fiecare iarbă a pământului și tot rodul pomilor pe care grindina i-a lăsat; și nu a rămas niciun lucru verde în copaci, sau în ierburile câmpului, prin toată țara Egiptului.
וימהר פרעה לקרא למשה ולאהרן ויאמר חטאתי ליהוה אלהיכם--ולכם | 16 |
Atunci Faraon a trimis după Moise și Aaron în grabă și a spus: Eu am păcătuit împotriva DOMNULUI Dumnezeul vostru și împotriva voastră.
ועתה שא נא חטאתי אך הפעם והעתירו ליהוה אלהיכם ויסר מעלי רק את המות הזה | 17 |
De aceea acum iartă, te rog, păcatul meu numai de această dată și rugați pe DOMNUL Dumnezeul vostru să îndepărteze de la mine numai această moarte.
ויצא מעם פרעה ויעתר אל יהוה | 18 |
Și a ieșit de la Faraon și l-a implorat pe DOMNUL.
ויהפך יהוה רוח ים חזק מאד וישא את הארבה ויתקעהו ימה סוף לא נשאר ארבה אחד בכל גבול מצרים | 19 |
Și DOMNUL a întors un vânt foarte puternic din vest, care a îndepărtat lăcustele și le-a aruncat în Marea Roșie; nu a rămas nicio lăcustă în tot cuprinsul Egiptului.
ויחזק יהוה את לב פרעה ולא שלח את בני ישראל | 20 |
Dar DOMNUL a împietrit inima lui Faraon, așa că a refuzat să lase copiii lui Israel să plece.
ויאמר יהוה אל משה נטה ידך על השמים ויהי חשך על ארץ מצרים וימש חשך | 21 |
Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Întinde-ți mâna spre cer, ca să fie întuneric peste țara Egiptului, un întuneric care să poată fi pipăit.
ויט משה את ידו על השמים ויהי חשך אפלה בכל ארץ מצרים שלשת ימים | 22 |
Și Moise și-a întins mâna spre cer; și a fost întuneric gros în toată țara Egiptului trei zile.
לא ראו איש את אחיו ולא קמו איש מתחתיו--שלשת ימים ולכל בני ישראל היה אור במושבתם | 23 |
Nu s-au văzut unul pe altul, nici nu s-a ridicat vreunul din locul lui pentru trei zile; dar toți copiii lui Israel au avut lumină în locuințele lor.
ויקרא פרעה אל משה ויאמר לכו עבדו את יהוה--רק צאנכם ובקרכם יצג גם טפכם ילך עמכם | 24 |
Și Faraon a chemat pe Moise și a spus: Mergeți, serviți DOMNULUI; numai turmele voastre și cirezile voastre să rămână aici; micuții voștri să meargă de asemenea cu voi.
ויאמר משה גם אתה תתן בידנו זבחים ועלת ועשינו ליהוה אלהינו | 25 |
Și Moise a spus: Tu trebuie să ne dai de asemenea sacrificii și ofrande arse, ca să sacrificăm DOMNULUI Dumnezeul nostru.
וגם מקננו ילך עמנו לא תשאר פרסה--כי ממנו נקח לעבד את יהוה אלהינו ואנחנו לא נדע מה נעבד את יהוה עד באנו שמה | 26 |
Vitele noastre de asemenea vor merge cu noi, nicio copită nu va rămâne, pentru că dintre ele trebuie să luăm pentru a servi DOMNULUI Dumnezeul nostru; și nu știm cu ce trebuie să servim pe DOMNUL, până ce nu mergem acolo.
ויחזק יהוה את לב פרעה ולא אבה לשלחם | 27 |
Dar DOMNUL a împietrit inima lui Faraon, iar el a refuzat să îi lase să plece.
ויאמר לו פרעה לך מעלי השמר לך אל תסף ראות פני--כי ביום ראתך פני תמות | 28 |
Și Faraon i-a spus: Du-te de la mine, ia seama la tine însuți; să nu mai vezi fața mea, pentru că în ziua când vei vedea fața mea vei muri.
ויאמר משה כן דברת לא אסף עוד ראות פניך | 29 |
Iar Moise a spus: Tu ai vorbit bine, nu voi mai vedea fața ta.