< דברים 3 >
ונפן ונעל דרך הבשן ויצא עוג מלך הבשן לקראתנו הוא וכל עמו למלחמה--אדרעי | 1 |
Atunci ne-am întors şi ne-am urcat pe calea spre Basan; şi Og, împăratul Basanului, a ieşit împotriva noastră, el şi tot poporul său, la bătălie la Edrei.
ויאמר יהוה אלי אל תירא אתו--כי בידך נתתי אתו ואת כל עמו ואת ארצו ועשית לו--כאשר עשית לסיחן מלך האמרי אשר יושב בחשבון | 2 |
Şi DOMNUL mi-a spus: Nu te teme de el, pentru că îl voi da în mâna ta, pe el şi pe tot poporul lui şi ţara lui; şi să îi faci precum i-ai făcut lui Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon.
ויתן יהוה אלהינו בידנו גם את עוג מלך הבשן--ואת כל עמו ונכהו עד בלתי השאיר לו שריד | 3 |
Astfel că DOMNUL Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre şi pe Og, împăratul Basanului, şi pe tot poporul lui, şi l-am lovit, până nu i-a rămas niciunul.
ונלכד את כל עריו בעת ההוא--לא היתה קריה אשר לא לקחנו מאתם ששים עיר כל חבל ארגב ממלכת עוג בבשן | 4 |
Şi în acel timp i-am luat toate cetăţile, nu a fost cetate pe care nu am luat-o de la ei, şaizeci de cetăţi, toată regiunea Argobului, împărăţia lui Og, în Basan.
כל אלה ערים בצרת חומה גבהה--דלתים ובריח לבד מערי הפרזי הרבה מאד | 5 |
Toate aceste cetăţi erau întărite cu ziduri înalte, porţi şi zăvoare, în afară de cetăţile neîmprejmuite, foarte multe.
ונחרם אותם--כאשר עשינו לסיחן מלך חשבון החרם כל עיר מתם הנשים והטף | 6 |
Şi le-am nimicit în întregime, precum am făcut lui Sihon, împăratul Hesbonului, nimicind în întregime pe bărbaţi, pe femei şi pe copii, din fiecare cetate.
וכל הבהמה ושלל הערים בזונו לנו | 7 |
Dar toate vitele şi prada cetăţilor, le-am luat ca pradă pentru noi.
ונקח בעת ההוא את הארץ מיד שני מלכי האמרי אשר בעבר הירדן--מנחל ארנן עד הר חרמון | 8 |
Şi în acel timp am luat ţara, care era dincoace de Iordan, din mâna celor doi împăraţi ai amoriţilor, de la râul Arnon până la muntele Hermon;
צידנים יקראו לחרמון שרין והאמרי יקראו לו שניר | 9 |
(Hermonul, Sidonienii îl numesc Sirion, iar amoriţii îl numesc Senir);
כל ערי המישר וכל הגלעד וכל הבשן עד סלכה ואדרעי--ערי ממלכת עוג בבשן | 10 |
Toate cetăţile din câmpie şi tot Galaadul şi tot Basanul, până la Salca şi Edrei, cetăţi ale împărăţiei lui Og în Basan.
כי רק עוג מלך הבשן נשאר מיתר הרפאים--הנה ערשו ערש ברזל הלה הוא ברבת בני עמון תשע אמות ארכה וארבע אמות רחבה--באמת איש | 11 |
Fiindcă numai Og, împăratul Basanului, a rămas din rămăşiţa uriaşilor; iată, patul său era un pat de fier; nu este el în Raba copiilor lui Amon? Nouă coţi era lungimea lui şi patru coţi lăţimea lui, după cotul unui om.
ואת הארץ הזאת ירשנו בעת ההוא מערער אשר על נחל ארנן וחצי הר הגלעד ועריו--נתתי לראובני ולגדי | 12 |
Şi această ţară, pe care am stăpânit-o în acel timp, de la Aroer, care este lângă râul Arnon, şi jumătatea muntelui Galaad şi cetăţile lui, le-am dat rubeniţilor şi gadiţilor.
ויתר הגלעד וכל הבשן ממלכת עוג--נתתי לחצי שבט המנשה כל חבל הארגב לכל הבשן ההוא יקרא ארץ רפאים | 13 |
Şi restul Galaadului şi tot Basanul, fiind împărăţia lui Og, le-am dat jumătăţii tribului lui Manase; toată regiunea Argobului, cu tot Basanul, care era numită ţara uriaşilor.
יאיר בן מנשה לקח את כל חבל ארגב עד גבול הגשורי והמעכתי ויקרא אתם על שמו את הבשן חות יאיר עד היום הזה | 14 |
Iair, fiul lui Manase, a luat tot ţinutul Argobului până la graniţele lui Gheşuri şi lui Maacati; şi i-a numit după numele său: Basan Havot-Iair, până în ziua aceasta.
Şi am dat Galaadul lui Machir.
ולראובני ולגדי נתתי מן הגלעד ועד נחל ארנן תוך הנחל וגבל--ועד יבק הנחל גבול בני עמון | 16 |
Şi rubeniţilor şi gadiţilor le-am dat de la Galaad până la râul Arnon, jumătatea văii şi graniţa până la râul Iaboc, care este graniţa copiilor lui Amon;
והערבה והירדן וגבל--מכנרת ועד ים הערבה ים המלח תחת אשדת הפסגה מזרחה | 17 |
Câmpia de asemenea şi Iordanul şi ţinutul lui, de la Chineret până la marea câmpiei, adică marea sărată, sub Asdot-Pisga spre est.
ואצו אתכם בעת ההוא לאמר יהוה אלהיכם נתן לכם את הארץ הזאת לרשתה--חלוצים תעברו לפני אחיכם בני ישראל כל בני חיל | 18 |
Şi v-am poruncit în timpul acela, spunând: DOMNUL Dumnezeul vostru v-a dat ţara aceasta ca să o stăpâniţi; să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri, copiii lui Israel, toţi care sunt potriviţi pentru război.
רק נשיכם וטפכם ומקנכם ידעתי כי מקנה רב לכם--ישבו בעריכם אשר נתתי לכם | 19 |
Dar soţiile voastre şi micuţii voştri şi vitele voastre, (fiindcă ştiu că aveţi multe vite), să rămână în cetăţile voastre pe care vi le-am dat;
עד אשר יניח יהוה לאחיכם ככם וירשו גם הם את הארץ אשר יהוה אלהיכם נתן להם בעבר הירדן ושבתם איש לירשתו אשר נתתי לכם | 20 |
Până când DOMNUL va fi dat odihnă fraţilor voştri, ca şi vouă, şi până când vor stăpâni şi ei ţara pe care le-a dat-o DOMNUL Dumnezeul vostru dincolo de Iordan; şi apoi să vă întoarceţi fiecare la stăpânirea lui pe care v-am dat-o.
ואת יהושוע צויתי בעת ההוא לאמר עיניך הראת את כל אשר עשה יהוה אלהיכם לשני המלכים האלה--כן יעשה יהוה לכל הממלכות אשר אתה עבר שמה | 21 |
Şi am poruncit lui Iosua în timpul acela, spunând: Ochii tăi au văzut tot ce DOMNUL Dumnezeul vostru a făcut acestor doi împăraţi, astfel va face DOMNUL tuturor împărăţiilor prin care treci.
לא תיראום כי יהוה אלהיכם הוא הנלחם לכם | 22 |
Să nu vă temeţi de ei, pentru că DOMNUL Dumnezeul vostru va lupta pentru voi.
ואתחנן אל יהוה בעת ההוא לאמר | 23 |
Şi am implorat pe DOMNUL în acel timp, spunând:
אדני יהוה אתה החלות להראות את עבדך את גדלך ואת ידך החזקה--אשר מי אל בשמים ובארץ אשר יעשה כמעשיך וכגבורתך | 24 |
Doamne Dumnezeule, tu ai început să arăţi servitorului tău măreţia ta şi mâna ta cea tare, pentru că ce Dumnezeu este în cer sau pe pământ care să poată face conform cu lucrările tale şi conform puterii tale?
אעברה נא ואראה את הארץ הטובה אשר בעבר הירדן ההר הטוב הזה והלבנן | 25 |
Lasă-mă, te rog, să trec şi să văd ţara cea bună care este dincolo de Iordan, acel munte frumos şi Libanul.
ויתעבר יהוה בי למענכם ולא שמע אלי ויאמר יהוה אלי רב לך--אל תוסף דבר אלי עוד בדבר הזה | 26 |
Dar DOMNUL era furios pe mine din cauza voastră şi nu m-a ascultat; şi DOMNUL mi-a spus: Îţi ajunge atât; nu mai vorbi cu mine despre acest lucru.
עלה ראש הפסגה ושא עיניך ימה וצפנה ותימנה ומזרחה--וראה בעיניך כי לא תעבר את הירדן הזה | 27 |
Urcă-te pe vârful Pisga şi ridică-ţi ochii spre vest şi spre nord şi spre sud şi spre est şi priveşte-o cu ochii tăi, fiindcă nu vei trece acest Iordan.
וצו את יהושע וחזקהו ואמצהו כי הוא יעבר לפני העם הזה והוא ינחיל אותם את הארץ אשר תראה | 28 |
Ci porunceşte lui Iosua şi încurajează-l şi întăreşte-l; fiindcă el va trece înaintea acestui popor şi îi va face să moştenească ţara pe care o vei vedea.
ונשב בגיא מול בית פעור | 29 |
Astfel noi am locuit în valea din dreptul Bet-Peorului.