< שמואל ב 23 >

ואלה דברי דוד האחרנים נאם דוד בן ישי ונאם הגבר הקם על--משיח אלהי יעקב ונעים זמרות ישראל 1
Acum, acestea sunt ultimele cuvinte ale lui David. David, fiul lui Isai, a spus și omul care a fost ridicat în înălțime, unsul Dumnezeului lui Iacob și dulcele psalmist al lui Israel, a spus:
רוח יהוה דבר בי ומלתו על לשוני 2
Duhul DOMNULUI a vorbit prin mine și cuvântul lui a fost pe limba mea.
אמר אלהי ישראל לי דבר צור ישראל מושל באדם--צדיק מושל יראת אלהים 3
Dumnezeul lui Israel a spus: Stânca lui Israel mi-a vorbit: Cel care stăpânește peste oameni trebuie să fie drept, conducând în frica de Dumnezeu.
וכאור בקר יזרח שמש בקר לא עבות מנגה ממטר דשא מארץ 4
Și el va fi ca lumina dimineții, când soarele răsare, o dimineață fără nori; ca iarba nouă încolțind din pământ prin strălucire puternică, după ploaie.
כי לא כן ביתי עם אל כי ברית עולם שם לי ערוכה בכל ושמרה--כי כל ישעי וכל חפץ כי לא יצמיח 5
Deși casa mea nu este astfel cu Dumnezeu, totuși, el a făcut cu mine un legământ veșnic, rânduit în toate lucrurile și sigur, pentru că aceasta este toată salvarea mea și toată dorința mea, deși el nu o face să crească.
ובליעל כקוץ מנד כלהם כי לא ביד יקחו 6
Dar fiii lui Belial vor fi cu toții ca spini aruncați, pentru că nu pot fi luați cu mâinile;
ואיש יגע בהם ימלא ברזל ועץ חנית ובאש שרוף ישרפו בשבת 7
Dar omul care îi va atinge trebuie să fie apărat cu fier și cu mânerul unei sulițe; și vor fi în întregime arși cu foc în același loc.
אלה שמות הגברים אשר לדוד ישב בשבת תחכמני ראש השלשי הוא עדינו העצנו (העצני)--על שמנה מאות חלל בפעם אחד (אחת) 8
Acestea sunt numele războinicilor pe care îi avea David: Tahchemonitul care ședea în scaun, mai marele printre căpetenii; același era Adino eznitul; el și-a ridicat sulița împotriva a opt sute, pe care i-a ucis odată.
ואחרו אלעזר בן דדי (דדו) בן אחחי בשלשה גברים (הגברים) עם דוד בחרפם בפלשתים נאספו שם למלחמה ויעלו איש ישראל 9
Și după el era Eleazar, fiul lui Dodo ahohitul, unul dintre cei trei războinici care erau cu David, când i-au sfidat pe filistenii care erau adunați acolo la bătălie și bărbații lui Israel erau plecați;
הוא קם ויך בפלשתים עד כי יגעה ידו ותדבק ידו אל החרב ויעש יהוה תשועה גדולה ביום ההוא והעם ישבו אחריו אך לפשט 10
El s-a ridicat și i-a lovit pe filisteni până mâna lui a obosit și mâna i s-a lipit de sabie; și DOMNUL a lucrat o mare victorie în acea zi; și poporul s-a întors după el numai pentru a prăda.
ואחריו שמה בן אגא הררי ויאספו פלשתים לחיה ותהי שם חלקת השדה מלאה עדשים והעם נס מפני פלשתים 11
Și după el a fost Șama, fiul lui Aghe hararitul. Și filistenii se adunaseră într-o ceată înarmată, unde era o bucată de pământ plină de linte; și poporul a fugit de filisteni.
ויתיצב בתוך החלקה ויצילה ויך את פלשתים ויעש יהוה תשועה גדולה 12
Dar el a stat în picioare în mijlocul câmpului și l-a apărat și i-a ucis pe filisteni; și DOMNUL a lucrat o mare victorie.
וירדו שלשים (שלשה) מהשלשים ראש ויבאו אל קציר אל דוד--אל מערת עדלם וחית פלשתים חנה בעמק רפאים 13
Și trei dintre cele treizeci mai de seamă au coborât și au venit la David pe timpul seceratului în peștera lui Adulam; și ceata înarmată a filistenilor își ridicase cortul în valea lui Refaim.
ודוד אז במצודה ומצב פלשתים אז בית לחם 14
Și David era atunci în citadelă și garnizoana filistenilor era atunci în Betleem.
ויתאוה דוד ויאמר מי ישקני מים מבאר בית לחם אשר בשער 15
Și David a tânjit și a spus: O, dacă cineva mi-ar da să beau din apa din fântâna Betleemului, care este lângă poartă!
ויבקעו שלשת הגברים במחנה פלשתים וישאבו מים מבאר בית לחם אשר בשער וישאו ויבאו אל דוד ולא אבה לשתותם ויסך אתם ליהוה 16
Și cei trei războinici au pătruns prin oastea filistenilor și au tras apă din fântâna Betleemului, care era la poartă și au luat-o și au adus-o la David, totuși David nu a dorit să bea din ea, ci a turnat-o înaintea DOMNULUI.
ויאמר חלילה לי יהוה מעשתי זאת הדם האנשים ההלכים בנפשותם ולא אבה לשתותם אלה עשו שלשת הגברים 17
Și el a spus: Departe fie de mine aceasta, DOAMNE, să fac aceasta, nu este acesta sângele oamenilor care au mers cu riscul vieților lor? De aceea a refuzat să o bea. Aceste lucruri le-au făcut cei trei războinici.
ואבישי אחי יואב בן צרויה הוא ראש השלשי (השלשה) והוא עורר את חניתו על שלש מאות חלל ולו שם בשלשה 18
Și Abișai, fratele lui Ioab, fiul Țeruiei, era mai marele între cei trei. Și el și-a ridicat sulița împotriva a trei sute și i-a ucis și a avut un nume printre cei trei.
מן השלשה הכי נכבד ויהי להם לשר ועד השלשה לא בא 19
Dintre cei trei nu era el demn de mai multă cinste? De aceea a fost căpetenia lor; totuși nu a ajuns pe cei trei dintâi.
ובניהו בן יהוידע בן איש חי (חיל) רב פעלים מקבצאל הוא הכה את שני אראל מואב והוא ירד והכה את האריה (הארי) בתוך הבאר ביום השלג 20
Și Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui bărbat viteaz, din Cabțeel, care făcuse multe fapte, el i-a ucis pe cei doi bărbați din Moab care erau ca niște lei; a coborât de asemenea și a ucis un leu în mijlocul unei gropi în timp cu zăpadă;
והוא הכה את איש מצרי אשר (איש) מראה וביד המצרי חנית וירד אליו בשבט ויגזל את החנית מיד המצרי ויהרגהו בחניתו 21
Și a ucis un egiptean, un bărbat frumos la statură; și egipteanul avea o suliță în mână; iar el a coborât la el cu un toiag și a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a omorât cu propria lui suliță.
אלה עשה בניהו בן יהוידע ולו שם בשלשה הגברים 22
Acestea le-a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, și a avut numele printre cei trei războinici.
מן השלשים נכבד ואל השלשה לא בא וישמהו דוד אל משמעתו 23
El era demn de mai multă cinste decât cei treizeci, dar nu a ajuns la cei trei dintâi. Și David l-a pus peste garda lui.
עשהאל אחי יואב בשלשים אלחנן בן דדו בית לחם 24
Asael, fratele lui Ioab, era unul dintre cei treizeci; Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem,
שמה החרדי אליקא החרדי 25
Șama haroditul, Elica haroditul,
חלץ הפלטי עירא בן עקש התקועי 26
Heleț peletitul; Ira, fiul lui Icheș tecoatitul,
אביעזר הענתתי מבני החשתי 27
Abiezer anatotitul, Mebunai hușatitul,
צלמון האחחי מהרי הנטפתי 28
Țalmon ahohitul, Maharai netofatitul,
חלב בן בענה הנטפתי אתי בן ריבי מגבעת בני בנימן 29
Heleb, fiul lui Baana, un netofatit; Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea, copiilor lui Beniamin;
בניהו פרעתני הדי מנחלי געש 30
Benaia piratonitul, Hidai de la pâraiele lui Gaaș,
אבי עלבון הערבתי עזמות הברחמי 31
Abi-Albon arbatitul, Azmavet barhumitul,
אליחבא השעלבני בני ישן יהונתן 32
Eliahba șaalbonitul, din fiii lui Iașen, Ionatan,
שמה ההררי אחיאם בן שרר האררי 33
Șama hararitul; Ahiam, fiul lui Șarar araritul,
אליפלט בן אחסבי בן המעכתי אליעם בן אחיתפל הגלני 34
Elifelet, fiul lui Ahasbai, fiul maacatitului, Eliam, fiul lui Ahitofel ghilonitul,
חצרו (חצרי) הכרמלי פערי הארבי 35
Hețrai carmelitul, Paarai arbitul,
יגאל בן נתן מצבה בני הגדי 36
Igheal, fiul lui Natan din Țoba, Bani gaditul,
צלק העמני נחרי הבארתי--נשאי (נשא) כלי יואב בן צריה 37
Țelec amonitul, Naharai beerotitul, purtătorul armurii lui Ioab fiul Țeruiei,
עירא היתרי גרב היתרי 38
Ira, un ietrit, Gareb, un ietrit,
אוריה החתי--כל שלשים ושבעה 39
Urie hititul: treizeci și șapte de toți.

< שמואל ב 23 >