Προς Κορινθιους Β΄ 7
1 ταύτας οὖν ἔχοντες τὰς ἐπαγγελίας, ἀγαπητοί, καθαρίσωμεν ἑαυτοὺς ἀπὸ παντὸς μολυσμοῦ σαρκὸς καὶ πνεύματος, ἐπιτελοῦντες ἁγιωσύνην ἐν φόβῳ θεοῦ.
De aceea având aceste promisiuni, preaiubiților, să ne curățim de fiecare întinare a cărnii și a duhului, desăvârșind sfințenia în teama de Dumnezeu.
2 Χωρήσατε ἡμᾶς· οὐδένα ἠδικήσαμεν, οὐδένα ἐφθείραμεν, οὐδένα ἐπλεονεκτήσαμεν.
Primiți-ne; noi nu am nedreptățit pe nimeni, nu am corupt pe nimeni, nu am înșelat pe nimeni.
3 πρὸς κατάκρισιν οὐ λέγω· προείρηκα γὰρ ὅτι ἐν ταῖς καρδίαις ἡμῶν ἐστε εἰς τὸ συναποθανεῖν καὶ συνζῇν.
Nu spre condamnare vorbesc, fiindcă am spus înainte că sunteți în inimile noastre pentru a muri și a trăi cu voi.
4 πολλή μοι παῤῥησία πρὸς ὑμᾶς, πολλή μοι καύχησις ὑπὲρ ὑμῶν· πεπλήρωμαι τῇ παρακλήσει, ὑπερπερισσεύομαι τῇ χαρᾷ ἐπὶ πάσῃ τῇ θλίψει ἡμῶν.
Mare este cutezanța vorbirii mele către voi, mare este fala mea cu voi; sunt umplut de mângâiere, sunt peste măsură de bucuros în tot necazul nostru.
5 καὶ γὰρ ἐλθόντων ἡμῶν εἰς Μακεδονίαν, οὐδεμίαν ἔσχεν ἄνεσιν ἡ σὰρξ ἡμῶν, ἀλλ᾽ ἐν παντὶ θλιβόμενοι· ἔξωθεν μάχαι, ἔσωθεν φόβοι.
Fiindcă și după ce noi am venit în Macedonia, carnea noastră nu a avut odihnă, ci am fost chinuiți din toate părțile; dinafară lupte, dinăuntru temeri.
6 ἀλλ᾽ ὁ παρακαλῶν τοὺς ταπεινοὺς παρεκάλεσεν ἡμᾶς ὁ θεὸς ἐν τῇ παρουσίᾳ Τίτου·
Cu toate acestea, Dumnezeu, care mângâie pe cei înjosiți, ne-a mângâiat prin venirea lui Titus;
7 οὐ μόνον δὲ ἐν τῇ παρουσίᾳ αὐτοῦ, ἀλλὰ καὶ ἐν τῇ παρακλήσει ᾗ παρεκλήθη ἐφ᾽ ὑμῖν, ἀναγγέλλων ἡμῖν τὴν ὑμῶν ἐπιπόθησιν, τὸν ὑμῶν ὀδυρμόν, τὸν ὑμῶν ζῆλον ὑπὲρ ἐμοῦ, ὥστε με μᾶλλον χαρῆναι.
Și nu doar prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost mângâiat de voi, când ne-a istorisit dorul vostru, plânsul vostru, zelul vostru pentru mine, așa că eu m-am bucurat mai mult.
8 ὅτι εἰ καὶ ἐλύπησα ὑμᾶς ἐν τῇ ἐπιστολῇ, οὐ μεταμέλομαι· εἰ καὶ μετεμελόμην, βλέπω ὅτι ἡ ἐπιστολὴ ἐκείνη εἰ καὶ πρὸς ὥραν ἐλύπησεν ὑμᾶς.
Pentru că deși v-am întristat cu o epistolă, nu mă pocăiesc, deși m-am pocăit; fiindcă văd că aceeași epistolă v-a întristat, cel puțin pentru un timp.
9 νῦν χαίρω, οὐχ ὅτι ἐλυπήθητε, ἀλλ᾽ ὅτι ἐλυπήθητε εἰς μετάνοιαν· ἐλυπήθητε γὰρ κατὰ θεόν, ἵνα ἐν μηδενὶ ζημιωθῆτε ἐξ ἡμῶν.
Acum mă bucur, nu pentru că v-ați întristat, ci pentru că v-ați întristat până la pocăință; fiindcă v-ați întristat conform evlaviei, ca de la noi să nu aveți pagubă în nimic.
10 ἡ γὰρ κατὰ θεὸν λύπη μετάνοιαν εἰς σωτηρίαν ἀμεταμέλητον ἐργάζεται, ἡ δὲ τοῦ κόσμου λύπη θάνατον κατεργάζεται.
Fiindcă întristarea evlavioasă lucrează pocăință până la salvare irevocabilă; dar întristarea lumii lucrează moarte.
11 ἰδοὺ γὰρ αὐτὸ τοῦτο τὸ κατὰ θεὸν λυπηθῆναι, πόσην κατειργάσατο ὑμῖν σπουδήν, ἀλλὰ ἀπολογίαν, ἀλλὰ ἀγανάκτησιν, ἀλλὰ φόβον, ἀλλὰ ἐπιπόθησιν, ἀλλὰ ζῆλον, ἀλλὰ ἐκδίκησιν; ἐν παντὶ συνεστήσατε ἑαυτοὺς ἁγνοὺς εἶναι τῷ πράγματι.
Căci, iată, același lucru care v-a întristat conform evlaviei, ce sârguință a lucrat în voi, și ce dezvinovățire, și ce indignare, și ce teamă, și ce dor, și ce zel, și ce răzbunare! În toate v-ați dovedit a fi curați în lucrul acesta.
12 ἄρα εἰ καὶ ἔγραψα ὑμῖν, οὐχ ἕνεκεν τοῦ ἀδικήσαντος οὐδὲ ἕνεκεν τοῦ ἀδικηθέντος, ἀλλὰ ἕνεκεν τοῦ φανερωθῆναι τὴν σπουδὴν ὑμῶν τὴν ὑπὲρ ἡμῶν πρὸς ὑμᾶς ἐνώπιον τοῦ θεοῦ.
De aceea deși v-am scris, nu v-am scris nici din cauza celui ce a făcut nedreptate, nici din cauza celui ce a suferit nedreptate, ci ca sârguința noastră pentru voi înaintea lui Dumnezeu să vi se arate.
13 διὰ τοῦτο παρακεκλήμεθα· ἐπὶ δὲ τῇ παρακλήσει ἡμῶν περισσοτέρως μᾶλλον ἐχάρημεν ἐπὶ τῇ χαρᾷ Τίτου, ὅτι ἀναπέπαυται τὸ πνεῦμα αὐτοῦ ἀπὸ πάντων ὑμῶν,
Din această cauză am fost mângâiați în mângâierea voastră, da, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Titus, pentru că duhul lui a fost înviorat de voi toți.
14 ὅτι εἴ τι αὐτῷ ὑπὲρ ὑμῶν κεκαύχημαι, οὐ κατῃσχύνθην, ἀλλ᾽ ὡς πάντα ἐν ἀληθείᾳ ἐλαλήσαμεν ὑμῖν, οὕτως καὶ ἡ καύχησις ἡμῶν [ἡ] ἐπὶ Τίτου, ἀλήθεια ἐγενήθη·
Căci dacă m-am fălit [înaintea] lui cu ceva despre voi, nu mă rușinez; ci așa cum v-am vorbit toate în adevăr, chiar așa fala noastră, care este înaintea lui Titus, s-a aflat ca adevăr.
15 καὶ τὰ σπλάγχνα αὐτοῦ περισσοτέρως εἰς ὑμᾶς ἐστιν ἀναμιμνησκομένου τὴν πάντων ὑμῶν ὑπακοήν, ὡς μετὰ φόβου καὶ τρόμου ἐδέξασθε αὐτόν.
Și simpatia lui lăuntrică este mai abundentă față de voi, când își amintește de ascultarea voastră a tuturor, cum l-ați primit cu teamă și [cu] tremur.
16 χαίρω, ὅτι ἐν παντὶ θαῤῥῶ ἐν ὑμῖν.
De aceea mă bucur că mă încred în voi în toate.
