Job 29
1 Und Hiob fuhr in dem Vortrag seiner Sprüche fort und sprach:
Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
2 Wer gibt mir die vorigen Monate zurück und die Tage, in welchen Gott mich behütete?
O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
3 als seine Leuchte über meinem Haupte schien und ich in seinem Lichte durch das Dunkel ging;
Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
4 wie ich in den Tagen meines Herbstes vertrauten Umgang mit Gott bei meinem Zelte pflog;
Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
5 als der Allmächtige noch mit mir war und meine Knaben um mich her;
Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
6 da ich meine Tritte in Milch badete und der Fels neben mir Öl in Strömen goß;
Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
7 als ich noch zum Tore ging, zur Stadt hinauf, und meinen Sitz auf dem Markt aufstellte.
Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
8 Wenn mich die Knaben sahen, so verbargen sie sich, die Greise standen auf und blieben stehen.
Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
9 Die Fürsten hörten auf zu reden und legten die Hand auf den Mund.
Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
10 Die Stimme der Vornehmen stockte, und ihre Zunge klebte am Gaumen.
Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
11 Wessen Ohr mich hörte, der pries mich glücklich, und wessen Auge mich sah, der stimmte mir zu.
Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
12 Denn ich rettete den Elenden, der da schrie, und das Waislein, das keinen Helfer hatte.
Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
13 Der Segen des Verlorenen kam über mich, und ich machte das Herz der Witwe jauchzen.
Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 Gerechtigkeit zog ich an, und sie bekleidete mich, mein Talar und Turban war das Recht.
Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
15 Ich war des Blinden Auge und des Lahmen Fuß.
Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
16 Ich war des Armen Vater; und die Streitsache, die ich nicht kannte, untersuchte ich.
[Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
17 Ich zerbrach die Stockzähne des Ungerechten und riß ihm den Raub aus den Zähnen.
Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
18 Und so dachte ich, ich würde mit meinem Neste sterben und wie der Phönix viele Tage erleben.
Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
19 Meine Wurzel war an Wassern ausgebreitet, und der Tau übernachtete auf meinem Zweig.
Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
20 Meine Herrlichkeit erneuerte sich bei mir, und mein Bogen verjüngte sich in meiner Hand.
Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
21 Auf mich hörte und wartete man und lauschte stillschweigend auf meinen Rat.
Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
22 Auf meine Rede folgte kein Widerspruch, und meine Worte träufelten auf sie.
După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
23 Sie harrten auf mich, wie das Erdreich auf einen Regen, und sperrten ihren Mund auf, wie nach einem Spätregen.
Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
24 Lächelte ich sie an, so konnten sie es kaum glauben, und das Licht meines Angesichts konnten sie nicht verdunkeln.
[Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
25 Ich prüfte ihren Weg und saß oben an und wohnte wie ein König unter dem Volke, wie einer, der die Traurigen tröstet.
Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
