Job 30
1 Und jetzt verlachen mich solche, die jünger sind als ich, deren Väter ich meinen Herdenhunden nicht hätte beigesellen mögen.
Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2 Was sollte mir auch ihrer Hände Kraft, da es für sie doch keine volle Reife giebt?
Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3 Durch Mangel und durch Hunger ausgedörrt, benagen sie dürres Land, die unfruchtbare Wüste und Öde,
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4 sie, die Melde pflücken am Gesträuch und deren Speise Ginsterwurzeln sind.
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5 Aus der Gesellschaft werden sie fortgetrieben; man schreit über sie wie über einen Dieb.
Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6 In schauerlichen Schluchten müssen sie wohnen, in Erdlöchern und Felsenhöhlen.
Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7 Zwischen den Sträuchern brüllen sie, unter den Nesseln thun sie sich zusammen;
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8 eine ruchlose und ehrlose Brut wurden sie hinausgepeitscht aus dem Lande.
Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9 Und jetzt bin ich ihr Spottlied geworden und diene ihnen zum Gerede.
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10 Sie verabscheuen mich, rücken fern von mir hinweg und scheuen sich nicht, mir ins Gesicht zu speien.
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11 Denn meine Sehne hat er gelöst und mich gebeugt, so lassen auch sie den Zügel vor mir schießen.
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12 Zur Rechten erhebt sich die Brut; meine Füße stoßen sie hinweg und schütten wider mich ihre Verderbensstraßen auf.
Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13 Meinen Pfad haben sie aufgerissen, zu meinem Sturze helfen sie, die Helferlosen.
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14 Wie durch breite Bresche kommen sie, unter Trümmern wälzen sie sich heran.
Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15 Schrecknisse haben sich gegen mich gewendet; dem Sturmwinde gleich jagen sie meinen Adel dahin, und wie eine Wolke ist mein Glück entschwunden.
Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16 Und jetzt zerfließt in mir meine Seele, Tage des Elends halten mich fest.
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17 Die Nacht bohrt in meine Gebeine und löst sich von mir ab, und meine Nager schlafen nicht.
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18 Durch Allgewalt ist mein Gewand entstellt; wie die Halsöffnung meines Leibrocks umschließt es mich.
Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19 Er hat mich in den Kot geworfen, und dem Staub und der Asche ward ich gleich.
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20 Ich schreie zu dir, doch du antwortest mir nicht; ich stehe da, du aber starrst mich an.
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21 Du wandelst dich in einen Grausamen für mich, mit deiner starken Hand befeindest du mich.
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22 Du hebst mich auf den Sturmwind, lässest mich dahinfahren und lässest mich vergehn in Sturmesbrausen.
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23 Ja, ich weiß zum Tode willst du mich führen und zum Versammlungshaus für alles Lebende.
Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24 Doch - streckt wohl einer nicht im Sturze seine Hand nach Rettung aus, oder giebts bei seinem Untergang nicht darob Hilfsgeschrei?
Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25 Oder habe ich nicht um den geweint, der harte Tage hatte, und hat mein Herz des Armen nicht gejammert?
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26 Ja, auf Glück hoffte ich, aber Unheil kam; ich harrte auf Licht und es kam Dunkel.
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27 Mein Inneres siedet ohne Unterlaß, Tage des Elends überfielen mich.
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28 Geschwärzt gehe ich einher - doch nicht vom Sonnenbrand; ich stehe auf und schreie vor den Leuten.
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29 Der Schakale Bruder bin ich geworden und ein Genosse den Straußen.
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30 Meine Haut ist schwarz geworden und löst sich von mir ab, und meine Gebeine sind von Glut verbrannt.
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31 Und so ward meine Zither zum Klagelaut und meine Schalmei zu lautem Weinen.
Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
