Psalm 137

1 An den Flüssen Babels, da saßen wir und weinten, indem wir Zions gedachten.

Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

2 An die Weiden in ihr hängten wir unsere Lauten.

Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

3 Denn die uns gefangen weggeführt hatten, forderten daselbst von uns die Worte eines Liedes, und die uns wehklagen machten, Freude: “Singet uns eines von Zions Liedern!”

Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

4 Wie sollten wir ein Lied Jehovas singen auf fremder Erde?

Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

5 Wenn ich dein vergesse, Jerusalem, so vergesse meine Rechte!

Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

6 Es klebe meine Zunge an meinem Gaumen, wenn ich deiner nicht gedenke, wenn ich Jerusalem nicht erhebe über die höchste meiner Freuden!

Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

7 Gedenke, Jehova, den Kindern Edom den Tag Jerusalems, die da sprachen: Entblößet, entblößet sie bis auf ihre Grundfeste!

Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

8 Tochter Babel, du Verwüstete! Glückselig, der dir dasselbe vergilt, was du uns getan hast!

Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

9 Glückselig, der deine Kindlein ergreift und sie hinschmettert an den Felsen!

Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.