Job 30
1 Und nun lachen über mich Jüngere als ich an Jahren, [Eig. an Tagen] deren Väter ich verschmähte, den Hunden meiner Herde beizugesellen.
Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2 Wozu sollte mir auch die Kraft ihrer Hände nützen? Die Rüstigkeit ist bei ihnen verschwunden.
Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3 Durch Mangel und Hunger abgezehrt, nagen sie das dürre Land ab, welches längst öde und verödet ist;
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4 sie pflücken [Eig. sie, welche nagen sie, welche pflücken] Salzkraut bei den Gesträuchen, und die Wurzel der Ginster ist ihre Speise.
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5 Aus der Mitte der Menschen werden sie vertrieben; man schreit über sie wie über einen Dieb.
Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6 In grausigen Klüften müssen sie wohnen, in Erdlöchern und Felsenhöhlen.
Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7 Zwischen Gesträuchen kreischen sie, unter Dorngestrüpp [And.: Brennesseln] sind sie hingestreckt.
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8 Kinder von Verworfenen, ja, Kinder von Ehrlosen, [Eig. von Namenlosen] sind sie hinausgepeitscht aus dem Lande!
Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9 Und nun bin ich ihr Spottlied geworden, und ward ihnen zum Gerede.
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10 Sie verabscheuen mich, treten fern von mir weg, und sie verschonen mein Angesicht nicht mit Speichel.
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11 Denn er hat meinen Strick [Vergl. Kap. 4,21] gelöst und mich gebeugt: so lassen sie vor mir den Zügel schießen.
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12 Zu meiner Rechten erhebt sich die Brut; sie stoßen meine Füße hinweg und bahnen wider mich ihre verderblichen Wege.
Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13 Sie zerstören meinen Pfad, befördern meinen Untergang, sie, die selbst hilflos sind.
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14 Sie kommen wie durch einen weiten Riß, [S. die Anm. zu Kap. 16,14] unter Gekrach wälzen sie sich heran. -
Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15 Schrecknisse haben sich gegen mich gekehrt; sie verfolgen wie der Wind meine Würde, und mein Heil ist vorübergezogen wie eine Wolke.
Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16 Und nun ergießt sich in mir meine Seele; Tage des Elends haben mich ergriffen.
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17 Die Nacht durchbohrt meine Gebeine und löst sie von mir ab, und die an mir nagenden Schmerzen [O. Würmer] ruhen nicht.
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18 Durch die Größe ihrer Kraft [W. Durch Größe der Kraft] verändert sich mein Gewand, es umschließt mich wie der Halssaum meines Leibrocks.
Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19 Er hat mich in den Kot geworfen, und ich bin dem Staube und der Asche gleich geworden.
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20 Ich schreie zu dir, und du antwortest mir nicht; ich stehe da, und du starrst mich an.
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21 In einen Grausamen verwandelst du dich mir, mit der Stärke deiner Hand befeindest du mich.
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22 Du hebst mich empor auf den Wind, du lässest mich dahinfahren und zerrinnen im Sturmgetöse. [Eig. Gekrach]
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23 Denn ich weiß es, du willst mich in den Tod zurückführen und in das Versammlungshaus aller Lebendigen.
Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24 Doch streckt man beim Sturze nicht die Hand aus, oder erhebt man bei seinem Untergang nicht darob ein Hülfsgeschrei?
Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25 Weinte ich denn nicht über den, der harte Tage hatte? war meine Seele nicht um den Dürftigen bekümmert?
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26 Denn ich erwartete Gutes, und es kam Böses; und ich harrte auf Licht, und es kam Finsternis.
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27 Meine Eingeweide wallen und ruhen nicht; Tage des Elends sind mir entgegengetreten.
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28 Trauernd gehe ich einher, ohne Sonne; ich stehe auf in der Versammlung und schreie.
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29 Ich bin ein Bruder geworden den Schakalen, und ein Genosse den Straußen.
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30 Meine Haut ist schwarz geworden und löst sich von mir ab, und mein Gebein ist brennend [O. verbrannt] vor Glut.
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31 Und so ist meine Laute zur Trauerklage geworden, und meine Schalmei zur Stimme der Weinenden. [Vergl. Kap. 21,12]
Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
