Psaumes 137

1 Nous nous sommes assis près des fleuves de Babylone, et là, nous avons pleuré, nous souvenant de Sion.

Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

2 Nous avons suspendu nos harpes aux saules de la contrée.

Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

3 Là, ceux qui nous avaient emmenés captifs nous demandaient des chants joyeux: Chantez-nous quelque chose des cantiques de Sion.

Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

4 Comment chanterions-nous les cantiques de l'Éternel, dans une terre étrangère?

Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

5 Si je t'oublie, Jérusalem, que ma droite s'oublie elle-même!

Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

6 Que ma langue s'attache à mon palais, si je ne me souviens de toi, si je ne fais de Jérusalem le principal sujet de ma joie!

Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

7 Éternel, souviens-toi des enfants d'Édom, qui, dans la journée de Jérusalem, disaient: Rasez, rasez jusqu'à ses fondements!

Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

8 Fille de Babel, la dévastée, heureux qui te rendra ce que tu nous as fait!

Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

9 Heureux qui saisira tes enfants, et les écrasera contre le rocher!

Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.