< Psaumes 137 >

1 De David. Sur les fleuves de Babylone nous nous sommes assis, et nous avons pleuré, en nous souvenant de Sion.
I te taha o nga wai o Papurona, noho ana tatou i reira, ae, tangi ana tatou, ia tatou i mahara ai ki Hiona.
2 Nous avons suspendu nos harpes aux saules, qui sont au milieu de la contrée.
Whakairia ake e tatou a tatou hapa ki runga ki nga wirou i waenganui o reira.
3 Car ceux qui nous avaient faits captifs nous demandaient les paroles de nos cantiques; et ceux qui nous avaient emmenés nous disaient: Chantez-nous un hymne des cantiques de Sion!
No te mea i tono i reira te hunga nana tatou i herehere ki etahi waiata i a tatou, me te hunga nana tatou i tukino i tono mai he hari i a tatou, i mea mai, Waiatatia mai ki a matou tetahi o nga waiate o Hiona.
4 Comment chanterons-nous un cantique du Seigneur sur une terre étrangère?
Me pehea matou ka waiata ai i te waiata a Ihowa i te whenua tauhou?
5 Si je t'oublie, Jérusalem, que ma main droite s'oublie elle-même!
Ki te wareware ahau ki a koe, e Hiruharama, kia wareware toku ringa matau ki tana mahi.
6 Si je ne me propose Jérusalem comme le principe de mes joies; si je ne me souviens point de toi, que ma langue s'attache à mon gosier.
Ki te kore ahau e mahara ki a koe, kia piri toku arero ki toku ngao; ki te kore ahau e whakanui i Hiruharama ki runga ake i taku mea i tino hari ai.
7 Souviens-toi, Seigneur, des fils d'Édom, qui, au dernier jour de Jérusalem, disaient; Détruisez-la, détruisez-la jusqu'en ses fondements!
E Ihowa, maharatia nga tama a Eroma i te ra o Hiruharama; ta ratou meatanga, Whakahoroa, whakahoroa, a taea rawatia ano tona turanga.
8 Fille de Babylone, infortunée! heureux celui qui te rendra le mal en retour du mal que tu as fait!
E te tamahine o Papurona, meake nei whakangaromia, ka hari te tangata e utua ai koe mo tau i mea ai ki a matou.
9 Heureux celui qui saisira tes petits enfants et les écrasera contre la pierre!
Ka hari te tangata e hopu ana, e ta ana i au mea nohinohi ki runga ki te kohatu.

< Psaumes 137 >