Job 7
1 La vie de l’homme sur la terre est un temps de service, et ses jours sont comme ceux du mercenaire.
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2 Comme l’esclave soupire après l’ombre, comme l’ouvrier attend son salaire,
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3 ainsi j’ai eu en partage des mois de douleur, pour mon lot, des nuits de souffrance.
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4 Si je me couche, je dis: « Quand me lèverai-je? Quand finira la nuit? » et je suis rassasié d’angoisses jusqu’au jour.
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5 Ma chair se couvre de vers et d’une croûte terreuse, ma peau se gerce et coule.
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6 Mes jours passent plus rapides que la navette, ils s’évanouissent: plus d’espérance!
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7 Ô Dieu, souviens-toi que ma vie n’est qu’un souffle! Mes yeux ne reverront pas le bonheur.
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 L’œil qui me regarde ne m’apercevra plus; ton œil me cherchera, et je ne serai plus.
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
10 il ne retournera plus dans sa maison; le lieu qu’il habitait ne le reconnaîtra plus.
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11 C’est pourquoi je ne retiendrai pas ma langue, je parlerai dans l’angoisse de mon esprit, j’exhalerai mes plaintes dans l’amertume de mon âme.
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 Suis-je la mer ou un monstre marin, pour que tu poses une barrière autour de moi?
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13 Quand je dis: « Mon lit me soulagera, ma couche calmera mes soupirs, »
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14 alors tu m’effraies par des songes, tu m’épouvantes par des visions.
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15 Ah! Mon âme préfère la mort violente, mes os appellent le trépas.
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16 Je suis en proie à la dissolution, la vie m’échappe pour jamais; laisse-moi, car mes jours ne sont qu’un souffle.
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17 Qu’est-ce que l’homme, pour que tu en fasses tant d’estime, que tu daignes t’occuper de lui,
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18 que tu le visites chaque matin, et qu’à chaque instant tu l’éprouves?
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19 Quand cesseras-tu d’avoir le regard sur moi? Quand me laisseras-tu le temps d’avaler ma salive?
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20 Si j’ai péché, que puis-je te faire, ô Gardien des hommes? Pourquoi me mettre en butte à tes traits, et me rendre à charge à moi-même?
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21 Que ne pardonnes-tu mon offense? Que n’oublies-tu mon iniquité? Car bientôt je dormirai dans la poussière; tu me chercheras, et je ne serai plus.
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
