Job 30
1 Et maintenant, je suis la risée d’hommes plus jeunes que moi, dont je n’aurais pas daigné mettre les pères parmi les chiens de mon troupeau.
Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2 Qu’aurais-je fait de la force de leurs bras? Ils sont privés de toute vigueur.
Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3 Desséchés par la misère et la faim, ils broutent le désert, un sol depuis longtemps aride et désolé.
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4 Ils cueillent sur les buissons des bourgeons amers, ils n’ont pour pain que la racine des genêts.
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5 On les écarte de la société des hommes, on crie après eux comme après le voleur.
Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6 Ils habitent dans d’affreuses vallées, dans les cavernes de la terre et les rochers.
Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7 On entend leurs cris sauvages parmi les broussailles, ils se couchent ensemble sous les ronces:
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8 gens insensés, race sans nom, bannis avec mépris de la terre habitée!
Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9 Et maintenant je suis l’objet de leurs chansons, je suis en butte à leurs propos.
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10 Ils ont horreur de moi, ils me fuient, ils ne détournent pas leur crachat de mon visage.
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11 Ils se donnent libre carrière pour m’outrager, ils rejettent tout frein devant moi.
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12 Des misérables se lèvent à ma droite, ils cherchent à ébranler mes pieds, ils frayent jusqu’à moi leurs routes meurtrières.
Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13 Ils ont bouleversé mes sentiers, ils travaillent à ma ruine, eux à qui personne ne porterait secours.
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14 Ils fondent sur moi, comme par une large brèche, ils se précipitent parmi les décombres.
Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15 Les terreurs m’assiègent, ma prospérité est emportée comme un souffle, mon bonheur a passé comme un nuage.
Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16 Et maintenant, mon âme s’épanche en moi, les jours d’affliction m’ont saisi.
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17 La nuit perce mes os, les consume, le mal qui me ronge ne dort pas.
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18 Par sa violence, mon vêtement a perdu sa forme, il me serre comme une tunique.
Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19 Dieu m’a jeté dans la fange, je suis comme la poussière et la cendre.
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20 Je crie vers toi, et tu ne me réponds pas; je me tiens debout, et tu me regardes avec indifférence.
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21 Tu deviens cruel à mon égard, tu m’attaques avec toute la force de ton bras.
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22 Tu m’enlèves, tu me fais voler au gré du vent, et tu m’anéantis dans le fracas de la tempête.
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23 Car, je le sais, tu me mènes à la mort, au rendez-vous de tous les vivants.
Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24 Cependant celui qui va périr n’étendra-t-il pas les mains et, dans sa détresse, ne poussera-t-il pas un cri?
Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25 N’avais-je pas des larmes pour l’infortuné? Mon cœur ne s’est-il pas attendri sur l’indigent?
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26 J’attendais le bonheur, et le malheur est arrivé; j’espérais la lumière, et les ténèbres sont venues.
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27 Mes entrailles bouillonnent sans relâche, les jours d’affliction ont fondu sur moi.
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28 Je marche dans le deuil, sans soleil; si je me lève dans l’assemblée, c’est pour pousser des cris.
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29 Je suis devenu le frère des chacals, le compagnon des filles de l’autruche.
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30 Ma peau livide tombe en lambeaux, mes os sont brûlés par un feu intérieur.
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31 Ma cithare ne rend plus que des accords lugubres, mon chalumeau que des sons plaintifs.
Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
