Jobin 14

1 "Ihminen, vaimosta syntynyt, elää vähän aikaa ja on täynnä levottomuutta,

Omul născut din femeie are zile puține și este plin de tulburare.

2 kasvaa kuin kukkanen ja lakastuu, pakenee kuin varjo eikä pysy.

Răsare asemenea unei flori și este retezat; el fuge de asemenea ca o umbră și nu rămâne.

3 Ja sellaista sinä pidät silmällä ja viet minut käymään oikeutta kanssasi!

Și îți deschizi ochii asupra unuia ca acesta și mă aduci în judecată cu tine?

4 Syntyisikö saastaisesta puhdasta? Ei yhden yhtäkään.

Cine poate aduce un lucru curat dintr-unul necurat? Niciunul.

5 Hänen päivänsä ovat määrätyt, ja hänen kuukausiensa luku on sinun tiedossasi; sinä olet asettanut hänelle määrän, jonka ylitse hän ei pääse.

Văzând că zilele îi sunt hotărâte, numărul lunilor sale sunt cu tine; tu i-ai rânduit hotarele lui ca el să nu le poată trece;

6 Niin käännä katseesi pois hänestä, että hän pääsisi rauhaan ja että hän saisi iloita niinkuin palkkalainen päivän päätettyään.

Întoarce-te de la el, ca să se odihnească, până ce va împlini, ca un angajat, ziua sa.

7 Onhan puullakin toivo: vaikka se maahan kaadetaan, kasvaa se uudelleen, eikä siltä vesaa puutu.

Căci este speranță pentru un pom, dacă este tăiat, că va răsări din nou și că ramura lui tânără nu va înceta.

8 Vaikka sen juuri vanhenee maassa ja sen kanto kuolee multaan,

Deși rădăcina lui îmbătrânește în pământ și trunchiul lui moare în pământ,

9 niin se veden tuoksusta versoo jälleen ja tekee oksia niinkuin istukas.

Totuși prin mirosul apei, el va înmuguri și va da lăstari ca o plantă.

10 Mutta mies kun kuolee, makaa hän martaana; kun ihminen on henkensä heittänyt, missä hän on sitten?

Dar omul moare și se risipește; și omul își dă duhul și unde este el?

11 Vesi juoksee pois järvestä, ja joki tyhjenee ja kuivuu;

Precum apele dispar din mare și potopul seacă și se usucă,

12 niin ihminen lepoon mentyänsä ei enää nouse. Ennenkuin taivaat katoavat, eivät he heräjä eivätkä havahdu unestansa.

Astfel omul se culcă și nu se ridică, până când cerurile nu vor mai fi, ei nu se vor trezi, nici nu vor fi sculați din somnul lor.

13 Oi, jospa kätkisit minut tuonelaan, piilottaisit minut, kunnes vihasi on asettunut, panisit minulle aikamäärän ja sitten muistaisit minua! (Sheol h7585)

O, de m-ai ascunde în mormânt, de m-ai ține în taină, până îți va trece furia; de mi-ai rândui un timp cuvenit și să îți amintești de mine! (Sheol h7585)

14 Kun mies kuolee, virkoaako hän jälleen henkiin? Minä vartoaisin kaikki sotapalvelukseni päivät, kunnes pääsyvuoroni joutuisi.

Dacă un om moare, va trăi el din nou? Voi aștepta toate zilele timpului meu rânduit, până când vine schimbarea mea.

15 Sinä kutsuisit, ja minä vastaisin sinulle, sinä ikävöitsisit kättesi tekoa.

Tu vei chema și îți voi răspunde; vei avea dorință pentru lucrarea mâinilor tale.

16 Silloin sinä laskisit minun askeleeni, et pitäisi vaaria minun synnistäni;

Căci acum îmi numeri pașii; nu veghezi tu asupra păcatului meu?

17 rikokseni olisi sinetillä lukittuna kukkaroon, ja pahat tekoni sinä peittäisit piiloon.

Fărădelegea mea este sigilată într-un sac și îmi coși nelegiuirea.

18 Mutta vuorikin vyöryy ja hajoaa, ja kallio siirtyy sijaltansa,

Și, cu siguranță, muntele căzând ajunge de nimic și stânca este mutată din locul ei.

19 vesi kuluttaa kivet, ja rankkasade huuhtoo pois maan mullan; niin sinä hävität ihmisen toivon.

Apele tocesc pietrele; tu speli din țărâna pământului lucrurile care cresc și distrugi speranța omului.

20 Sinä masennat hänet iäksi, ja hän lähtee; sinä muutat hänen muotonsa ja lähetät hänet menemään.

Îl învingi pentru totdeauna și el trece; îi schimbi înfățișarea și îl trimiți departe.

21 Kohoavatko hänen lapsensa kunniaan-ei hän sitä tiedä, vaipuvatko vähäisiksi-ei hän heitä huomaa.

Fiii lui ajung la onoare și el nu știe; sunt înjosiți, dar el nu pricepe aceasta.

22 Hän tuntee vain oman ruumiinsa kivun, vain oman sielunsa murheen."

Dar carnea lui pe el va avea durere și sufletul său în el va jeli.