Ijob 30
1 Sed nun ridas pri mi homoj pli junaj ol mi, Kies patrojn mi ne volus starigi kun la hundoj de miaj ŝafaroj;
Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2 Kies forto de la manoj estis senbezona por mi, Kaj kiuj ne povis atingi maljunecon;
Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3 Kiuj pro malriĉeco kaj malsato solece kuris En la dezerton mizeran kaj senvivan;
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4 Kiuj elŝiras atriplon apud la arbetaĵoj, Kaj kies pano estas la radiko de genisto.
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5 El meze de la homoj oni elpelas ilin; Oni krias sur ilin, kiel sur ŝteliston;
Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6 En terfendoj ĉe la valoj ili loĝas, En truoj de la tero kaj de rokoj;
Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7 Inter la arbetaĵoj ili krias, Sub la kardoj ili kolektiĝas;
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8 Kiel infanoj de sentaŭguloj kaj sennomuloj, Ili estas elpelitaj el la lando.
Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9 Kaj nun mi fariĝis objekto de ilia mokokanto, Mi fariĝis por ili objekto de babilado.
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10 Ili abomenas min, malproksimiĝas de mi, Ne timas kraĉi sur mian vizaĝon.
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11 Li malligis mian ŝnuron kaj turmentas min, Kaj ili forĵetis antaŭ mi la bridon.
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12 Dekstre buboj stariĝis, kaj puŝas miajn piedojn; Ili ebenigis kontraŭ mi siajn pereigajn vojojn;
Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13 Ili disfosis mian vojon, facile pereigas min, Ne bezonante helpanton;
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14 Ili venas kiel tra larĝa breĉo, Ĵetas sin tumulte.
Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15 Teruroj turnis sin kontraŭ min, Forpelis mian majeston kiel vento; Kiel nubo foriris mia feliĉo.
Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16 Kaj nun elverŝiĝas mia animo; Kaptis min tagoj de mizero.
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17 En la nokto miaj ostoj traboriĝas en mi, Kaj miaj mordetantoj ne dormas.
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18 Kun granda malfacileco demetiĝas mia vesto; Premas min la rando de mia ĉemizo.
Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19 Oni komparas min kun koto; Mi similiĝis al polvo kaj cindro.
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20 Mi krias al Vi, sed Vi ne respondas al mi; Mi staras, ke Vi atentu min.
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21 Vi fariĝis kruelulo por mi; Per la forto de Via mano Vi montras al mi Vian malamon.
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22 Vi levis min en la venton, Lasis min kaj neniigis min en la ventego.
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23 Mi scias, ke Vi transdonos min al la morto, En la kunvenejon de ĉio vivanta.
Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24 Sed ĉu oni povas ne deziri eltiri manon, Kaj krii en sia malfeliĉo?
Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25 Ĉu mi ne ploris pri tiu, kiu havis malfeliĉan tempon? Ĉu mia animo ne afliktiĝis pri malriĉulo?
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26 Mi atendis bonon, sed venis malbono; Mi esperis lumon, sed venis mallumo.
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27 Miaj internaĵoj bolas kaj ne ĉesas; Atakis min tempo de mizero.
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28 Mi estas nigra, sed ne de la suno; Mi leviĝas en la komunumo kaj krias.
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29 Mi fariĝis frato al la ŝakaloj Kaj kamarado al la strutoj.
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30 Mia haŭto nigriĝis sur mi, Kaj miaj ostoj sekiĝis de varmego.
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31 Mia harpo fariĝis plendilo, Kaj mia fluto fariĝis voĉo de plorantoj.
Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
