Job 7
1 Is there not a warfare to man on earth? And as the days of an hireling his days?
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2 As a servant desireth the shadow, And as a hireling expecteth his wage,
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3 So I have been caused to inherit months of vanity, And nights of misery they numbered to me.
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4 If I lay down then I said, 'When do I rise!' And evening hath been measured, And I have been full of tossings till dawn.
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5 Clothed hath been my flesh [with] worms, And a clod of dust, My skin hath been shrivelled and is loathsome,
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6 My days swifter than a weaving machine, And they are consumed without hope.
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7 Remember Thou that my life [is] a breath, Mine eye turneth not back to see good.
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 The eye of my beholder beholdeth me not. Thine eyes [are] upon me — and I am not.
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
9 Consumed hath been a cloud, and it goeth, So he who is going down to Sheol cometh not up. (Sheol h7585)
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
10 He turneth not again to his house, Nor doth his place discern him again.
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11 Also I — I withhold not my mouth — I speak in the distress of my spirit, I talk in the bitterness of my soul.
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 A sea -[monster] am I, or a dragon, That thou settest over me a guard?
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13 When I said, 'My bed doth comfort me,' He taketh away in my talking my couch.
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14 And thou hast affrighted me with dreams, And from visions thou terrifiest me,
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15 And my soul chooseth strangling, Death rather than my bones.
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16 I have wasted away — not to the age do I live. Cease from me, for my days [are] vanity.
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17 What [is] man that Thou dost magnify him? And that Thou settest unto him Thy heart?
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18 And inspectest him in the mornings, In the evenings dost try him?
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19 How long dost Thou not look from me? Thou dost not desist till I swallow my spittle.
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20 I have sinned, what do I to Thee, O watcher of man? Why hast Thou set me for a mark to Thee, And I am for a burden to myself — and what?
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21 Thou dost not take away my transgression, And cause to pass away mine iniquity, Because now, for dust I lie down: And Thou hast sought me — and I am not!
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
