Psalms 137

1 By the rivers of Babylon, there we sat down. Yes, we wept, when we remembered Zion.

Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

2 On the willows in that land, we hung up our harps.

Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

3 For there, those who led us captive asked us for songs. Those who tormented us demanded songs of joy: “Sing us one of the songs of Zion!”

Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

4 How can we sing the LORD’s song in a foreign land?

Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

5 If I forget you, Jerusalem, let my right hand forget its skill.

Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

6 Let my tongue stick to the roof of my mouth if I don’t remember you, if I don’t prefer Jerusalem above my chief joy.

Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

7 Remember, LORD, against the children of Edom in the day of Jerusalem, who said, “Raze it! Raze it even to its foundation!”

Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

8 Daughter of Babylon, doomed to destruction, he will be happy who repays you, as you have done to us.

Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

9 Happy shall he be, who takes and dashes your little ones against the rock.

Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.