Job 7
1 Is there not a warfare to a mortal, upon earth? And, as the days of a hireling, are not his days?
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2 As, a bondman, panteth for the shadow, and as, a hireling, longeth for his wage,
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3 So, have I been made to inherit months of calamity, and, nights of weariness, have been appointed me.
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4 As soon as I lie down, I say, When shall I arise? yet he lengtheneth out the evening, and I am wearied with tossings until the breeze of twilight.
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5 My flesh is clothed with worms and a coating of dust, My skin, hath hardened, and then run afresh:
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6 My days, are swifter than a weaver’s shuttle, and they are spent, without hope.
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7 Remember thou, that, a wind, is my life, not again shall mine eye see blessing:
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 Nor shall see me—the eye that used to behold me, Thine eyes, are upon me, and I am not.
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
10 He shall not return again to his house, and his own place shall be acquainted with him no more.
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11 I also, cannot restrain my mouth, —I must speak, in the anguish of my spirit, I must find utterance, in the bitterness of my soul.
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 Am, I, a sea, or a sea-monster, —That thou shouldst set over me a watch?
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13 When I say, My bed shall comfort me, my couch shall help to carry my complaint,
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14 Then thou scarest me with dreams, and, by visions, dost thou terrify me:
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15 So that my soul chooseth strangling, Death, rather than [these] my bones!
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16 I am wasted away, Not, to times age-abiding, can I live, Let me alone, for, a breath, are my days.
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17 What is a mortal, that thou shouldst nurture him? Or that thou shouldst fix upon him thy mind?
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18 That thou shouldst inspect him morning by morning, moment by moment, shouldst test him?
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19 How long wilt thou not look away from me? Wilt thou not let me alone, till I can swallow my spittle?
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20 I have sinned, What can I do for thee, thou watcher of men? Wherefore hast thou set me as thine object of attack, or have I become, unto thee, a burden?
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21 And why wilt thou not remove my transgression, and take away mine iniquity? For, now, in the dust, should I lie down, and thou shouldst seek me diligently, and I should not be.
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
