Job 3
1 After this, opened Job his mouth, and cursed his day.
După aceasta, Iov și-a deschis gura și și-a blestemat ziua.
2 So then Job began, and said:
Și Iov a vorbit și a spus:
3 Perish, the day wherein I was born, and the night it was said, Lo! a manchild!
Să piară ziua în care m-am născut și noaptea în care a fost spus: Un copil de parte bărbătească este conceput.
4 That day, be it darkness, —Let not God enquire after it from above, May there shine upon it no clear beam:
Să fie acea zi întuneric; Dumnezeu să nu îi dea atenție din înalt și să nu strălucească lumina peste ea.
5 Let darkness and death-shade buy it back, May there settle down upon it a cloud, Let a day’s dark eclipse cause it terror:
Să o întineze întunericul și umbra morții; să locuiască un nor peste ea; să o înspăimânte întunecimea zilei.
6 That night, darkness take it, —May it not rejoice among the days of the year, Into the number of months, let it not enter.
Cât despre acea noapte, întunericul să o apuce; să nu fie alăturată zilelor anului, să nu vină la numărul lunilor.
7 Lo! that night, be it barren, Let no joyous shouting enter therein:
Iată, acea noapte să fie solitară, nicio voce de bucurie să nu intre în ea.
8 Let day-cursers denounce it, Those skilled in rousing the dragon of the sky:
Să o blesteme cei ce blestemă ziua, care sunt gata să își înalțe jelirea.
9 Darkened be the stars of its twilight, —Let it wait for light, and there be none, neither let it see the eyelashes of the dawn:
Stelele amurgului acesteia să fie întuneric; să caute lumină, dar să nu găsească; nici să nu vadă răsăritul zilei,
10 Because it closed not the doors of the womb wherein I was, and so hid trouble from mine eyes.
Pentru că nu a închis ușile pântecelui mamei mele, nici nu a ascuns întristare de la ochii mei.
11 Wherefore, in the womb, did I not die? From the womb, come forth and cease to breathe?
De ce nu am murit eu din pântece? De ce nu mi-am dat eu duhul când am ieșit din pântece?
12 For what reason, were there prepared for me—knees? and why—breasts, that I might suck?
De ce m-au întâmpinat genunchii? Sau sânii ca să îi sug?
13 Surely, at once, had I lain down, and been quiet, I had fallen asleep, then, had I been at rest:
Căci acum aș zace și aș tăcea, aș dormi, atunci aș fi avut odihnă,
14 With kings, and counselors of the earth, who had built them pyramids:
Cu împărați și sfătuitori ai pământului, care și-au zidit locuri pustii;
15 Or with rulers possessing, gold, —Who had filled their houses with silver:
Sau cu prinți care au avut aur, care și-au umplut casele cu argint;
16 Or that, like an untimely birth hidden away, I had not come into being, like infants that never saw light:
Sau ca o naștere ascunsă, nelatimp, nu aș mai fi fost; ca prunci care nu au văzut niciodată lumina.
17 There, the lawless, cease from raging, and there the toil-worn are at rest:
Acolo cei stricați încetează a tulbura; și acolo cei obosiți au odihnă.
18 At once are prisoners at peace, they hear not the voice of a driver:
Acolo prizonierii se odihnesc împreună; nu aud vocea opresorului.
19 Small and great, there, they are, and, the slave, is free from his master.
Cei mici și cei mari sunt acolo; și servitorul este liber de stăpânul lui.
20 Wherefore give, to the wretched, light? Or, life, to the embittered in soul?—
Pentru ce se dă lumină celui în nefericire și viață celui amărât în suflet,
21 Who long for death, and it is not, And have digged for it, beyond hid treasures:
Care tânjesc după moarte, dar ea nu vine; și sapă după ea mai mult decât după tezaure ascunse;
22 Who rejoice unto exultation, Are glad, when they can find the grave:
Care se bucură peste măsură și se veselesc când pot găsi mormântul?
23 To a man, whose way is concealed, And GOD hath straitly enclosed him?
De ce se dă lumină unui om a cărui cale este ascunsă și pe care Dumnezeu l-a îngrădit?
24 For, in the face of my food, my sighing, cometh in, and, poured out like the water, are my groans:
Căci suspinul meu vine înainte să mănânc și răcnetele mele sunt turnate ca apele.
25 For, a dread, I dreaded, and it hath come upon me, and, that from which I shrank, hath overtaken me.
Pentru că lucrul de care m-am temut foarte mult a venit asupra mea și de ceea ce m-am temut m-a ajuns.
26 I was not careless, nor was I secure, nor had I settled down, —when there came—consternation!
Nu am avut nici siguranță, nici odihnă, nici tăcere; totuși tulburarea a venit asupra mea.
