Job 7
1 Is there not a war-service for man on the earth? Are not his days as the days of a hireling?
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2 As a servant panteth for the shade, And as a hireling looketh for his wages,
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3 So am I made to possess months of affliction, And wearisome nights are appointed for me.
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4 If I lie down, I say, When shall I arise, and the night be gone? And I am full of restlessness until the dawning of the day.
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5 My flesh is clothed with worms, and clods of dust; My skin is broken and become loathsome.
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6 My days are swifter than a weaver's shuttle; They pass away without hope.
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7 O remember that my life is a breath; That mine eye shall no more see good!
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 The eye of him that hath seen me shall see me no more; Thine eyes shall look for me, but I shall not be.
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
9 As the cloud dissolveth and wasteth away, So he that goeth down to the grave shall arise no more; (Sheol h7585)
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
10 No more shall he return to his house, And his dwelling-place shall know him no more.
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11 Therefore I will not restrain my mouth; I will speak in the anguish of my spirit; I will complain in the bitterness of my soul.
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 Am I a sea, or a sea-monster, That thou settest a watch over me?
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13 When I say, My bed shall relieve me, My couch shall ease my complaint,
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14 Then thou scarest me with dreams, And terrifiest me with visions;
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15 So that my soul chooseth strangling, Yea, death, rather than these my bones.
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16 I am wasting away; I shall not live alway: Let me alone, for my days are a vapor!
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17 What is man, that thou shouldst make great account him, And fix thy mind upon him?—
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18 That thou shouldst visit him every morning, And prove him every moment?
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19 How long ere thou wilt look away from me, And let me alone, till I have time to breathe?
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20 If I have sinned, what have I done to thee, O thou watcher of men! Why hast thou set me up as thy mark, So that I have become a burden to myself?
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21 And why dost thou not pardon my transgression, And take away mine iniquity? For soon shall I sleep in the dust; And, though thou seek me diligently, I shall not be.
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
