Job 4
1 Then spake Eliphaz the Temanite, and said:
Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
2 If one attempt a word with thee, wilt thou be offended? But who can refrain from speaking?
Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
3 Behold, thou hast admonished many; Thou hast strengthened feeble hands;
Iată, tu ai instruit pe mulți și ai întărit mâinile slabe.
4 Thy words have upheld him that was falling, And thou hast given strength to feeble knees.
Cuvintele tale au susținut pe cel ce cădea și ai întărit genunchii slabi.
5 But now it is come upon thee, and thou faintest; It toucheth thee, and thou art confounded!
Dar acum aceasta a venit peste tine și leșini; te atinge și ești tulburat.
6 Is not thy fear of God thy hope, And the uprightness of thy ways thy confidence?
Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranța ta și integritatea căilor tale?
7 Remember, I pray thee, who ever perished being innocent? Or where have the righteous been cut off?
Amintește-ți, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiți cei drepți?
8 According to what I have seen, they who plough iniquity, And sow mischief, reap the same.
După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire și seamănă stricăciune, seceră aceleași lucruri.
9 By the blast of God they perish, And by the breath of his nostrils they are consumed.
Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier și prin suflarea nărilor sale sunt mistuiți.
10 The roaring of the lion, and the voice of the fierce lion, And the teeth of the young lions are broken.
Răcnetul leului și vocea leului feroce și dinții leilor tineri, sunt frânte.
11 The fierce lion perisheth for lack of prey, And the whelps of the lioness are scattered abroad.
Leul bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei tari sunt împrăștiați peste tot.
12 A word was once secretly brought to me, And mine ear caught a whisper thereof.
Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns și urechea mea a primit puțin din acesta.
13 Amid thoughts from visions of the night, When deep sleep falleth upon men,
În gândurile din viziunile nopții, când somn adânc cade peste oameni,
14 A fear and a horror came upon me, Which made all my bones to shake.
Teamă a venit asupra mea și cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
15 Then a spirit passed before my face, The hair of my flesh rose on end;
Atunci un duh a trecut înaintea feței mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
16 It stood still, but its form I could not discern; An image was before mine eyes; There was silence, and I heard a voice:
A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era liniște și am auzit o voce, spunând:
17 “Shall mortal man be more just than God? Shall man be more pure than his Maker?
Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
18 Behold, he putteth no trust in his ministering spirits, And his angels he chargeth with frailty.
Iată, el nu și-a pus încrederea în servitorii săi; și pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
19 What then are they who dwell in houses of clay, Whose foundation is in the dust, Who crumble to pieces, as if moth-eaten!
Cu cât mai puțin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
20 Between morning and evening are they destroyed; They perish for ever, and none regardeth it.
Ei sunt nimiciți de dimineața până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
21 The excellency that is in them is torn away; They die before they have become wise.”
Nu va dispărea măreția care este în ei? Ei mor, chiar fără înțelepciune.
